Toate pânzele sus!
aprilie 23, 2013 13 comentarii
Acum fix o lună mă întorceam din vacanţă. Am vrut să fac o postare despre asta, dar am renuntat repede la idee, a fost atât de frumos, încât nu am ştiut ce să scriu. Cumva, aveam în minte imaginea perfectă, dar cuvintele descriau un tablou deformat, searbăd, mult prea departe de ceea ce am trăit. Şi acum cred că despre lucrurile frumoase nu trebuie să se scrie, ele trebuie să fie simtite, păstrate în suflet. Cum ai putea să descrii un sentiment? Cum sună? Ce gust, ce miros are? Nici acum nu ştiu ce să spun mai exact, dar am în minte un singur lucru: că e posibil să te regăseşti pe tine în locuri în care nu ştiai că te-ai pierdut, în locuri în care nici măcar nu ai mai fost. Să te afli într-un oraş nou, în care nu cunoşti pe nimeni, îţi dă senzaţia de libertate, te simţi uşor, mai curajos, de parcă ţi-au fost iertate toate păcatele şi poţi să o iei oricând de la capăt. Eu aşa am simţit. Nu ştiu dacă a fost de vină vremea superbă, Barcelona, sau pur şi simplu faptul că pentru câteva zile am plecat fără să-mi iau în bagaj şi gândurile. Iar dacă până acum credeam că sunt genul care prinde rădăcini într-un loc, mi-am dat seama cu ocazia asta că nu sunt niciun gen; caut acum următoarea destinaţie.
Am ales să scriu câteva cuvinte despre călătoria mea pentru că în de ceva vreme văd peste tot pe internet o serie de poze făcute în diferite locuri de pe glob, de la Londra şi Veneţia până în China şi Bali. Probabil stiti deja si voi, în fiecare fotografie ideea este aceeaşi: o femeie care nu-şi arată niciodată faţa apare în prim plan ţinând pe cineva de mână. Mie nu-mi place nimic din ceea ce înseamnă viral, dacă văd de exemplu că o melodie este postată de toată lumea, pur şi simplu nu mă interesează, n-am nicio intenţie să o ascult, nu am nici cea mai mică curiozitate. La fel e şi cu filmele, cărţile (apropo, chiar nu înţeleg ce e cu acest “Fifty shades of Grey”,pierd ceva?!), cu oamenii… În cazul ăsta, însă, recunosc că n-am rezistat tentaţiei de a afla cine se afla în spatele acestor poze… şi cine stă cu spatele în ele.:)
Am aflat că e un proiect deosebit, romantic şi creativ în acelaşi timp, aparţinându-i unui fotograf rus, Murad Osmann, care călătoreşte în jurul lumii alături de prietena sa… muza lui, am putea spune. În fiecare fotografie Murad îi întinde mâna iubitei sale, care se afla mereu înaintea lui şi pare că îl îndreaptă spre cele mai frumoase locuri din lume. Proiectul se numeşte foarte sugestiv “Follow me” şi puteţi vedea toate pozele pe instagram sau pe pagina de facebook a lui Murad. Cei doi şi-au început călătoria în octombrie 2011 unde credeţi? în Barcelona… iar în momentul de faţă au ajuns la New York, se pare. Bineînţeles că m-am “documentat” şi am aflat că pe “muza” o cheamă Nataly Zakharova, este journalista în Moscova, iar proiectul acesta a fost ideea ei; Murad povesteşte că totul a început astfel:
The first photo happened în Barcelona while we were on vacation. Nataly was a bit annoyed that I was always taking pictures of everything, şo she grabbed my hand and tried to pull me forward. That said it didn’t stop me from doing photos while she was pulling me. Şo that’s how it all started.
Să nu vă închipuiţi că cei doi o ţin numai într-o vacanţă. Pleacă în călătorii doar pentru 3-4 zile pentru că au şi ei un program încărcat la serviciu. Ca orice femeie, pe lângă peisajele minunate, recunosc că i-am admirat outfit-urile fetei – altele în fiecare poză, de la rochii şi pantaloni până la costume de baie sau… aproape goală.
Aaah… în caz că vă întrebaţi cum ia naştere o astfel de poză:
Nu ştiu dacă mi-a plăcut mai mult povestea lor sau pozele, dar scriu rândurile acestea cu zâmbetul pe buze. Iubire, artă şi călătorii… ce ai putea să-ţi doreşti mai mult? Mă bucur să văd oameni frumoşi, care ştiu să se bucure de viaţă şi ne arata şi noua lumea prin ochii lor. Iar pentru că mai e ceva timp până o să plec eu în următoarea vacanţă, urmăresc până atunci pe facebook o călătorie cel puţin la fel de frumoasă. Este vorba despre Răzvan, Alex şi MoJo – catamaranul care îi poartă pe cei doi în “aventura pe ocean”. Au plecat acum mai bine de 6 luni să facă înconjurul lumii pe apă şi au ajuns, printre altele, în Filipine, Singapore şi Thailanda. Dar nu vă spun mai multe, va laş să descoperiţi singuri pe pagina lor de facebook Aventura pe Ocean.
Voi aţi vizitat locuri care v-au rămas în suflet? Unde v-aţi dori să ajungeţi? şi… de ce nu acum, ce aşteptaţi?:-)
Reblogged this on My Radar Blog.
Barcelona ❤ Am vizitat acest oras in urma cu 3 ani. Am ramas indragostita irecuperabil de el. Citind articolul tau, cred ca am avut o revelatie. M-am pierdut in Barcelona, trebuie sa ma intorc.
Roma…am avut sentimentul de acasa imediat ce am pus piciorul pe treptele Tiburtinei, cu Londra insa, desi nu a fost dragoste la prima vedere, imi apare un zambet pe buze de fiecare data cand ma gandesc la ea:)
Locuri care mi-au ramas in suflet nu cred ca au fost, dar sufletul mi-a ramas intr-un oras, pierdut pe strazi cu asfalt proaspat turnat, miros de magnolii si promisiuni de liliac. As vrea sa vizitez multe locuri, dar stiu sigur ca este unul pe care nu am puterea sa-l mai revad.
Frumos. Foarte frumos!
Eu locuiesc in Barcelona, si o am in suflet in fiecare zi. Deschid dimineata fereastra si ma inebuneste cu frumusetea ei. Ador Barcelona!
Budapesta si Copenhaga mi-au ramas in suflet si abia astept sa ma intorc acolo 🙂
E cel mai minunat lucru pe care poti sa-l faci pentru tine si pentru sufletul tau! Pe mine calatoriile m-au reinventat, m-au facut sa privesc lucrurile din o cu totul alta perspectiva, de fiecare data cand incheiam de vizitat cate o tara! calatoriti, calatoriti, calatoriti…nu ramanem cu altceva din aceasta viata efemera si trecatoare. 🙂
Parisul mi-a ramas in suflet, cu accentele sale moderne ale unui oras de secol xxI, care se combina cu istoria si aerul boem al Frantei din alte veacuri
Am fost la Praga luna trecută… un loc de vis, e mai multă frumusețe acolo decât poate oricine duce. Și acum, în mai, plec în Ankara, Turcia 🙂 Iubesc să călătoresc…
Stockholm.
Buna seara!
Urasc blogurile in general. Sunt asa impersonale. Dar iubesc blogul asta.
De cand il citesc si recitesc pe nerasuflate (vreo 2 saptamani, cred) m-am tot gandit ce raspunsuri mai spirituale sau inteligente sa dau. Negasind in mine niciunul de genul asta am realizat cat iubesc aceste texte.
Ca mi-ar facea mare placere sa te cunosc, EVA, sa iti sarut mana, sa servim un Courvoisier impreuna si sa iti multumesc pentru aceste randuri minunate…Nu ascund asta, desi sunt constient ca nu se va intampla niciodata.
Dar daca ai sa primesti de la mine un simpul ,,Multumesc!” la un post, poveste, postare, spune-i cum vrei, e din toata inima si foarte sincer.
Deci, MULTUMESC!
Cu drag,
Dragos
Îţi mulţumesc pentru documentar şi pentru imagini. Având aripile frânte, singura posibilitate prin care văd lumea este prin ochii şi rândurile altora. Dar nu mă plâng, ci mă bucur de fiecare poză sau videoclip care îmi aduce globul pământesc în faţa ochilor. E minunat să ştiu că acele frumuseţi există în realitate şi că odată voi avea şi eu şansa să văd o frântură din ele. Vânt din pupa pentru viitoarele călătorii şi să ne ţii la curent şi pe noi!