Indisponibil? Şi tu eşti?

Imagine         Există oameni indisponibili emoţional?

        Am fost întrebată asta pe blog şi m-am întrebat şi eu deseori, oscilând de fiecare dată între un „da” timid, care mă făcea pe moment să mă simt mai bine la gândul că nu îmi aparţine vina pentru pseudodrama pe care o inventasem în viaţa mea la momentul respectiv, pentru a ma aduce apoi singură la realitate spunându-mi că „indisponibil emotional” e doar forma cosmetizata a lui „nu mă interesezi de ajuns”, „nu îmi pasă destul”, „nu te vreau”. N-am reuşit prea uşor să găsesc un răspuns, pentru că fiecare variantă părea cea potrivită atunci când era privită dintr-un anumit unghi, când era dată drept răspuns într-un anumit context sau când, obosită fiind, îmi era totuna care e adevărul.

        Am luat cartea de psihologie la braţ şi am aflat ca oamenii indisponibili emoţional sunt indivizi „neterminaţi”, neîmpliniţi sufleteşte, oameni al căror Sine este incomplet şi care se afla fără să ştie într-o permanentă căutare al propriului Eu. Dar stiam asta deja, pentru ca am vazut cu ochii mei cum absorb ca un burete frustrări, tristeţi şi neîmpliniri, pe care le depozitează adânc şi le condamnă să rămână ascunse tocmai din teama lor de a se deschide, de a se apropia sufleteşte şi de a avea încredere în cei din jur. Paradoxal, tocmai această disfuncţionalitate care le condamna din start eşecului orice tentativă de a avea o relaţie sănătoasă, le rămâne lor necunoscută. Autocunoaşterea le este străină indisponibililor, care nu sunt conştienţi de propriile trăiri, ori le neagă, le refulează şi refuza să le domine. Cum fiecare sac îşi are peticul, vor fi atraşi de ei indivizi care le simt blocajul emoţional şi îşi vor dori să îi salveze pentru că au şi ei o nevoie bolnăvicioasă: aceea de a fi făcuţi să sufere.

        Din punct de vedere psihologic, atracţia faţă de oameni indisponibili emoţional nu este decât un mecanism psihic însuşit la un moment dat în trecut, cel mai adesea în copilărie, algoritm care va fi repetat întotdeauna inconştient în fiecare relaţionare ce va urma pe parcursul vieţii. Putem traduce atracţia faţă de indisponibili emoţional sub diferite forme, de la teamă de abandon, stimă scăzută de sine şi perfecţionism, până la neîncrederea în sine şi în alţii, sentimentul de frică, ruşine, vulnerabilitate. Dacă în copilărie nu ne-am simţit acceptaţi de părinţi, dacă nu am primit destulă afecţiune din partea lor, dacă ne-am simţit criticaţi, neînţeleşi şi abandonaţi, atunci vom dezvolta convingerea ca merităm atât şi nimic mai mult, şi vom avea prin urmare tendinţa de a alege parteneri indisponibili emoţional, care nu ne vor face niciodată să atingem împlinirea sufletească, confirmându-ne parcă ideea de la care am pornit, şi anume că „doar atât merităm”.

          Deşi copilăria rămâne una din cele mai scurte perioade din viaţă, ea îşi lasă puternic amprenta asupra întregii noastre existenţe. Un părinte dominator, autoritar, rece sau indisponibil (fizic sau psihic), care impune tranformarea propriilor nerealizări în ambiţiile copilului, care nu poate răspunde nevoilor acestuia, va face ca cel mic să îşi asume convingerea că nevoile sale sunt neimportante, creând premisele formării unui adult nesigur pe el, care va avea întotdeauna o nevoie covârşitoare de atenţie şi siguranţă din partea partenerului. Paradoxal, ajuns la maturitate copilul va urma acelaşi tipar monstruos învăţat in copilarie: îi va alege fix pe acei oameni care vor repeta comportamentul părinţilor, pentru că va vedea în ei şansa de a schimba trecutul şi va forţa existenţa unor relaţii în care mai mult va oferi decât va primi, din dorinţa de a câştiga atenţia, iubirea şi afecţiunea pe care nu le-a primit cand era mic.

          Suntem “neterminaţi” şi noi atunci când tragem de o legatură cu oameni care nu îşi doresc implicare sau care se afla deja într-o altă relaţie, care nu au de oferit decât firimituri din sufletul şi timpul lor, ori oameni care locuiesc la depărtare, astfel încât legătura cu ei ne va aduce drama pe o căutam desi nu recunoastem asta, oameni care au nevoie să fie salvaţi, tocmai din nevoia masochistă de a suferi: îi alegem inconştient pentru că ei vin să ne facă să simţim durerea atat de familiară nouă, cu care am fost obişnuiţi de mici şi ne condamnăm singuri să fim prizonieri într-un cerc vicios pe care îl repetăm la nesfârşit.

        În ansamblu, vom avea în permanenţă tendinţa de a ne mula fidel întreaga existenţă pe modelul învăţat în copilărie: dacă ne-am simţit respinşi de o persoană apropiată atunci când eram mici, la maturitate vom fi atraşi în mod paradoxal de persoane care fac acelaşi lucru, în ciuda nevoii noastre imense de a primi şi a oferi afecţiune. Suferim pentru că nu avem parte de lucrurile pe care ni le dorim, pe care le merităm şi pentru care am face orice, însă într-un mod absolut bizar, cerem ca aceste nevoi să fie satisfăcute de persoane care nu pot face asta! Existenţa unui călău cere şi o victimă, aşa că ne aşezăm cu plăcere capul pe eşafod şi aşteptam cu zâmbetul pe buze ca lama rece să ne atingă ceafa. Ne place să ne regăsim în postura de victime, de oameni care suferă din şi pentru iubire şi îi blamam pe indisponibili pentru suferinţa noastră, când de fapt călăul şi victimă sunt una şi aceeaşi persoană: noi. Nimeni nu ne poate face rău decât cu voia noastră, iar noi îi alegem pe indisponibili tocmai pentru că defecţiunile lor le regăsim în adâncul nostru; îi alegem pentru că suntem incompleţi şi incapabili de a avea o relaţie altfel decât bolnăvicioasă. Cu alte cuvinte, atracţia faţă de parteneri incompleţi, indisponibili, nepregătiţi pentru o relaţie, nu face decât să demonstreze propria indisponibilitate, conform legii firii: oamenii pe care îi alegem în jurul nostru reflectă cu fidelitatea unei oglinzi ceea ce suntem noi cu adevărat.

        Poate că la prima vedere nu îţi dai seama, dar aruncând o privire atentă în trecut vei vedea că întreaga ta existenţă nu este decât o eternă reiterare a experienţelor mai vechi, rămase în incostient, şi care ţi-au influenţat fiecare alegere în viaţă. E o muncă sisifică, dar dacă ai răbdarea să dezgropi rămăşiţele relaţiilor îngropate de mult şi să calculezi rece şi metodic fiecare pas pe care l-ai făcut, vei identifica algoritmii de funcţionare şi modelele comportamentale care te-au adus în punctul în care te afli astăzi.

       Vestea proastă este că nu ne putem schimba copilăria şi nici trecutul. Vestea bună este că viitorul poate fi schimbat oricând.

Despre Eva
Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

40 Responses to Indisponibil? Şi tu eşti?

  1. Ai putea sa-mi recomanzi ce ai citit tu ? 😦 Ma regasesc foarte tare in subiectul asta.

    • Eva says:

      Primul pas si de o parte si de alta este sa accepti ca ai o problema. Apoi trebuie sa cauti radacinile ei, sa afli de ce esti asa si nu altfel, sa intelegi. In cele din urma cred ca trebuie sa te cunosti foarte bine pe tine insuti si sa te accepti asa cum esti, cu bune si rele, dar cel mai important este sa inveti sa te iubesti.

      Observa ca am explicat ce poti face pentru TINE din punctul meu de vedere; daca te afli intr-o relatie cu un indisponibil si totusi te gandesti la o solutie prin care sa-l vindeci pe el, e clar ca tu insuti esti departe de a fi vindecat.

      • Inna says:

        Solutii? Pai sa vedem…Ana…solutia consta in a stii cand sa renunti la un ‘indisponibil’ pentru ca nu este disponibil si esti destul de desteapta , cel putin asa presupun, sa iti dai seama si singura de acest aspect..totusi, daca observ ca nu renunti si il suni mereu si il cauti si insisti pentru un ‘indisponibil’ ..inseamna ca esti mai indisponibila emotional decat el..pentru ca nu realizezi ca el este doar ‘indisponibil’ pentru tine..

  2. Curcubeu says:

    Interesant punctul de vedere si partea psihologica de a gasi explicatii. Intotdeauna vom gasi nemultumiri, vom vrea altceva.
    In momentul in care intalnim „marea iubire”, va urma, inevitabil conform celor scrise de tine, cautarea a „altceva”. Mai repede sau mai tarziu. Asta daca nu ajungi cumva la o anumita „intelepciune” si te opresti din a mai fi egosit, realizand ca te invarti in cerc si incercand sa nu mai ranesti alte suflete din jurul tau. Dar asta inseamna sa RENUNTI la ceva si egoul nu se prea impaca cu ideea asta:) Si va incerca mereu sa te minta si sa caute diverse usite, va creea un intreg razboi intern.
    Partea buna este ca poate gasesti pe cineva care stie toate astea, e in aceeasi situatie si vei putea mentine un echilibru intre toate aceste aspecte. Cred ca asta este secretul, echilibrul.

    • Eva says:

      Eu nu cred ca doi oameni defecti pot functiona impreuna si nici nu cred ca e bine atunci cand se gasesc unul pe celalalt. Sau poate va merge pentru o scurta perioada experimentul, dar la un moment dat va aparea desincronizarea. Chiar in cazul pe care l-am prezentat eu, unde e limpede ca amandoi prezinta disfunctionalitati, in ciuda faptului ca unul provoaca durere, iar celalalt vrea sa ii fie cauzata durerea, asta nu inseamna ca ceea ce exista intre ei e iubire. Sau poate e o forma a ei, bolnavicioasa, degradanta, intunecata insa.

      Si da, „nemultumirea” despre care vorbeai si tu este o caracteristica a acestor relatii. Niciodata oamenii disponibili, care vor ceva serios, nu vor parea interesanti, ci vor fi catalogati drept „plictisitori” de aceia insetati de drama in viata lor.

      • Curcubeu says:

        Cred ca e ok când cineva își dă seama de situația în care este si in loc sa intre in alta, încearcă să se vindece!
        Si tu ce ai face într-un caz de acest gen? Ai rămâne cu amintirile si cu prietenia(in cazul un care amândoi realizează ce se întâmplă ), sau ai da ctlr+alt+delete la tot?

      • flori says:

        Ba pot functiona foarte bine. Depinde foarte mult de nivelul de inteligenta ( cu cat esti mai inteligenta cu atat te prinzi mai repede de cum sta treaba de fapt intre voi si vei cauta raspunsuri ). Daca in schimb, nu esti atat de inteligenta, vei avea mereu o stima de sine scazuta, fapt care te face sa te complaci. Accepti situatia, crezi ca asa e normal si traiesti in continuare cu cineva care te abuzeaza emotional. Si iti convine treaba asta pentru ca reproduci patternul din copilarie. Si cred ca mai exista inca o situatie in care ar putea functiona si aceea este ca fiecare dintre parteneri sa fie la acelasi nivel de intelegere a ceea ce se intampla de fapt intre ei ( care e radacina si ce sta in spatele iubirii lor- iubire care de altfel este o obsesie). E destul de greu sa-ti dai seama singur, insa cu o terapie de cuplu se poate rezolva. Partea proasta e ca astfel, iubirea dintre ei ( obsesia/fluturii din stomac) va/vor disparea si ei vor trebui sa invete ca este ceva normal, ca trec printr-o situatie normala si ca pot functiona si altfel decat inainte. In situatia asta ajunsi, au 2 variante: ori raman alaturi de o persoana pt care nu mai simt fluturasii, dar pt care a ramas amintirea senzatiilor din trecut si dorinta de a pastra sau dobandi intimitate ori se despart si incep o noua relatie cu o persoana pentru care nu simt acelasi lucru, dar alaturi de care pot dezvolta intimitate. Ca sa ramana in relatia alaturi de persoana pentru care in trecut a exista o obsesie, parerea mea este ca ei trebuie sa inceapa cat de curand posibil acest proces de cunoastere si autocunoastere, inainte sa se ajunga la tradari ( desi, daca stau bn sa ma gandesc, atata vreme cat persoanele respective au aproape acelasi nivel de inteligenta, se poate trece si de asta. Insa e putin probabil sa se gaseasca 2 persoane cu acelasi nivel de inteligenta, defecti, cu patternuri care se completeaza si care sa-si doreasca in aceeasi masura sa ramana in relatia respectiva, doar de dragul fluturasilor de odinioara si al intimitatii dobandite sau care urmeaza sa se dobandeasca). Ideea mea pe scurt este ca SE POATE sa ramai intr-o relatie cu o astfel de persoana, insa relatia va functiona altfel. Nu este vorba ca tu il vei schimba pe el sau el te va face pe tine sa te complaci, este vorba ca doi oameni au ales sa se cunoasca si sa se autocunoasca suficient cat sa le dea convingerea ca se poate si ALTFEL tot impreuna. La fel cum tu ai convingerea dupa ce ai trecut printr-un proces de autocunoastere ca de fapt fluturasii nu sunt iubire, ca este vorba de fapt despre o boala a celor care au fost abuzati emotional si ca asta se datoreaza tiparelor comportamentale din copilarie etc. Dar putini sunt cei care aleg terapia de cuplu, pt ca putini sunt cei care isi doresc in aceeasi masura sa treaca prin acest proces de cunoastere si autocunoastere. Daca intr-adevar exista vointa din partea ambilor parteneri sa ramana impreuna, vor face ORICE pt asta, si terapie, si absolut orice presupune asta oricat de dureros va fi ( pt ca a cunoaste cum functionezi e dureros – te pune sa-ti cunosti temerile de care n-ai fost constient. E atat de dureros ca poti nega si renunta la tot in timpul acestui proces).

  3. rodicasorina says:

    (Ne) Mai ramane ceva speranta pentru INDISPONIBILI, Eva? 😉 felicitari pentru articol. te urmaresc de ceva vreme si am constatat , cu fericire, ca fetele din lista mea de pe fb, te admira si ele…

  4. Anca says:

    „Femei care iubesc prea mult” de Robin Norwood. Ar trebui sa-ti placa.

  5. beagle says:

    Se poate ca o drama suferita pe la 17 ani si nu in mica copilarie, de exempu, abandonul unui parinte, sa isi lase amprenta asa de mult incat sa fi atras de oameni indisponibili?

  6. schite says:

    Dupa ultima relatie, foarte controversata cu multe momente traite intens, si tot soiul de sentimente, am reusit sa fac, fara sa citesc carti sau postari pe bloguri care sa-mi deschida ochii, ceea ce zici tu in post. Am avut cea mai urata depresie din viata mea, cand nimic nu mai conta, simteam o stare de agonie, nimic din vechile obiceiuri nu-mi puteau umple golul. Stateam cu ochii in tavan si numaram cum trec zilele constatand ca nu fac nimic…aveam atatea ganduri si preceptii in cap incat ma intrebam daca nu cumva am innebunit. Apoi tot eu imi ziceam daca as fi innebunit nu cred ca realizam. Am dus o lupta cu mine, urata, pana m-am pus in fata oglinzii, si nu am dat vina pe altii, m am gandit la trecutul meu, la relatiile mele si doar la comportamentul meu. Am realizat unde am gresit, am constientizat asta si acum….desi ma simt mai bine, sunt pierduta, mi-am schimbat total ideile si stau si astept sa intalnesc noi oameni….pe care vreau sa i atrag langa mine prin gandirea ce o am acum….Multumesc pentru post! e o intarire a ceea ce am simtit pe propia piele:)

  7. Stie cineva unde pot gasi cartea?Pe Scribd e doar rezumatul…

  8. Lava says:

    foarte interesant articolul….mi-a placut mult…dar in ce tipar comportamental ai incadra, persoanele care adora sa fie in relatii cu persoane deja ocupate, casatorite sau relatii serioase de multi ani…? eu sunt foarte pasionata de astrologia relationala si de psihologia comportamentala.

  9. Pingback: We are here to enjoy life… | elladaline

  10. Happy says:

    Tu spui: „Eu nu cred ca doi oameni defecti pot functiona impreuna si nici nu cred ca e bine atunci cand se gasesc unul pe celalalt.”

    Dar CINE nu-i defect ??? TOTI avem „balast” de carat din experientele proaste ale perioadei de formare (experiente proaste „de diferite intensitati”, dar tot proaste, …).
    In concluzie, fiecare din noi fiind „defect” la ceva, cu ceva, in ceva…. dupa teoria ta, ar trebui sa nu se „angajeze” niciodata, in nici un fel de relatie ….

    Mi se pare absurd….
    Doar prin comunicare, interactiune cu ceilalti ne putem constientiza „balastul” si diagnostica influenta lui asupra noastra … si abia apoi „medicamentul” si eventual ameliorarea, ideal – vindecarea.
    In solitudine NU poti intelege toate acestea, oricit de evoluat ai fi ….

    • Eva says:

      Tu vorbesti de „toti”, iar eu vorbesc de anumite cazuri. Asa ca argumentele tale generale n-au nicio valoare in particular:) Iar mie mi se pare absurd sa te implici in relatii pentru a constientiza „balastul” si a te vindeca. Te vindeci singur, nu astepti asta de la altii.

  11. Happy says:

    Eva draga,

    Eu nu am „venit” aici, la „tine acasa” sa te contrazic cu orice pret….:) Imi spuneam doar o parere…
    Si mai spun inca o data – si desi nu-mi plac generalizarile, aici generalizez cu toata convingerea – cred ca TOTI avem probleme (mai mici sau mai mari) !!!!

    Cum propui tu sa le „rezolvam” mai intii, si apoi sa intram in interactiune (relatii) cu oamenii ?
    Ceva la modul, cind implinim 20 de ani ne izolam ca intr-o carantina si ne cautam „defectele” de care spuneai, si le corectam si apoi ne intoarcem intre oameni ?

    Si mai cred ca nici nu ne-am putea consitentiza „defectele” in izolare – eu despre mine, cred ca sint perfecta in relatia cu oamenii … cum sa-mi demonstrez ca nu-i asa … daca nu am pe nimeni in jur care sa-mi arate (indirect, prin reactii la comportamentul meu)

    • Eva says:

      Nu contest ca nu exista om lipsit de probleme si nicifaptul ca numai interactionand unii cu altii ne dam seama ca ceva nu e in regula. Cred doar ca atunci cand constientizezi asta, trebuie sa te vindeci singur, nu sa ii faci si pe cei din jur sa sufere langa tine. Si da, cand esti bolnav, mai bine intri in carantina, decat sa ii imbolnavesti si pe altii.

  12. bigotti says:

    O relatie de genul asta nu poate provoca altceva decat răni de nesuportat în suflet pe care timpul din pacate niciodata nu o sa le vindece. O sa rămâi cu aceeasi durere in suflet zi de zi

  13. Imi plac postarile tale.
    Felicitari!

  14. David says:

    Te urmaresc de ceva timp, imi place ce scrii si te felicit!
    Articolul tau este extrem de interesant si eu cred ca acesti „neterminati” pot fi ceea ce inseamna libertatea de care avem nevoie si trairile cele mai dezinteresate chiar daca sunt cronometrate.
    Indisponibili sentimental? Ce frumos spus si ce trist totodata.
    Sa zicem ca amandoi suntem „neterminati” si indisponibili sentimental. Ne cunoastem si descoperim ca unul e obisnuit si isi doreste sa fie „prada” iar celalalt cauta sa-si satisfaca propriul ego, acela de „vanator”. Atata timp cat impreuna, traim prezentul cu intensitatea pe care nu o gasesim in monotonia de zi cu zi, cred ca acesti 2 indisponibili isi creaza o lume a lor in care trairile lor pot fi mult mai puternice decat disponibilitatea pe care o au in general sau au avut-o vreodata pentru oricare alta persoana. Noi 2, „neterminati” asa cum sa presupunem ca suntem, putem duce lucrurile pana intr-un punct in care o sa te intreb: daca eu, indisponibil sentimental, nu sunt bolnav, nu caut vindecarea la tine cu absolut nimic ci pur si simplu asa a picat…ce fel de relatie mai e si asta? Eu pot sa-ti ofer exact ceea ce si tu vrei ca asa te-ai setat tu. Putem functiona si pana cand?

  15. M. says:

    O relaţie între doi indisponibili emoţionali… Hmmm…

  16. sxkorn says:

    Frumos si bine scris in acelasi timp. Comentariul meu ar fi fost un pic mai mare, dar.. ceva (nu imi dau seama ce 🙂 ) m-a determinat sa il scurtez. Felicitari pentru articol. Probabil va deschide ochii unora (sau multora).

  17. Pingback: Emotional Unavailable | Fixpink

  18. ned32news says:

    Identitatea din prezent este o oglinda a amintirilor dar si una a sperantelor. Atitudinea pe care reusesti sa o ai fata de tine este insa una care poate fi controlata. Unii reusesc sa isi administreze imaginea despre sine mai usor, altii mai greu. Nu e insa o poveste care tine strict de cauzalitate si destin. Povestea aceea cu designerul propriei vieti e destul de reala. Depinde de tine cat de tare vrei si poti sa tii propriile haturi in control.

  19. lacramioara says:

    Din pacate,m-am regasit intru totul in aceasta postare insa totusi creau sa cred ca mai exista o speranta pentru a schimba viitorul….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: