Sfat

Imagine

           O iubesc şi vreau să o iubesc, dar nu-mi dă voie. Ea vrea să o las să cadă. Îmi cere să îi dau drumul la mâna ca să se izbească de pământ. Vrea să simtă cum i se sfărâmă oasele ca o bucată de sticlă spartă, să o înţepe viaţa în toate ungherele şi să i de dezbine toate măruntaiele şi pentru o clipă să simtă nimicul.

           Şi apoi o să se ridice şi o să scrie poezii despre asta. O să scrie cum iubirea a durut-o precum îmbrăţişarea cu pământul atunci când spui adio înălţimii. O să scrie cum numai vântul îi mângâia obrazul cu dosul palmei când iubirea i-a dat drumul la mână şi cum inima îi era atât de grea, încât ea a ajuns prima la pământ. Şi cum nu mai avea inima după, nu a mai simţit nimic atunci când resturile din ea au făcut cunoştinţă cu solul. O să scrie că la fel i-a făcut şi iubirea.

           O iubesc şi vreau să o iubesc, dar ea e curajoasă. Habar n-are să înoate, dar visează să facă dragoste cu marea, spune că apa ştie să fie un iubit mai bun. Marea o s-o domine şi-o să facă ce vrea din ea şi valurile o să-i răstoarne toate crezurile şi o să-i înece sufletul şi viaţa. Şi apoi o să se despartă de mare şi-o să se usuce la soare şi o să scrie cu cerneală sărată că a mă iubi pe mine e totuna cu înecul. Că şi în iubire plângi de dor ca plămânii după aer. Că te zbaţi după viaţă, dar oricum nu mai ai niciun control, aşa că ţi-ar fi mai simplu să accepţi ideea morţii. Iubirea te sufocă.

           O iubesc şi vreau să o iubesc, dar ei nu îi pasă. Vrea să meargă pe sârmă ghimpată  legată la ochi, că a citit ea undeva cum că iubirea-i tot aia cu echilibristica. Spune că iubirea înseamnă să mergi prin viaţă cu ochii închişi. Şi-o să râdă în hohote şi o să danseze-ntr-un picior sfidând moartea cu neruşinare, şi-apoi îşi va da drumul pe spate, o să cadă uşor mângâind aerul pentru că ei nu-i place echilibrul. Şi-o să scrie despre mine din nou, o să descrie în amănunt câte răni i-am făcut şi cum eu sunt cel care a sinucis-o. Şi ca o concluzie va scrie că iubirea e cel mai rău lucru care i s-a întâmplat vreodată.

           Să nu iubeşti pe cineva care scrie. O să scrie despre tine şi o să te întrebi dacă despre tine scrie. O să te recunoşti pe alocuri şi-o să jubilezi c-ai fost personaj în romane, şi-apoi o să înmărmureşti la final întrebându-te dacă chiar atât de puţin ai însemnat. Când n-o mai fii decât un izvor secat de inspiraţie se va lepăda cu uşurinţă de tine. N-o să mai ştii cine e şi dacă aţi trăit aceeaşi viaţă când o să citeşti descris cu sadism ce i-ai făcut fără să ştii că i-ai făcut. O să se dezbrace dezinhibat în faţa altora şi-o să le spună ce ţie nu ţi-a spus vreodată, o să te expună ca pe un Hristos în piaţa publică, iar oamenii o să arunce cu ocară şi cu pietre în tine. Şi-o să zâmbească. O să te tranforme într-un monstru şi-ntr-o cârpa şi-o să te calce-n picioare ca să devină apoi un sclav la picioarele tale ca să o ia apoi de la capăt. Mai întâi o să fii mândru că scrie despre tine, apoi gelos că poate scrie despre altul, apoi o să te urăşti când o să citeşti ce monstru ai fost şi în final n-o să mai ştii cine eşti.  Să nu iubeşti. O să-ţi toace nervii şi viaţa din tine şi n-o să mai ştii cine eşti.

%d blogeri au apreciat: