Uneori, călătoriile închid drumuri. Alteori le construiesc.

         Am cunoscut-o pe Alina de curând şi mi-a transmis încă de prima dată când ne-am întâlnit o parte din energia, pozitivismul şi pofta ei de viaţă. Lăsând la o parte pasiunea comună pentru scris, am aflat că împărtăşim aceeaşi dorinţă de a călători cât mai mult şi de a ne vedea pe noi însene în noi ipostaze, de a descoperi locuri noi şi părţi din… noi pe care nu le cunoaştem încă.

         Alina e un pic mai optimistă decât mine, dar lucrez şi eu la asta. E al doilea invitat al meu pe blog din două motive: pentru că a călătorit mai mult decât mine şi pentru că îmi plac finalurile fericite. Sper să vă placă şi vouă. 🙂

         Cred că orice călătorie e un test. Un test pentru tine, să vezi cum te transformi într-un context nou, cât de tolerant ești cu cei din jur, cât de adaptabil ești la situații diverse, cât de “același” sau nu te vei întoarce acasă. Și mai cred că orice vacanță petrecută împreună este un test extrem de bun pentru orice relație, fie ea de prietenie, pentru vacanțele în gașcă, fie de cuplu, pentru escapadele romantice în doi.

     Smulși din realitatea cotidiană cu care ne-am obișnuit,  uităm acasă și măștile de interacțiune socială și suntem mai autentici decât am fi în zilele în care automatismele sociale funcționează la turație maxima… adică majoritatea zilelor obișnuite. Așa că orice călătorie e ocazia perfecta de a-l vedea pe omul de lângă tine într-o lumină nouă. Mi s-a întâmplat de-a lungul timpului să mă întorc total îndoită după o vacanță care se presupunea că ar fi trebuit să mă poarte în al nouălea cer. Câteva luni mai târziu drumul nostru comun chiar s-a închis, semn că o călătorie poate fi un bun barometru al unei relații.

       Așa cum, ani mai târziu, o altă călătorie a deschis un drum pe care nu l-aș fi bănuit înainte de a ne îmbarca în avion. Era august 2011 și porneam într-o excursie de 2 săptămâni cu un om pe care îl cunoașteam de jumătate de an. Urma să fim doar noi doi, 24 din 24 de ore. Și credeți-mă poate fi un adevărat test! Mai ales că am avut parte de ceva peripeții: de la card bancar blocat câteva zile datorită unei erori și până la pierdut ultimul tren într-o noapte și rămas hai-hui pe străzile unui oraș frumos ziua, dar total neprimitor noaptea.

         O mulțime de situații limită și totuși, tot zâmbitori ne-am întors acasă, ba chiar ne-am și hotărât să ne mutăm împreună după toată povestea asta. Ne obișnuisem cu cele bune: trezitul dimineața cu zâmbet leneș în colțul gurii, micul dejun în pat, bagajul comun – adică mai mult loc pentru hainele mele – , planul zilnic cu traseul de urmat și amuzamentul de seara când constatam invariabil că ne-am abătut din drum în mod flagrant, dar că rezultatul a fost fermecător. Dar mai important decât atât, trecusem testul situațiilor limită fără să rămânem cu un gust amar.

    Au urmat alte călătorii, mereu revigorante și reconfirmând teoria că suntem compatibili… dar cel mai de temut a fost cea în care am mers un grup mare de prieteni , printre care multe cupluri. Mă rodea stomacul de emoții că se va dovedi piatra de încercare ce ne va pune capac. Sentimentul de deja-vu era atât de prezent, amintindu-mi de excursia care, ceva ani în urmă îmi prevestise un drum care urma să se închidă. Îmi era groaznic de teamă că, în dinamica grupului vom uita să mai fim un cuplu și că ne vom înstrăina în tabere adverse când se vor lua decizii și când se vor face planuri. Știam prea bine continuarea… Ei bine, n-a fost să fie așa de data asta. Dimpotrivă, chiar și în grup am reușit să rămânem noi doi sudați și armonizați. Nu ne doream de fiecare data același lucru, dar negociam întâi între noi, și apoi cu tot grupul, astfel încât consensul era mai ușor de găsit.

         Și așa s-a risipit o superstiție, cea despre vacanțele în grupuri mari care dăunează grav cuplurilor. Și s-a reconfirmat teoria că o călătorie, o scoatere din contextul de zi cu zi, o incursiune într-un neprevăzut care poate scoate la iveală sinele de dincolo de măștile cotidiene, este un test pentru o relație. La noi a funcționat. La voi?

P.S: Pe Alina o găsiți pe http://www.cityinads.com sau pe Facebook, locurile in care cei doi adună impreună energia bună pe care le-o dau călătoriile, condimentand-o totodata cu puțină cultură urbană, mai exact cultura străzii reprezentată de reclamele outdoor pe care le întâlnesc în diversele orașe.

Toate pânzele sus!

           Acum fix o lună mă întorceam din vacanţă. Am vrut să fac o postare despre asta, dar am renuntat repede la idee, a fost atât de frumos, încât nu am ştiut ce să scriu. Cumva, aveam în minte imaginea perfectă, dar cuvintele descriau un tablou deformat, searbăd, mult prea departe de ceea ce am trăit. Şi acum cred că despre lucrurile frumoase nu trebuie să se scrie, ele trebuie să fie simtite, păstrate în suflet. Cum ai putea să descrii un sentiment? Cum sună? Ce gust, ce miros are? Nici acum nu ştiu ce să spun mai exact, dar am în minte un singur lucru: că e posibil să te regăseşti pe tine în locuri în care nu ştiai că te-ai pierdut, în locuri în care nici măcar nu ai mai fost. Să te afli într-un oraş nou, în care nu cunoşti pe nimeni, îţi dă senzaţia de libertate, te simţi uşor, mai curajos, de parcă ţi-au fost iertate toate păcatele şi poţi să o iei oricând de la capăt. Eu aşa am simţit. Nu ştiu dacă a fost de vină vremea superbă, Barcelona, sau pur şi simplu faptul că pentru câteva zile am plecat fără să-mi iau în bagaj şi gândurile. Iar dacă până acum credeam că sunt genul care prinde rădăcini într-un loc, mi-am dat seama cu ocazia asta că nu sunt niciun gen; caut acum următoarea destinaţie.

           Am ales să scriu câteva cuvinte despre călătoria mea pentru că în de ceva vreme văd  peste tot pe internet o serie de poze făcute în diferite locuri de pe glob, de la Londra şi Veneţia până în China şi Bali. Probabil stiti deja si voi, în fiecare fotografie ideea este aceeaşi: o femeie care nu-şi arată niciodată faţa apare în prim plan ţinând pe cineva de mână. Mie nu-mi place nimic din ceea ce înseamnă viral, dacă văd de exemplu că o melodie este postată de toată lumea, pur şi simplu nu mă interesează, n-am nicio intenţie să o ascult, nu am nici cea mai mică curiozitate. La fel e şi cu filmele, cărţile (apropo, chiar nu înţeleg ce e cu acest “Fifty shades of Grey”,pierd ceva?!), cu oamenii… În cazul ăsta, însă, recunosc că n-am rezistat tentaţiei de a afla cine se afla în spatele acestor poze… şi cine stă cu spatele în ele.:)

           Am aflat că e un proiect deosebit, romantic şi creativ în acelaşi timp, aparţinându-i unui fotograf rus, Murad Osmann, care călătoreşte în jurul lumii alături de prietena sa… muza lui, am putea spune. În fiecare fotografie Murad îi întinde mâna iubitei sale, care se afla mereu înaintea lui şi pare că îl îndreaptă spre cele mai frumoase locuri din lume. Proiectul se numeşte foarte sugestiv “Follow me” şi puteţi vedea toate pozele pe instagram  sau pe pagina de facebook a lui Murad. Cei doi şi-au început călătoria în octombrie 2011 unde credeţi? în Barcelona… iar în momentul de faţă au ajuns la New York, se pare. Bineînţeles că m-am “documentat” şi am aflat că pe “muza” o cheamă Nataly Zakharova, este journalista în Moscova, iar proiectul acesta a fost ideea ei; Murad povesteşte că totul a început astfel:

The first photo happened în Barcelona while we were on vacation. Nataly was a bit annoyed that I was always taking pictures of everything, şo she grabbed my hand and tried to pull me forward.  That said it didn’t stop me from doing photos while she was pulling me. Şo that’s how it all started.

                 Să nu vă închipuiţi că cei doi o ţin numai într-o vacanţă. Pleacă în călătorii doar pentru 3-4 zile pentru că au şi ei un program încărcat la serviciu. Ca orice femeie, pe lângă peisajele minunate, recunosc că i-am admirat outfit-urile fetei – altele în fiecare poză, de la rochii şi pantaloni până la costume de baie sau… aproape goală.

Aaah… în caz că vă întrebaţi cum ia naştere o astfel de poză:

         Nu ştiu dacă mi-a plăcut mai mult povestea lor sau pozele, dar scriu rândurile acestea cu zâmbetul pe buze. Iubire, artă şi călătorii… ce ai putea să-ţi doreşti mai mult? Mă bucur să văd oameni frumoşi, care ştiu să se bucure de viaţă şi ne arata şi noua lumea prin ochii lor. Iar pentru că mai e ceva timp până o să plec eu în următoarea vacanţă, urmăresc până atunci pe facebook o călătorie cel puţin la fel de frumoasă. Este vorba despre Răzvan, Alex şi MoJo – catamaranul care îi poartă pe cei doi în “aventura pe ocean”. Au plecat acum mai bine de 6 luni să facă înconjurul lumii pe apă şi au ajuns, printre altele, în Filipine, Singapore şi Thailanda. Dar nu vă spun mai multe, va laş să descoperiţi singuri pe pagina lor de facebook Aventura pe Ocean.

        Voi aţi vizitat locuri care v-au rămas în suflet? Unde v-aţi dori să ajungeţi? şi… de ce nu acum, ce aşteptaţi?:-)

Fără mănuşi

            A plâns astăzi ca un copil în braţele mele. Nu îl mai văzusem din ziua în care am scris prima dată despre el, iar în dimineaţa asta mi-a bătut la uşă. Dimineaţa! El, care e atât de fidel soarelui, încât nu vrea să-l vadă alături de o femeie…el, a venit la mine astăzi pe lumină. Era abătut, obosit, plâns, nici nu a fost nevoie de cuvinte pentru că am văzut-o în privirea lui pe aceeaşi femeie cu buze roşii şi miros de mare. L-am lăsat să intre şi l-am luat în braţe. Am stat aşa, fără să vorbim, fără să ne gândim, fără ca măcar să respirăm, l-am primit alături de mine în halatul de baie cu parfum de vanilie. Nici nu i-am cerut să-mi spună “de ce”, eu oricum ştiam.

           Şi a adormit lipit de mine, iar simpla lui prezenţă m-a trezit din nepăsarea în care mă cufundasem. I-am dat la o parte nelipsitele mănuşi albe şi îi priveam ochii obosiţi, îl priveam întrebându-mă ce poveste a lăsat urme atât de adânci în el, îl priveam cu admiraţie: un bărbat care poate să sufere, un bărbat care suferă! M-am ruşinat, apoi, când am simţit în mine satisfacţia gândului că lacrimile din dragoste nu sunt destinate numai femeilor. Dar oricum ştiam asta… Am crezut întotdeauna că bărbaţii iubesc mai rar, mai sincer, mai profund decât noi, i-am admirat mereu pentru felul in care ştiu ei să iubească. Femeile se îndrăgostesc mai uşor, ele se îndrăgostesc din nevoia de a iubi, pe când bărbaţii se îndrăgostesc puternic şi hotărât, cu disperare, gata oricând să-şi pună gaj sufletul pentru dragostea vieţii lor. Da, bărbaţii ştiu să iubească mai frumos decât femeile. Ei pot să se îndrăgostească oricând de o pereche de sâni frumoşi, de un fund obraznic sau de un zâmbet, pot găsi la orice femeie părţi de care să se îndrăgostească, dar de iubit, rareori iubesc o femeie cu totul. Ah, şi ce onoare să fii tu femeia aceea! Şi ce durere să nu ţi se răspundă înapoi… Te îndrăgosteşti, construieşti un întreg univers în jurul persoanei iubite pentru ca apoi ea să plece şi să te lase în ruine. Şi n-ai ce să faci, aşa că te ridici şi mergi mai departe jumătate din cel ce ai fost, săruţi buze în alte nuanţe şi mângâierile tale poartă mănuşi, ajungi să cauţi somnul alături de trupuri reci doar pentru că nu dormi bine în braţele singurătăţii… Ca şi cum cea mai cumplită experienţă ţi-ar fi lăsat în urmă coşmaruri, acum nu închizi mai niciodată ochii decât pe jumătate, iar dimineaţa pleci de teamă ca nu cumva să-ţi fure cineva şi resturile ce au mai rămas din omul care erai odată. Da, ce tragică e iubirea, în cărţi scrie că ar trebui să te întregească, dar în schimb te scade, te înjumătăţeşte, te împarte de un infinit de ori până când nu rămâne mai nimic din tine.

           Când s-a trezit mi-a spus că îi amintesc de lucruri de care nu vrea să îşi amintească, de lucruri de care refuză să-şi mai amintească. Dar că îi amintesc de ele, aşa că o să vină în continuare pe la mine. “Îmi aminteşti de ea, dar tu nu eşti ca ea. Nu ştiu cum să-ţi explic, e o contradicţie undeva. Sunteţi la fel, dar de ea îmi era frică, în timp ce tu îmi aduci linişte. Nu îmi explic de ce, poate din cauză că pe ea o iubeam…” Am dat din cap ca semn că îl înţeleg. Şi eu am simţit mult timp la fel, pe vremea când încă mai simţeam ceva. I-am zis că-l invidiez pentru privilegiul de a mai simţi, fie chiar şi durere, căci până şi suferinţa e de preferat amorţelii în care mă aflu eu acum. Da, dacă te doare, înseamnă că a mai rămas o urmă de suflet în tine, înseamnă că mai există încă speranţă şi pentru fericire. „Tu doar crezi că nu mai ai suflet, dar dacă încă te doare, atunci el încă se mai afla acolo.” Oricum, am considerat mereu că e mai bine să te tăvăleşti pe jos de durere, să încerci cu disperare să-ţi ţii echilibrul pe marginea prăpastiei, decât să te angrenezi în inerţie. Iar eu acum am devenit însăşi prăpastia, m-am dus adânc, şi nu ştiu dacă sufletul mi l-a luat cel în albastru sau l-am pierdut singură în hăul din mine.

          “Nu ştiu să-ti spun cum mi-a ieşit, dar nu mai simt nimic acum. Şi nici măcar n-am avut nevoie de mănuşi.”

De ce înşelăm?

        Peste tot citesc articole cu titlul “De ce înşală bărbaţii?”, ca şi cum o astfel de practică ar fi apanajul lor şi numai al lor. Mulţi uita, însă, că trăim într-o lume în care feminismul e în floare, o lume în care noi, femeile, am cerut şi am obţinut drepturi egale cu cele ale bărbaţilor şi astfel am ajuns astăzi să fim independente din punct de vedere financiar şi nu numai. Am observat că am preluat din modul lor de gândire, din pragmatismul lor, iar mentalitatea bunicii – care le accepta pe toate şi aştepta fără să îngâne vreun cuvânt ca bărbatul să se întoarcă acasă – e de mult apusă. Astăzi şi femeile înşală la fel ca bărbaţii, îşi doresc atenţie şi sunt dispuse să se implice în aventuri dacă nu o primesc şi aş merge chiar până la a afirma că în trecut doar presiunea socială a dus la reprimarea instincului sexual al acestora. Nu, infidelitatea nu este o caracteristică a bărbaţilor, dar vreau să subliniez faptul că ei beneficiază de mult mai multă indulgenţă în privinţa asta. Dacă o femeie înşală este stigmatizata, judecată nemilos, pusă la zid şi arătată cu degetul, în vreme ce bărbatul are parte de mult mai multă înţelegere, ca şi cum ar fi ceva firesc ca el să nu îi fie fidel partenerei.

       Lăsând deoparte revistele care te învaţă “Cum să treci peste” sau îţi spun “De ce înşală bărbaţii”, studiile mai serioase au documentat ideea că faţă de femei, ei au o predispoziţie mai mare spre poligamie, aspect explicat prin faptul că aria corespunzătoare sexului în creierul bărbatului este de trei ori mai mare decât la femeie. Invers, aria corespunzătoare sentimentelor este mai mare şi mai activă în creierul feminin. Am putea spune, prin urmare, că femeile înşeală atunci când nu sunt mulţumite de iubirea de acasă şi au, deci, aventuri emoţionale, în vreme ce la bărbaţi implicarea este mai mult sexuală. Psihologia evoluţionistă considera că bărbatul este un vânător şi înşală sub influenţa instinctului Darwinist de a-şi sădi sămânţa genetic în cât mai multe…locuri, în vreme ce femeilor le este de ajuns un singur partener care să le ofere protecţie şi siguranţă. Dar această explicaţie, cum că bărbaţii umblă din floare în floare din dorinţa nobilă de perpetuare a speciei nu poate fi mulţumitoare, iar studiile de acest tip nu te consolează prea mult atunci când te regăseşti într-o astfel de situaţie. E o explicaţie care pe mine personal mă satisface numai într-o anumită măsură, dar cred în continuare că implicaţiile sunt mult mai adânci.

       Ca să nu vorbesc în necunoştinţă de cauză după ce o prietenă exasperată în urma unei relaţii presărate cu despărţiri şi împăcări mi-a exclamat în faţă: “Ştii de ce înşală bărbaţii atunci când au totul? Pentru că sunt porci!”, am stat un pic pe gânduri şi am început să întreb în stânga şi în dreapta. Pe bărbaţi, bineînţeles. Am fost surprinsă de faptul că absolut fiecare mi-a spus că a înşelat atunci când nu a mai iubit, atunci când cea de lângă nu a mai oferit ceea ce aveau ei nevoie, atunci când comunicarea dintre ei a devenit slabă, aproape inexistentă, cu alte cuvinte în ziua în care nu mai erau satisfăcuţi de relaţia respectivă, dar au fost prea laşi pentru a o rupe. Deci nu doar femeile îşi doresc să fie apreciate, iar în cazul bărbaţilor cea mai uşoară cale de reechlibrare a bărbăţiei se poate face printr-un flirt nevinovat cu o femeie sau chiar cu o aventură. Aş spune că mitul conform căruia “bărbaţii înşală doar pentru sex” pică. Nu, ei nu sunt doar nişte animale mânate de dorinţă, iar lipsa unei conexiuni sentimentale poate reprezenta şi la bărbaţi cauza principală a infidelităţii. Însă şi sexul ocupă la randul lui un loc fruntaş în lista răspunsurilor la întrebarea “De ce înşelam?”. De vină este, mai exact, viaţa intimă care lasă de dorit, monotonia din dormitor şi lipsa spontaneităţii – care apar de multe ori în cazul relaţiilor de durată. De asemenea, o aventură vine uneori ca un „payback”, atunci când bărbatul/femeia simte nevoia să îşi ia revanşa pentru infidelitatea din trecut a partenerului.

        Şi în final, da, unii bărbaţii înşală şi pentru că pot! Am întâlnit reprezentanţi ai sexului tare care au recunoscut cu mâna pe inimă că ei nu pot promite fidelitate, că nu vor să se implice într-o relaţie serioasă cel puţin pentru moment şi că preferă ceea ce am numi o “relaţie deschisă”. Dar existat şi cazuri mai puţin fericite în care bărbatul se afla într-o legătură stabilă, căsnicie chiar, dar face o obişnuinţă din a veni acasă cu urme de ruj pe cămaşa, în timp ce dintr-un motiv sau altul femeia se face că nu vede şi încurajează un astfel de comportament.

       Aşadar, de ce înşelam? Din plăcere, pentru că putem, pentru că nu suntem prinşi? Din lipsă de afecţiune sau pentru că suntem bărbaţi şi nu femei? Nu cred că exista o explicaţie alb pe negru, poate chiar sunt valabile toate explicaţiile la un loc. Cred, însă, că uităm tot mai des ca iubirea trebuie întreţinută, că flacăra de la începutul unei relaţii risca să se stingă dacă nu avem grijă de ea. Cred că uităm să comunicăm, să fim deschişi unii cu alţii, nu mai ştim să luptăm şi din laşitate – poate – alegem de multe ori să punem punct atunci când am putea să punem virgulă.

       Sunt curioasă voi ce parere aveti. Aţi înşelat? Si dacă da, de ce?

Absurdul (2)

            „Carevasăzică fericirea nu e pentru mine”, i-am răspuns zâmbind ironic. „Dragul meu, ştim amândoi prea bine că fericirea despre care vorbeşti tu e pentru oameni limitaţi, pentru cei care se mulţumesc cu puţinul care le e dat şi nici măcar nu îndrăznesc să aspire la mai mult, e pentru cei cărora le este de ajuns un răsărit de soare, o floare, un zâmbet, un compliment neînsemnat. Nu mă înţelege greşit, ştii că şi mie-mi plac prostiile astea, numai că nu mă fac fericită, pentru mine sunt nişte simple bucurii. Poţi să înţelegi? n-am atins niciodată fericirea, m-am împiedicat întotdeauna în bucurii. Dar refuz să cred că nu se poate mai mult de atât şi de asta încă mai caut, sunt convinsă că într-o zi cu soare o să fiu şi eu fericită, numai că fericirea despre care îmi vorbeşti tu este una comună, accesibilă oricui. Adică poţi să o iei s-o ambalezi frumos cu funda şi legat la ochi să o faci cadou oricărui individ de pe stradă; o să îţi mulţumească şi îi va fi de ajuns, pentru că oamenii în general se mulţumesc cu aceleaşi lucruri, majoritatea sunt la fel, oricât de diferiţi s-ar crede ei. Asta e ceea ce nu înţelegi tu, că eu nu sunt la fel ca restul. De fapt înţelegi, numai că eşti bărbat şi ţi-e greu să accepţi că mie tu nu îmi eşti de ajuns, nu îmi e de ajuns fericirea, pe mine nu mă mulţumeşte puţinul vostru… Absurd? Te rog, deschide odată ochii să vezi că eşti şi tu ca mine.

           Vreau să mă iubeşti şi să nu mă iubeşti în acelaşi timp…e nevoie uneori să nu iubeşti pe cineva ca să poţi să-l salvezi, aşa că am nevoie de tine să fii puternic.Te iubesc cel mai mult atunci când tu eşti tu, fără cea mai mică urmă de mine în tine. Atunci mă înnebuneşti de nu ştiu ce-i cu mine, când nu am niciun control asupra ta, te vreau când nu mă vrei, când nu pot să te am. Mi-e sete de tine când nu mai ai nevoie de mine, atunci când te ridici în picioare şi eşti tu din nou, numai atunci pot să mă întorc la noi. În rest nu vreau să te văd, te urăsc când mă uit la tine şi mă văd pe mine.

           Nu fi slab, am nevoie să fii puternic. Lasă odată mănuşile alea jos şi pune mâna pe mine, ia-mi sufletul şi fă-l bucăţi, fii fără milă. Spulberă-mi toate visele şi calcă-mi în picioare voinţa, fă ce vrei din mine, modelează-mă între degete după cum îţi place ţie. Ia-mi viata şi frânge-o între palme cu sălbăticie, aici şi acum fii fără teamă, loveşte-mă înapoi ca să-mi arăţi cum doare. Fă scrum din gânduri şi lasă-mă goală. Dezbraca-mă de emoţii şi încarcă-mă cu tine. De mă iubeşti, nu mă iubi, salvează-mă din mine.

         Da, fericirea m-ar face nefericită, dar şi tu eşti la fel de absurd ca mine… înţelegi acum?