Fără titlu

Imagine          Ştiu că a trebuit să vii pentru că aveam nevoie de cineva ca tine şi înţeleg că a trebuit să pleci pentru ca eu să regăsesc drumul către mine. Într-un final, am învăţat prin tine ca binecuvântările ni se pot arăta sub cele mai hidoase forme, aşa cum obstacolele se deghizează în mari iubiri doar pentru a ne testa limitele.

        Dar rămas un gol în mine şi nu ştiu ce să fac cu el. Nu ştiu unde s-a dus tot ce era acolo şi nici ce să pun în loc. Mi-ai spune că zâmbete, lumini, vorbe frumoase, replici inspirate, zgomote şi mângâieri bine plasate ar putea să astupe prăpastia asta fără sens, dar ştim amândoi că nu asta e răspunsul. Tu însuţi ţi-ai clădit o viaţă întreagă colecţionând frânturi din oameni, adunând momente disparate acum în cotloanele obscure ale sufletului tău. Te-ai căutat pe tine în îmbrăţişări străine, ai vrut să-ţi dai un sens, oricare, în săruturi furate pe la colţuri întunecate de stradă, ai căutat peste tot, mai puţin în tine. Le-ai pus pe toate la grămadă şi ai creionat ca un adevărat artist baza unui suflet măcinat de îndoieli; biet naiv, fără să ştii, ţi-ai pus la temelie un mozaic de nimicuri. Dar chiar şi în arhitectură, înainte de a adăuga un etaj sau o dependinţă se verifică fundaţia. Spune-mi acum, ai avea curaj să îţi înfrunţi adevărata faţă?

         Dar poate că răspunsul mi-a fost mereu la îndemână. Mi l-ai oferit chiar tu, care îţi ţineai în permanenţă cheile la gât şi tresăreai noaptea, terifiat de gândul că dacă le-ai pierde, cineva ar putea să vadă cine eşti cu adevărat. Vezi tu, ai ridicat un zid între noi, dar zidul era de sticlă, căci n-ai înţeles nici până astăzi cum ceea ce un om ascunde spune mai multe decât ceea ce el arată. Am văzut totul din tine şi m-au cutremurat cadavrele care zăceau pe podeaua sufletului tău, ştiind că într-o zi aveam să îmi ocup şi eu locul meu acolo. Am privit mereu, chiar şi în dimineţile în care tu fără să ai habar îmi pregăteai cafeaua, şi am văzut în întunericul un mister pe care mi-am dorit să-l dezleg. Dar ştiu astăzi că nu era niciun mister, erau doar reminiscenţele unor idealuri neîmplinite, doar osemintele unui „eu” care ţi-ai fi dorit să fii, dar n-ai fost niciodată.

        Dar oare tu ştii ce zace în tine? Oare mai ţii minte câte suflete ai ars pe rugul iubirii, ori timpul laolaltă cu uitarea ţi-au transformat şi vina în scrum pe altarul căutării de sine? Ţi-a lipsit curajul poate, sau poate ne-a lipsit amândurora sincronizarea. Sau poate că ne-am întâlnit exact când trebuia, ca eu să trec prin focul purificator al transformării, iar tu rămâi pentru totdeauna o parte din mine. Ştiu că nu e vina ta. Nu e nici a mea, nu e vina nimănui şi în definitiv, de ce ar fi o vina să iubeşti? Nu, nu a fost o nebunie să mă jertfesc pe altarul tău, ci doar o opţiune personală, ca o Ana a lui Manole m-am facut ofranda la constructia ta, si am ramas si eu pentru totdeauna o parte din tine.

         M-a cuprins acum o resemnare în care nu mă recunosc. Oare am obosit? Sau poate m-am pierdut din nou? Sunt tot eu? Sunt alta, m-am schimbat? Nu mai ştiu încotro. Rareori îmi mai permit să privesc cu coada ochiului în urmă, doar pentru a-mi aduce aminte cum am ajuns astăzi aici. În definitiv, orice despărţire poate fi tradusă ca un abandon al unui „eu”, la fel cum orice privire aruncată pe furiş în urmă aduce cu ea un inevitabil regret. Şi vai de cei care seduşi de imaginea trecutului, îmbrăcat acum în straiele cele mai frumoase, vor sparge lacăte de la uşi ce nu ar mai trebui deschise vreodată. În final, dintr-un univers de întrebări, va cutremura pământul numai una: „Cum ar fi fost dacă?”. Poate că răspunsul la întrebarea asta e ceea ce îmi lipseşte şi mie.

Despre Eva
Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

27 Responses to Fără titlu

  1. amira says:

    esti uluitoare! pentru mine, esti o persoana extraordinara, vie, cu sentimente, dar totodata si vocea aceea mica din interiorul meu, care vrea sa isi exprime sentimentele. dai glas unor ganduri pe care nici nu aveam curajul sa mi le confirm si scoti la iveala emotii pe care mi le neg de atata vreme. esti raspunsul la marile mele intrebari. ma inclin cu mult respect in fata fetei din spatele acestui blog!

  2. Dav says:

    Cum ar fi fost daca…mi-am pus si eu de nenumarate ori aceasta intrebare…regretele mi-au bulvarsat ratiunea si speranta mi-a vindecat ranile! Cat mi-ar placea sa te cunosc intr-o zi, scrii minunat! Bravo!

  3. ned32news says:

    Adeseori se întâmplă o chestie ciudată. Miile de combinații de stări și gânduri se învălmășesc în cuvinte nerostite. Din când în când totuși, câte unul din prietenii de pe facebook dă câte-un share articolelor tale. Recunosc că nu mereu dau click pe ele. Atunci când o fac, însă, îmi aduc aminte de ce îmi place atât de tare felul în care scrii.

  4. schite says:

    Sunt total in asentiment cu: „Ti-a lipsit curajul poate, sau poate ne-a lipsit amândurora sincronizarea. Sau poate că ne-am întâlnit exact când trebuia, ca eu să trec prin focul purificator al transformării, iar tu rămâi pentru totdeauna o parte din mine. Ştiu că nu e vina ta. Nu e nici a mea, nu e vina nimănui şi în definitiv, de ce ar fi o vina să iubeşti? Nu, nu a fost o nebunie să mă jertfesc pe altarul tău, ci doar o opţiune personală, ca o Ana a lui Manole m-am facut ofranda la constructia ta, si am ramas si eu pentru totdeauna o parte din tine.”…doar ca eu …am epuizat tot nemailasand loc de „cum ar fi fost data?”…care a devenit „nu ar fi fost niciodata… „.

  5. bigotti says:

    Felicitări draga mea pentru faptul cs te-ai regăsit atat pe tine insati cat si fericirea. Nu cred ca te-ai pierdut din nou ci vezi cu ochi mult mai realisti toata aceasta experienta si o iei sub forma unui ” ce a fost a fost, acum sa mergem mai departe”. Totodata iti multumesc pentru faptul ca ti-ai împărtăsit durerea cu noi, tu ai avut ” vocea” de a pune cuvinte sentimentelor pe care fiecare le-am simtit dupa golul despărtirii. Iti multumesc pentru ceea ce esti

  6. bigotti says:

    Un mare bravo deasemenea pentru faptul ca intr-o lume în care toti se ascund dupa masi de „nu imi pasa” ai fost printre putinele care ai spus ” da, doare… Si doare al naibii de tare”. Esti om si ai iubit, poate mai mult decat ar fi trebuit.

  7. Panseluta says:

    Cum ar fi fost daca…nu greseam iar?Probabil mi-a lipsit si curajul si sincronizarea,probabil sunt blestemata sa fac numai greseli.Tare as vrea sa stiu cand se vor sparge toate ghinioanele care ma insotesc pretutindeni.Si eu am obosit,am obosit sa ma invart in cerc.Sunt foarte trista,dezamagita,deceptionata ca l-am dezamagit si pe el.Si in mine a ramas un gol imens care nu poate fi umplut decat de el…Iubirea noastra e pusa la grea incercare…Am cazut la pamant si nu ma mai pot ridica, fara ajutorul lui…Help!!!

  8. Colors says:

    Offf…cat de mult ma pot regasi in „tine”. Ma refugiez des aici, imi este la indemana sa imi vars si eu oful. Sa spun ca daca vreodata am avut dreptate, a fost atunci cand i-am spus „mi-ai schimbat lumea”. In bine, in rau? Nu stiu ce sa zic. Dar e cert ca am invatat. Am crescut. Am atins niste culmi care fara „tine” nu le puteam atinge. Insa toate vin cu un pret. Golul, golul asta ma dispera. La fel cum ai patit si tu, am un gol in mine care nicicum nu il pot umple. Este atat de mare, incat si daca vorbesc in soapta, se aude cu ecou. Nu gasesc inca toate raspunsurile de care am nevoie pentru a stii cum sa gestionez spatiul ala gol. Cineva a spus la un moment dat „am atata iubire de dat si acum nu stiu ce sa fac cu ea”. Oare atunci te simti plin cand dai? Asa se umple de fapt golul?
    Ma pierd cateodata, incerc sa nu mai simt nimic. Imi pun si eu o masca. Iau totul ca atare, incerc sa evoluez. Sa stiu ca toate sunt alegerile noastre. Sa nu regret nimic. Sa fiu recunoscator. Sa inteleg.
    Si totusi, inca nu am gasit nimic cu ce sa umplu golul acela. In fond, poate nici nu am sa incerc sa il mai umplu. E o munca de sisif. Am sa traiesc cu el. Poate trebuie sa fie acolo pana in momentul in care sa putem spune „mai tii minte…” si „iti multumesc”, „mi-a fost dor”. Poate inca nu suntem pregatiti pentru asta. Poate imi ajunge sa-i vad privirea…
    Sunt multi de poate, multe resemnari, la fel de multe sperante!

    • anonim says:

      Si tu mi-ai schimbat lumea,dar din pacate nu asa cum as fi vrut eu sau tu.Mi-a fost frica de iubirea asta mare.Eu nu am fost obisnuita cu iubire,ci cu inversul ei.Si mie mi-e dor de tine,si plang de fiecare data cand te mai pierd o data.Se adanceste golul si mai tare de fiecare data.La cate greseli am facut ,nu stiu ce sa mai cred,cred ca eu insami sunt o greseala.Daca vrei sa-mi vezi privirea,ce mai astepti?Vino iubirea mea,te astept zi si noapte.Numai tu mai poti sa faci ceva,eu nu mai pot sa fac nimic,nu mai pot decat sa te astept.Nu te resemna,nu trebuie decat sa ma strigi.Te iubesc!!!!

      • anonim says:

        Mi-am dat seama in sfarsit ca mi-e frica de tine,de iubirea ta.Nu pot sa fac eu prima pasul spre tine,de aceea te implor sa faci tu primul pasul spre mine,sa ma astepti,sa ai rabdare cu mine,ca sa nu o i-au iar la fuga.Daca ma iubesti, o sa intelegi ce vreau sa spun.Te iubesc!!!!!!!!!!!!!!!!!

        • anonim says:

          Ce faci atunci cand te sabotezi singur???Mai am vreo speranta ca ma dau pe brazda sau ce ar trebui sa fac???Parca se joaca cineva cu creierul meu si-mi pune piedici.Fac lucruri pe care le regret a doua zi.Spune-mi tu Colors ce sa fac?

          • Colors says:

            Nu sunt bun la dat sfaturi, pentru ca nu sunt un simplu om 😦
            Fiecare iubire e la fel si totusi total diferita. Nu imi place nici sa filozofez, dar consider ca raspunsul este intr-adevar mereu in noi. Noi facem orice alegere din viata noastra. La fel am si eu dilema mea, am facut o alegere, dar in acelasi timp stiu clar ca nu pot uita iubirea care am purtat-o si o port. Ma resemnez, imi asum consecintele alegerilor. Am sa invat sa traiesc asa, din moment ce am ales, atunci trebuie sa fie bine in cele din urma. Nu stiu cine ma poate intelege, in afara de mine, care stiu de ce am ales acest drum. Inca si acum caut semne, apropouri, zambete. Stiu ca mereu voi cauta. Mereu voi spera la o mangaiere, la o privire.
            Nu vreau sa „vad” decat perfectiunea clipelor, sa fiu recunoscator pentru faptul ca am trait asa ceva. Pentru mine de atunci nu mai exista „merg inainte”, deoarece a fost o cotitura decisiva.
            Asa ca, daca tu crezi ca amandoi vreti acelasi lucru, fa-o! Daca vrei doar tu, e o lupta pierduta. Fruntea sus, ce se intampla aici si acum sunt doar stari si experimente care ne ajuta sa ne descoperim si sa evoluam. Si sa invatam ce inseamna iubirea!

  9. Ioana Vardol says:

    Frumos! Imi plac postarile Evei.

  10. Pingback: Regăsit. Eu. Eva | SINESTEZIA CUVINTELOR

  11. cosmin says:

    tema
    barbat insurat iubeste la nebunie o femeie dar barbatul are povara unei sotii fara serviciu unui copil la facultate si un apartament in rate pe care le plateste tot el .
    ce ati face in locul lui.
    multumesc si apreciez articolele

    • constanta says:

      Nu iubeste LA nebunie ,are pea multe pe cap,renunta!!!

    • bigotti says:

      Daca EA este persoana care te face sa radiezi impreuna o sa reusiti. Nu o lasă să plece pentru ca ai sa regreti cat trăiesti. Obligatia ta sunt ratele si copilul iar daca EA te iubeste cu adevarat o sa te ajute

  12. Panseluta says:

    Daca ma iubesti asa de mult,te astept sa vii cat mai repede.Daca intre timp te-ai dus iar la alta,acolo sa ramai ,eu nu te mai vreau.Vreau sa-mi demonstrezi ca ma iubesti,venind cat mai repede.Nu risti nu castigi!!!

  13. mamaruta ma-ma says:

    Numai dragostea lui , EL, te poate vindeca!Sfasietor este ca , nu o va face vreodata.Sti si tu si el si eu si el.

  14. Julietta says:

    Norocul nostru, ca mai apar si altii in calea noastra si uitam se ne mai punem intrebarea..

  15. calex says:

    ultimul paragraf este o rastalmacire a cuvintelor lui octavian Paler.Il recunosc la perfectiune, nu pot sa nu observ.cred ca e din Autoportret intr.o oglinda sparta sau Don Quote.asemanarea formularii e izbitoare.

  16. blindsenses says:

    Sa stii de existenta persoanei iubite, in alt univers decat al tau,poate fericita, cu nefericita-ti lipsa si inchizi ochii incet, nepasator de clipele-ti senile de atata haos, la o secunda departare de ceea ce-ar putea sa fie si o iubesti, tacut cu aer greu ce nu se leaga intre voi, cu departari nenumarate ce au sa te aduca odata langa ea,sa-ti fie bine. Fericirea, marea mea concluzie sau poate doar scurta-mi ironie.

  17. aurescu says:

    Uneori se intampla sa cadem victime in adancurile tenebroase ale resemnarii, cu amprenta conditionalului asupra noastra, macinandu-ne ultima farama de liniste”daca asta..”, „daca cealalta..”..si uite asa ne indreptam cu pasi repezi catre subminarea eului, catre subestimare si o stare profunda de regret ca „nu sunt suficient de bun/a…”. Nu stiut sa dau sfaturi pentru ca momentan ma incearca aceasta conditie. Probabil solutia vindecarii se afla intr-un ‘tic-tac; tic-tac’ prelungit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: