Domni şi doamne

           Am fost invitată să scriu un articol pentru yve.ro, unde sunt guest writer de câteva săptămâni, şi am ales să vorbesc despre cavalerism – mai ales că am aflat de curând cum că bunele maniere s-au transformat astăzi nu într-un atu pe care puţin bărbaţi îl mai posedă, ci… în motiv de rupere al relaţiei.

Imagine

            Da, aţi citit bine, asta e un caz real care m-a făcut să mă întreb ce vor oare femeile în ziua de azi la un bărbat, dacă însuşirea asta de “a fi atent” a ajuns să fie invocată drept motiv de “divorţ”? Sau mai bine zis, de când să fii gentleman nu mai e la mare căutare, de când un bărbat care ştie să fie domn nu mai atrage interesul şi care a fost momentul când au uitat femeile să mai fie doamne? Domnii sunt atât de rari, încât mă declar surprinsă că nu e bătaie pe ei! Dar se pare că prinţesele moderne nu mai visează să fie salvate de un prinţ chipeş pe cal alb, bărbaţii eleganţi, atenţi la orice gest şi discreţi nu mai impresionează cu nimic, iar femeile îşi susţin cu vehemenţă independenţa. Şi nu am nimic rău de zis cu privire la emanciparea noastră, dar mi-e teamă că această independenţă de care suntem atât de mândre este astăzi dusă la extreme, astfel încât riscam să ne pierdem delicateţea, fineţea şi eleganţa în dauna unei atitudini indiferente, reci, chiar războinică. Şi atunci când femeia uita să mai fie femeie, cui îi mai arde să fie “domn” şi poet lângă un sloi de gheaţă?

           Pe de altă parte, ştim cu toţii foarte bine că astăzi a devenit o normalitate să fii fluierată pe stradă, locul declaraţiilor shakespeariene a fost luat de fel şi fel de apelative dulci până în diabet, iar despre gesturile frumoase, romantice, nici nu mai pomenesc, că dacă vrei să le vezi e mai sigur să te uiţi la filme. Aşadar, nu e posibil ca tocmai atitudinea multor bărbaţi sa le fi făcut pe femei să ridice ziduri de apărare în jurul lor, să poarte mereu la îndemână un scut impenetrabil şi să pună sub semnul întrebării orice gest galant, de curtoazie?

Citiţi articolul integral aici sau pe Facebook.

%d blogeri au apreciat: