Cand mult devine prea mult?

           Care este limita până la care trebuie să lupţi pentru o relaţie?  Şi nu, nu mă refer aici la povestea romantică “noi doi şi restul lumii”, ci la situaţia tristă…mai ales pentru tine, atunci când tu DA, iar el/ea NU.

           La început e greu şi simţi că îţi fuge pământul de sub picioare; nu mai ai aer, eşti în cădere liberă şi întinzi mâinile, poate, poate reuşeşti să te mai agăţi de ceva. O amintire, o explicaţie, un cuvânt ce ar putea să mai salveze o relaţie care ţie ţi se părea perfectă. Când vezi că  nimic nu merge, începi să te întrebi “DE CE?”. Ai senzaţia (total greşită) că dacă întorci situaţia pe toate feţele, dacă reiei în minte relaţia de la început şi până la sfarşit, o să afli unde ai greşit. Şi o să repari greşeala, o să te schimbi, dacă viitoare n-o să mai faci!!!

           De ce spun că e total greşit? Pentru că dacă partenerului/ei i-ar mai fi păsat de relaţia voastră, primul pas nu ar fi fost să îi pună capăt. Probabil ar fi pus în discuţie eventuala problema, v-aţi fi gândit împreună, aţi fi încercat să mai salvaţi ceva. E greu să digerăm ideea, dar de cele mai multe ori (mai mereu, de altfel), într-o relaţie cei doi nu iubesc la fel de mult. Primul se dăruieşte cu totul şi îşi pune sufletul deschis în mâinile celuilalt, iar cel din urmă nu poate să facă acelaşi lucru. Poate că a suferit în trecut şi e mai precaut acum, poate nu are aceeaşi profunzime emoţională sau pur şi simplu “he/she’s  not that into you”.

           Şi în cazul ăsta ce faci? Te lupţi cu morile de vânt? Începi cu telefoanele în miez de noapte, cu mesajele de “bună dimineaţa” şi “noapte bună”, îi spui cât de mult îl/o iubeşti şi cum n-o să mai gasească în veci pe cineva ca tine? La început o să-ţi răspundă. O să te asculte – mai mult o să vorbeşti tu şi o să primeşti înapoi doar “da”, “bine”, “îmi pare rău”, poate chiar şi fabuloasele “nu e vina ta, e a mea” sau “eşti prea bun/ă pentru mine” (sincer acum, m-aş simţi jignită în inteligenţa dacă mi-ar spune cineva asta). Când o să vadă că nu te potoleşti şi va începe să se plictisească de tine (chiar şi cel mai răbdator om are limitele lui), n-o să îţi mai răspundă. După zeci de apeluri ratate dimineaţa, la prânz şi seara, o să primeşti (dacă eşti norocos/norocoasă) un mesaj cu “Îmi pare rău că suferi, o să fie bine”. Dacă în continuare nu te potoleşti, n-o să mai primeşti nimic.

           Mai departe ce faci? Te izolezi de prieteni, familie, te închizi în casă, plângi singur/a, îl cauţi la serviciu/scoala/acasă, plângi în faţa lui/ei, te năpădeşte plânsul acasă/la serviciu/pe stradă, le faci prietenilor capul calendar expunându-le iar şi iar relaţia ta în căutarea răspunsului la întrebarea “DE CE???”.

           NU. Te uiţi în oglindă ca să vezi epava care ai ajuns şi îţi dai două palme ca să te trezeşti la realitate. Te ridici de la nivelul -1 la care te afli acum şi încerci să te salvezi pe tine, nu o relaţia care nu mai există şi poate că nici n-a existat vreodată decât în mintea ta.

           N-am să înţeleg niciodată oamenii care cred că au descoperit marea iubire şi acceptă să se înjosească în faţa celuilalt până undeva sub limita umanităţii.

           N-am să înţeleg niciodată cum poţi să lupţi de unul singur pentru iubirea cuiva? Înţeleg să luptaţi împreună pentru iubirea voastră, voi doi împotriva celorlalţi. Dar aşa să te lupţi cu el/ea să te iubească… cum vine asta?!

           Şi încă un lucru pe care n-am să-l înţeleg este cum poate un om care nu se iubeşte pe sine însuşi să aibă pretenţia să fie iubit de cineva? Dacă tu nu te iubeşti şi nu te apreciezi, de ce ai aştepta să facă altcineva asta? De ce ar face altcineva asta? Singurul sentiment pe care o să-l stârneşti – în cel mai fericit caz – este mila. Aah…şi dacă ai ghinionul să iubeşti un egocentrist, un narcisist sau un vanitos… o să îi şi gâdili puţin orgoliul.

* Nu vreau să fie un post trist, nu vorbesc din proprie experienţă şi nici nu judec pe nimeni. Doar că văd tot mai des în jurul meu persoane care “suferă din dragoste” de parcă asta ar fi noua modă. Doar pentru că un om te poate face să suferi prin simpla prezenţă/absenţă, asta nu înseamnă că e sufletul tău pereche. Dacă atunci când îţi adresează un cuvânt  te face să te simţi în al nouălea cer, iar apoi te dai de ceasul morţii pentru că nu te mai cauta cu zilele…asta nu înseamnă că el/ea îţi este alesul/aleasa. Înseamnă că e o persoană căreia pur şi simplu nu îi pasă de tine. 🙂

Îi admir pe cei care luptă pentru ceea ce vor şi da, de cele mai multe ori e bine să nu accepţi un “NU” din prima şi să încerci să recuperezi relaţia, să vindeci rănile, să înveţi din greşeli. Dar atunci când vezi că baţi într-una la o uşă care nu se mai deschide pentru tine…e timpul să pleci mai departe.

Despre Eva
Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

69 Responses to Cand mult devine prea mult?

  1. crielpo says:

    foarte frumos scris articolul si foarte adevarat.
    dar dupa cum bine ai spus de mai multe ori „N-am să înţeleg niciodată”,nu putem intelege anumite lucruri pana nu le simtim pe propria piele.

    • Eva says:

      Multumesc 🙂 Tocmai de aceea am spus ca nu vorbesc din experienta, m-am gandit ca POATE n-am iubit destul de mult. Dar am fost in situatia in care doar eu mai trageam de o relatie…probabil orgoliul m-a ajutat sa trec mai usor peste:)

      • E dureros insa asta este. unii vor doar lapte si miere, iar la greu te parasesc. Altii vor totul dar fara sa faca nimic. Cei ce iubesc, lupta, cauta sa faca orice omeneste posibil, si mai mult de atat cauta sa depaseasca limita umanului, pentru ca ei cred intradevar, ca sunt iubiti. Daca sunt certati se supara, dar le trece usor, si lupta in continuare. Cei ce nu iubesc, fug. Exemplu de iubire, sa luam, Iisus din Nazareth, ce a facut bine in lume, si ajuns sa fie pus pe cruce, insa mai inainte de a se lasa pus pe cruce, a salvat pe cei pe care ii iubea. Iisus a aratat ca iubirea trece dincolo de moarte, si moartea nu o poate distruge. Cine iubeste asa nu trebuie sa aiba frica de nimic. Sunt fericit, ca sunt si alte fiinte ce simt, si impartasesc, tot ce simt si eu. Ferice de voi. Pace voua. Iubiti fara frica, iubirea va va scapa de moarte, si nu va descurajati, daca ve-ti fi mintiti si inselati, sa fiti fericiti ca puteti iubi, puteti darui, fara a cere nimic in schimb. Ce daruiti, sa daruiti cu tot sufletul, fara regret, asa cum ve-ti darui, asa ve-ti primi.

  2. Foarte frumos scris. Ai atins cu foarte mare exactitate anumite lucruri. Keep up the good writing. 😀

  3. pisicaru says:

    Faina poza, frumoase cuvinte. O zi faina.

  4. Eirene. says:

    Chiar ai talent și capacitatea de pătrunde în esența lucrurilor, aducînd realitatea la o formă poetică, excepțional.

  5. Andrei says:

    oare de ce ma regasesc printre aceste cuvinte? de 1 luna am primit un mesaj cu „andrei nu mai putem continua relatia asta, nu e ceea ce-mi doresc, nu esti baiatul pentru mine… ” asta dupa 7 luni in care am oferit totul, iar dupa aceea sa aflu ca defapt respectiva s-a intors la fostul, persoana care si-a batut joc de ea, inselat si multe altele. timp in care eu nu stiam motivul despartirii si-mi puneam tot felul de intrebari, unde am gresit? de ce ? … am cautat-o timp de 2 saptamani dar ea a pastrat tacerea, ignorat total. nu sunt atata de dezamagit de faptul ca s-a despartit de mine, cat sunt de faptul ca s-a intors la fostul, o persoana fara nici un viitor. iar acum nu pot decat sa-mi continui viata, sa ies din aceasta stare nasoala de dezamagire. probabil ca la un moment dat isi va da seama de ce a avut langa ea, ce se va intampla cand se va intoarce probabil si va incerca sa vorbeasca cu mine? sa-i intorc spatele la fel cum a facut ea? sa o ignor?

    • Eva says:

      Nu stiu ce trebuie sa faci cand se va intoarce, o sa hotarasti asta atunci. Insa acum ar trebui sa te indepartezi de ea…cu cat te arati tu mai disponibil, cu atat va fi ea mai indiferenta:)

      • florin says:

        iubesc o femeie atit de mult in cit se plinge ca o sufoc.desi ma aptin i mi este atit de draga mereu imi vine sa o sarut.stiu ca trebuie sa fiu altfel.sa-i dau si ei timp ,s-o las sa poata veni si ea sa ma sarute.dar …..asta e.uneori regret ca asa e firea mea.

    • Nicol says:

      Normal asa ar trebui pt ca sia batut joc sper siti doresc sa treci peste tot cu bine

  6. Savina says:

    te citesc de cateva zile…si m-am indragostit de ceea ce scri!!! superb!

  7. Andra says:

    Nu poti intelege astfel de persoane. Nu ai avea cum sa le intelegi, atat timp cat te pretuiesti singura si nu astepti sa o faca ceilalti in locul tau. E o adevarata drama. O lupta crancena dusa cu propria persoana. O lupta pe care o consideri pierduta chiar din primele secunde in care se face simtita. Pentru ca refuzi sa crezi ca poti trai fara el. Desi au trecut mai bine de 6 luni de la despartire si tu tot incerci sa le explici prietenelor pentru a mia oara cat de mult il iubesti tu si cat de putin ii pasa lui de tine. Dar tu, cu siguranta, nu il mai iubesti. Nu mai poti vorbi de iubire cand fericirea cantareste cateva grame, in timp ce nefericirea trage greu. Dar in ochii tai tulburi, apreciezi cele cateva grame. Si asta e un prim pas spre obsesie.
    Sunt in plin proces de recupare si m-a durut fiecare cuvant citit. Pentru ca am inceput de curand sa constientizez ca am o lupta de castigat. Mi-am abandonat jucariile si am pus mana pe arme adevarate. Si am inceput sa lupt. Acum zambesc mai mult si mai des. Pentru ca ma vad pe mine in oglinda. Si sunt al naibii de adorabila.

  8. Felicia says:

    Multe lucruri nu le intelegi pana nu le simti.Int-adevar ,asa cred si eu..trebuie sa stii sa spui Nu..,dar asta zicem noi…dar sunt si ooameni care se umilesc,cersind iubire,care fac orice,si care umilinta nu li se pare prea mult..asta pana intr-o zi..!

  9. I'm free says:

    Ce se intampla cu dragostea dupa despartire?Unde se duce ea?

  10. Ragnar says:

    It’s me again… Am analizat cu multă atenție ceea ce ai scris. Mai ales ceea ce ai răspuns la comentarii. Lipsește însă un element, ceea ce mă face să cred că micile coincidențe sunt doar ceea ce sunt și nimic mai mult. Eva, numele care i-ar fi plăcut să-l aibă, bărbatul din trecut și zodia racului… Coincidențe. Asemănarea cu gândurile ei este un alt aspect, unul căruia însă i-am găsit o explicație coerentă. Nu este primul blog feminin pe care-l analizez cu atenție din cauza unor asemănări cu ea. Astfel, am tras o concluzie: se pare (teoria mea nu este încă exhaustivă) că am de-a face cu o tipologie cognitivă. Cu alte cuvinte, așa gândesc femeile de tip „nou”. Ceea ce mă determină să consider că ai avea o vârstă posibilă de 28 plus/minus 2. Posibil mai puțin. Aş fi surprins însă dacă ai avea mai mult de 30 de ani. Nu orice femei însă am încadrat în această „categorie”, doar pe cele cu o inteligență peste medie. Nu pot spune cu certitudine de unde provine asemănarea. Totuși, voi specula și voi spune că este datorată unei combinații de factori: influența filmelor văzute, a cărților și revistelor citite, a celor văzute la televizor și la cei din jur. Pentru că semănați una cu cealaltă a naibii de bine! Gândiți la fel, vreți lucruri asemănătoare etc. Dar, mai ales, faceți aceleași greșeli atunci când vine vorba de dragoste. Voi detalia asta mai încolo. Desigur, asta anulează acel sentiment de unicitate prezumat de fiecare dintre voi, dar asta este. Îmi asum eventualul oprobriu. Dar din exterior cineva vă poate observa mai bine decât o puteți face voi.
    Nu am ales în mod întâmplator să comentez la această postare. Încă de prima dată când am citit-o, vorbele tale m-au durut. Mai ales că ai adăugat și un zâmbet după acea afirmație. Întotdeauna i-am căutat scuze pentru ceea ce-mi face. Am visat-o ieri și până și în vis avea o scuză pentru a mă chinui. Trebuia să aud asta de la altcineva, ca să admit adevărul: că nu-i pasă… Cred că am știut-o tot timpul, dar n-am vrut să fie adevărat. Am preferat să inventez motive pentru comportamentul ei. Dar ajunge despre asta – nu vreau să transform asta într-o confesiune ostentativă bizară. Mă voi întoarce la ceea ce spuneam mai sus despre dragoste.
    Am observat o tendință, aparent inexplicabilă, la femeile cu o inteligenţă peste medie: par să prefere băieții „răi”. Foarte bizar! Dacă ar fi să împart femeile în categorii pe baza inteligenţei, am avea cinci categorii: inteligenţă redusă, inteligenţă sub medie, inteligenţă medie, inteligenţă peste medie și genialele (extrem de rare). Împărțirea este absolut valabilă și pentru bărbați, nu considera asta o atitudine misogină. Bizareria constă în faptul că mai există o categorie de femeie care preferă băieții răi” și aceea este a femeilor cu inteligenţa sub medie. Cele cu o inteligenţă redusă nu intră în preocupările mele. Genialele par să-i disprețuiască pe băieții „răi”. Nu voi insista asupra motivului, deși îl pot deduce ușor. Așadar, de ce femeile cu o inteligenţă peste medie preferă băieții „răi”? Asociază asta cu inteligenţa, deși de multe ori chiar nu este cazul, iar respectivul este doar o sumă de informații și nimic mai mult? Greu de crezut. Este o moștenire primitivă genetică, una care spune că bărbații agresivi sunt de preferat pentru procreare? Asta este imposibil. Omul nu moștenește instincte și comportamente. Teoriile în acest sens sunt absurde și neștiințifice. Cred că asta se datorează mai degrabă unei confuzii pe care o faceți între atracție sexuală și dragoste. Nu vă definiți bine ceea ce vă doriți și astfel ajungeți să vă înșelați și să suferiți. Căutați pasiunea. O veți găsi la băieții „răi” fără îndoială, dar asta va fi tot ceea ce veți găsi la ei. Uitați pesemne că aceștia vă vor în primul rând trupul, iar mintea voastră sclipitoare este doar un element de decor, nu neapărat necesar. (De asta veți găsi destui băieți „răi”, dar inteligenți, cuplați cu femei cu inteligenţă sub medie.) Iar într-o zi va trebui să coborați din pat și să vorbiți. Tragica zi!
    Băieții răi există din cauza voastră. Pentru că voi îi doriți. Altfel, specimenele ar dispărea treptat, prin selecție naturală. Sunt doar bărbați care speculează o nișă existentă în cadrul genului feminin. Problema principală este reprezentată, zic eu, de noile teorii despre prevalenţa sexului într-o relație. Genul feminin a fost învățat în ultimele decenii despre necesitatea orgasmului, despre existenţa punctului G șamd. Omul a fost redus la stadiul de animal supus simțurilor. Ori nu asta este Dragostea. Da, cu majusculă. Atingerea, sexul sunt elemente componente ale unei relații, dar aceasta nu trebuie să graviteze în jurul lor. Poți iubi o persoană, deși nu ai văzut-o vreodată, nu ai atins-o vreodată… Iar Dragostea nu „trece”. Acea ființă îți rămâne în suflet pentru totdeauna. Chiar dacă te umilește, chiar dacă te disprețuiește, chiar dacă îți calcă inima în picioare, chiar dacă te urăște… Iar tu nu poți să faci altceva decât să suferi și s-o iubești în continuare. Eventual, căutându-i tot felul de scuze puerile. (Bine, psihologia ar numi asta în alt fel, probabil. 🙂 )
    Nu spun că dețin secretul găsirii iubirii adevărate, dar… Ia gândiți-vă puțin! Dacă nu v-ați grăbi să vă urcați în pat cu un tip și l-ați face să aștepte, chiar dacă și voi vă doriți să faceți dragoste cu el… Să zicem că ați aștepta un an sau chiar mai mult… Iar în acest timp să vă cunoașteți mai bine. Nu ar fi oare un test util pentru a scăpa de cei care nu vor iubire de la voi? Un băiat „rău” nu va sta cu siguranță atâta vreme lângă voi. Asta depinde însă de ce anume vă doriți. Vă doriți dragoste sau sex? Dacă vă doriți al doilea lucru, atunci orice discuție despre dragoste este redundantă. Faceți parte din categoria fluturașilor. Dar să nu vă întrebați într-o zi, atunci când veți avea nevoie de un om adevărat lângă voi, unde sunt toți cei care v-au spus „te iubesc” (folosesc aici un eufemism, desigur). Să nu vă mirați atunci că nu e nimeni acolo.
    Am scris cam mult… Atât de mult că poți publica asta drept un guest post intitulat „Sfaturile lui Ragnar pentru femei”. 🙂 Și aș mai fi putut scrie, dar mă opresc aici, deși n-am ajuns la o concluzie. Intru însă în criza de timp – trebuie să plec în curând. Poate voi continua cu altă ocazie. În funcție de feedback, probabil.

    • Cristina Adam says:

      Ti-am citit cu atentie postarea si sunt total de acord cu ce ai spus despre asa numitii „baieti rai”.Dar, nu despre asta as vrea sa vorbesc ci despre ultima parte in care ai spus: ” Să zicem că ați aștepta un an sau chiar mai mult… „.Am doar o simpla intrebare: tu ai fi dispus sa faci asta?

      • Ragnar says:

        I-am spus proprietarei acestui blog că n-o voi mai deranja cu prostiile mele. Dar cum am fost interpelat, sper că mă va ierta. Ca o paranteză: dacă worpdress nu introducea notificările cu privire la răspunsurile la comentarii nu aș fi știut niciodată că m-ai întrebat ceva aici.
        Acum răspunsul: să fiu dispus să fac asta? Asta este puțin insultător pentru mine, dar trec cu vederea, pentru că nu mă cunoști. Nu am forțat niciodată o femeie să facă ceva ce nu voia să facă. Pe vremea mea… Știu, parcă am cincizeci de ani deja. Continuu… Așadar, pe vremea mea, nu obișnuiam să fac nici măcar aluzii sexuale în primele luni ale unei relații. Desigur, odată cu trecerea timpului erau depășite anumite bariere fizice. Dar și femeile erau altfel; erau mai cuminți. Nu se ofereau primului dobitoc de care se îndrăgosteau. Acest lucru se întâmplă cam de vreo 10-12 ani.
        Pe atunci, lipsa de obrăznicie a unui tip nu era semnul lipsei de curaj, ci dovedea că respectivul este un gentleman perfect. Iar sexul nu era baza unei relații, cum nici n-ar trebui să fie.
        Un bărbat adevărat va aștepta și mai mult de un an. Și nu trebuie privită ca o așteptare: dacă iubești cu adevărat o femeie o iubești, nu te gândești numai cum să faci să o duci în pat. Când ea va fi pregătită să meargă mai departe el va ști. În ipoteza în care aș fi din nou pe „piață”, o femeie care nu „cedează” de la prima încercare de a o atinge în locuri… nepotrivite mă va face să o respect și mai mult. Pentru că dacă va ceda îmi va crea impresia că a făcut așa cu toți cei cu care s-a întâlnit. Iar de aici nu poate rezulta ceva bun. Desigur, având în vedere apucăturile noilor generații, nu aș avea șanse cu o astfel de femeie modernă și libertină, care va crede că sunt un fel de fătălău. 😀 „Adică, ce mai așteaptă, dragă? Doar suntem deja la a treia întâlnire și nici măcar nu mi-a pus mâna pe c*r!” Nu asta caut eu de la femei. Nu cred că cei care sunt la începutul unei relații trebuie să sară degrabă în pat, doar pentru că acel lucru este unul care aduce plăcere. O plimbare pe malul unui lac, o ținere de mână, o atingere pe obraz, un sărut, o îmbrățișare… Lucruri simple și uitate.
        Rămâne așa cum am spus: cei care vă grăbesc spre pat nu vor, de fapt, iubire de la voi. Vrăjeala asta ține cel mai bine la adolescente: „ne iubim, toți o fac, hai s-o facem și noi.” Cel care spune asta n-o iubește cu adevărat pe acea femeie/fată. Acel bărbat este un monstru.
        Încercați să aplicați metoda asta. Iar dacă vă vor reproșa ceva, spuneți-le „adio”. Asta nu e iubire.

        • Eva says:

          Mi se pare ca vad la tine un romantism chiar mai naiv decat al meu (si nu credeam ca e posibil sa existe asa ceva). As avea multe de obiectat, mai ales in ceea ce priveste felul in care ai descris tu Iubirea. Pentru mine singura, dar singura iubire neconditionata si eterna este cea a parintilor pentru copii (si din pacate vad tot mai des in jurul meu ca nici asta nu mai e iubire). Tu crezi ca iubire e ceea ce simti, eu as denumi-o altfel. Dar probabil ai observat ca nu imi plac sa intru in polemici si las pe fiecare sa creada ce vrea…so there you go.

          Cat despre femeile cu inteligenta peste medie si „baietii rai”, am simtit aici sageti aruncate catre mine 🙂 Nu-mi plac „baietii rai”, nu asta caut. Vreau langa mine o persoana matura, un om pe care sa-l admir si de la care sa simt ca am ce invata, vreau sa primesc atentie si afectiune, dragoste, siguranta. Nu caut un barbat in care sa nu pot avea incredere, care sa vada la mine doar ambalajul, un om insuficient emotional. Asa ca teoria ta pica…sau nu se aplica, cel putin, in functie de inteligenta unei femei. O Femeie nu asta isi doreste, o fata poate ca da.

          • Ragnar says:

            Unde anume am descris iubirea? Și, te rog, obiectează. Discuțiile în contradictoriu sunt preferatele mele. Promit că nu te voi „lovi” prea tare, deși îmi stă la îndemână. Nu ar trebui să eviți polemicile, atâta vreme cât partenerul de dialog este unul civilizat. Polemicile bine articulate sunt condimentele intelectului. 🙂
            Apoi, dacă ceea ce simt eu nu e iubire, atunci ce este? Și la ce anume te referi? Că nu înțeleg. Este ceva ce am spus eu aici sau este vorba despre ceva ce ai citit pe blogul meu?
            Săgețile erau pentru tine, dar numai din cauză că încă mai credeam că ai putea fi ea… Iar din descrierea celui în albastru… I’m sorry… dar seamănă al naibii de bine cu un „băiat rău”. Gen Rhett Butler. 🙂 Poate felul în care l-ai descris este de vină și el nu era asta, dar…

            • Eva says:

              Ba evit polemicile si le detest, nu mi-am facut blogul ca sa le dovedesc altora ca principiile dupa care isi duc existenta nu sunt bune…desi multi simt nevoia pe aici sa faca asta cu mine. Respect fiecare parere si astept de la ceilalti acelasi lucru, iar daca unui om ii e bine asa cum e, n-are nimeni dreptul sa intre cu bocancii in viata lui si sa il critice pe el sau alegerile pe care le ia. Cam atat 🙂 Sa ai o seara frumoasa!

            • Ragnar says:

              Oh, come on! Nu poți să faci acele remarci și să nu-mi spui despre ce este vorba… Te rog, spune-mi. 🙂 Promit că nu mă supăr. 🙂

            • Eva says:

              „Iar Dragostea nu “trece”. Acea ființă îți rămâne în suflet pentru totdeauna. Chiar dacă te umilește, chiar dacă te disprețuiește, chiar dacă îți calcă inima în picioare, chiar dacă te urăște… Iar tu nu poți să faci altceva decât să suferi și s-o iubești în continuare. Eventual, căutându-i tot felul de scuze puerile.” Pentru mine asta nu e iubire, dar respect ceea ce crezi tu si nu-i nevoie sa ma contrazici, asa cum nu o fac nici eu. Fiecare e liber sa creada ce vrea.

            • Ragnar says:

              Oh, te refereai la faptul că ea nu mă (mai) iubește… Știam asta. 😦 Dar eu nu mă pot abține. Nu pentru că m-a iubit odată, ci pentru că mi-a intrat în suflet. Nu există femeie din trecutul meu pe care să n-o iubesc, într-un fel. Nu le pot urî. Iar ea mi-a intrat atât de adânc în suflet, încât o vreme nu mai știam unde mă termin eu și unde începe ea. N-o voi putea goni vreodată din mine… Indiferent ce mi-ar face. Încă mai cred că a făcut asta din teamă. Și voi crede mereu.

            • Eva says:

              Nu ma refeream la faptul ca ea nu te iubeste, spuneam de fapt ca tu nu o iubesti pe ea.:)

            • Ragnar says:

              Lovitură sub centură. Dar ce fac, dacă n-o iubesc? De ce nu pot să adorm? Și de ce adorm plângând? De ce mă gândesc numai la ea? Și de ce nu vreau nimic altceva decât să fiu cu ea? De ce i-am iertat totul? Sunt oare obsedat sau ce?

            • Eva says:

              Ideea de Iubire, iubirea in forma ei pura nu aduce niciodata suferinta. Suferinta vine din noi, din amorul nostru propriu care este ranit atunci cand cel „iubit” nu ne raspunde la fel. Nu cred ca la tine e iubire, ci mai degraba dependenta, atasament. E doar o parere:) am „suferit” si eu si chiar am ajuns sa ma intreb daca am iubit vreodata cu adevarat, daca voi reusi vreodata sa iubesc pe cineva mai mult decat pe mine insemi.

          • Ragnar says:

            O să te rog să mă ierți pentru presupunerea subînțeleasă pe care o voi face despre tine. Însă mă bazez pe ceea ce ai spus anterior: „Pentru mine singura, dar singura iubire necondiționată și eterna este cea a părinților pentru copii”.
            Există un fel de iubire care pare desprinsă din marile romane de dragoste, ba chiar mai mult. Unii o găsesc, alții nu. Poate alții nu sunt capabili să o simtă fie pentru că se iubesc prea mult pe sine, fie pentru că raționează prea mult atunci întâlnesc iubirea. Acea iubire este vecină cu nebunia. Este atunci când nu vrei altceva decât să fii cu acea persoană. Când ea îți este în gândurile din timpul zilei și îți apare noaptea-n vise. Când nu te mai poți gândi la altceva decât la ea. Iar când vine ziua în care ea îți spune că „azi n-am chef de tine. Vreau să fiu singură”, ceva se rupe în tine și, deși înțelegi, nu înțelegi de fapt. Poate ai avut și tu astfel de momente în trecut, când voiai să fugi de lume și din lume… Dar acum nu mai vrei decât să-ți petreci fiecare clipă alături de ea. Iar când acea nevoie a ei de singurătate începe să se repete, vei ajunge să te învinovățești că e din cauza ta. Că nu ai reușit să o faci să-și dorească să fie numai cu tine. Și fiecare astfel de „eveniment” te va doborî, până în ziua în care nu te vei mai putea ridica. Dependenţă… Atașament… Poți să le spui cum vrei. Nu cred că toate ființele umane simt iubirea la fel, dar… Am întâlnit oameni pe care iubirea pierdută i-a învins și nu și-au mai dorit să trăiască fără ea. Oameni adevărați, nu unii coborâți din paginile unei cărți. Mă voi alătura lor în curând. Și n-o să-mi „treacă”, chiar este necondiționată… Voi fi dispus să sacrific totul pentru ea oricând, aşa cum am fost și până acum. Și o voi aștepta, chiar dacă știu că nu va mai veni. Dar eu nu voi înceta să sper că într-o zi, poate… Pentru că nu mai am altceva. Chiar dacă ea nu mă va mai iubi. Dacă nu mă mai iubește… Cred că pentru a putea iubi astfel trebuie să renunţi la egoism, măcar pentru o vreme. Respect, încredere, grijă pentru celălalt… De asta este nevoie într-o relație, dar în Iubire e nevoie de mai mult. Trebuie să te abandonezi în braţele celuilalt. Aş fi murit pentru ea, dacă asta i-ar fi putut salva viaţa și nu sunt doar vorbe-n vânt… Iar când îmi va spune „adio” (pentru că n-a făcut-o încă), nu-mi voi dori decât să mor. Dar nu voi face asta. Iar cel mai important motiv care mă va ţine în lume va fi că nu vreau să-i fac rău. În pofida faptului că se pretinde o tipă dură, cred că povara morții mele o va doborî în cele din urmă. Pentru că va ști că dacă nu era ea aş fi trăit. Şi eu nu pot să-i fac rău, aşa că voi alege să trăiesc. Dar dacă aş putea să mă întind în pat și să mor fără să fac nimic în acest sens, aş face-o. Nu mai am vreo dorință de la viaţă. Ea era tot ceea ce-mi doream. Micile lucruri care vă fac pe voi să zâmbiți nu contează pentru mine. Poate am dorit-o din egoism, pentru felul în care mă făcea să mă simt… Poți spune și asta. Şi tot nu știu de ce nu renunță încă la mine… Evită mereu subiectul. Deși suntem în degringoladă de câteva luni, tot nu pronunță acel cuvânt de despărțire. Spune-mi tu de ce n-o face… Ești femeie și semeni puțin cu ea… Se teme că nu va mai găsi pe cineva care s-o iubească astfel? Sau se teme pentru mine?
            Cineva a spus că iubirea adevărată o întâlnești o dată în viaţă… Eu mi-am întâlnit-o pe a mea și o voi pierde. Ghinionul a făcut ca eu să nu fiu iubirea ei. Sau poate că nici ea nu poate iubi astfel. Poate se iubește prea mult pe ea… Întotdeauna m-a văzut ca pe o mare „amenințare” la adresa independenţei sale. S-a temut că o voi face să renunța la cine este pentru mine. Poate, în cele din urmă, toate aceste temeri au copleșit-o. Nu i-am cerut nimic și i-am cerut totul în același timp. Am vrut-o pe ea. Toată…
            Iubirea este nebunie. Să nu crezi altceva. Restul sunt doar niște… relații.

            • Adamo says:

              Ragnar pot sa-ti spun frate , frate de suferinta ,frate de sentiment , frate de gandire , frate de intrebari , frate de lipsa de raspunsuri si frate de orice altceva ce face parte din zbuciumul tau , pentru ca zbuciumul tau este si al meu , pentru ca modul in care te zbati tu este, daca nu identic, cel putin extraordinar de asemanator cu cel in care ma zbat eu si te voi numi in continuare frate pentru ca aproape acelasi tip de femeie cu aceeasi problema de ordin afectiv sau cognitiv (pentru ca pana acum nu mi-am dat seama in care dintre ele se incadreaza problema ei ) , ne tortureaza pe amandoi , nu spun ca situatiile noastre sunt identice , dar m-am regasit atat de mult in raspunsul tau catre Eva incat pe buna dreptate as putea sa te numesc geamanul meu , nu stiu cum se manifesta in cazul tau nehotararea aceasta a „EI” , dar iti spun draga frate ca eu „sangerez” si mai mult de atat nu fac nimic in privinta asta , nu misc un deget pentru a opri aceasta „hemoragie ” , acest suvoi de sange ce curge neincetat aproape prin toti porii in acelasi timp , e trist ,stiu , dar atat timp cat nu-mi spune adio definitiv nici eu ca si tine nu pot face nimic pentru a ma salva , nu sunt foarte inaintat in varsta , mai mic decat tine (din raspunsurile tale mi.am dat seama ca ai peste 25-30 , poate ma insel , nu am fost niciodata bun la a aprecia varsta unei persoane nici macar daca o vad d-apai dintr-o simpla descriere ) totusi indraznesc sa iti spun frate pentru ca durerea mea aproape viscerala uneori se datoreaza aceluiasi motiv pentru care si tu te afli in agonie si motivul acela e ca am intalnit acea femeie despre care se spune ca un barbat o intalneste o singura data in viata si nutresc pentru ea acele sentimente unice despre care la fel se spune ca doar odata in viata le poti experimenta si cu toate acestea la fel ca si in cazul tau fratele meu eu pentru ea nu sunt ceea ce este ea pentru mine , eu pentru ea sunt doar un obiect pe care il foloseste si de care are atata nevoie dar la care refuza cu indarjire sa renunte si atunci ma intreb „Oare de ce face asta , de ce ma chinuie atat , de ce ma lasa un timp ,nu-mi vorbeste , nu-mi da absolut niciun semn pentru ca dintr-o data cand ma astept mai putin si cand incep si eu oarecum sa ma linistesc si sa-mi ” ling ranile ” imi trimite un mesaj in care imi spune ca ii e tare dor de mine , ca nu conteaza ce a fost si ce va fi , ca ea nu stie astfel de lucruri , ca ea stie doar vrea sa ma stranga in brate in acest moment , sa ma sarute sa- mi spuna cat de dor i-a fost de mine , si eu tremur si senzatii indescriptibile aici ma incearca si iar incepe calvarul iar merg la cel mai mic semn la ea o las sa ma foloseasca sa-si faca hatarul si timp de cateva zile cunosc un sentiment de euforie totala , o stare de evanescenta din care nu as vrea sa ma mai trezesc si atunci tot sangele ce imi curge se opreste , de fapt toate visecerele mele ingheata sau functioneaza atat de perfect incat nu-mi mai dau eu seama de ce se intampla cu mine , pentru ca dupa aceste zile sa ma trezesc , inima sa inceapa sa-mi pompeze , porii sa se deschida din nou si sa sangele sa curga mai abundent decat ultima data si ciclul se reia , din nou imi spune cuvinte pe care nu le inteleg , din nou imi vorbeste despre ea si despre ce simte ea , de fapt despre ce nu simte ,pentru ca sincer sa fiu mai mult vorbeste despre faptul ca e atat de nesigura , ca e vina ei in tot ceea ce mi se intampla mie si pe buna dreptate frate , e numai vina ei sau eu stiu ? , poate e vina mea ca nu sunt ceea ce cauta ea , imi spune ca e prea liniste intre noi ca ea nu poate asa , ca intr- relatie trebuie „sare si piper” nu doar doua cubulete identice de zahar , pentru ca asa suntem noi Rangar in acele zile in care eu nu mai simt nimic , decat pe ea vibrand langa mine , suntem ca doua cubulete identice de zahar ce se topesc simultan , cu aceeasi viteza si sub aceeasi forma , pentru ca dupa acele zile sa ne evaporam si sa revenim la forma umana , eu sangerand din toate incheieturile ea vorbind un timp despre ea si apoi plecand , dar niciodata de tot niciodata lasandu.ma cu senzatia ca nu se mai intoarce , mereu stiu ca se intoarce pentru a se juca cu „obiectul ei ” la care nu poate sa renunte …… spune.mi tu frate cum pot/putem ,sau doar pot ca nu stiu de fapt ce iti doresti tu , spune.mi cum pot sa ies din acest „looop” fara sa ma faram in mii de bucatele , fara ca aceasta sangerare sa produca un atac final , din care sa ies un alt om , Dumnezeu (daca exista ) imi este martor ca nu vreau ca o femeie sa ma schimbe . nu vreau sa devin nesimtitor , vreau sa raman exact asa cum sunt acum nu vreau sa imi modific in niciun fel structura cognitivo-afectiva , imi place de mine cel de acum prea mult ca sa permit sa ma schimb tocmai de asta prefer sa raman blocat acest cerc vicios fara sa-i pun vreo intrebare si sa astept mrereu nerabdator urmatoarea tura de frenezie …….spune.mi tu ce crezi ca este de facut ? am scris cam mult Rangar-frate si poate ca am scris fara niciun rost , poate ca nici nu o sa citesti ceea ce am scris si atunci felul tau de a vedea lucrurile care mi-a atras atentia si care m-a determinat sa-ti scriu aici a fost …..degeaba …..

    • rodicasorina says:

      imi place cum scrii..

      te pot gasi pe un blog? sau cum pot „degusta” mai mult din „sfaturile ” tale?

      multumesc

    • licuricy says:

      Buna Ragnar am citit articolu tau si iti dau perfecta dreptate desi recunosc k la 17 ani cand am cunoscut un baiat cu siguranta nu las fii inteles nici cum e si nici articolu tau . .acum sunt mult mai mare dar tot nu inteleg un lucru de ce ce zici ca suntem toate la fel.daca nu vrem iubire atunci ce sa vrem de ce sa stam cu cineva sa ne dea ce ? bani casa sau de mancare ,pe aste le facem si noi ori cum. acum am 27 poate nu stiu multe dar un lucru stiu sigur fie el baiat bun sau rau eu vr iubire si atat din toate punctele de vedere .

  11. Hmmm, stii? Asa s-a intamplat intru totul….eu fiind cea care pot spune cu mana pe inima ca am IUBIT intr-adevar… dar dupa toate etapele enumerate de tine m-am ales cu niciun semn, cu nimic. Dar asta e, viata merge mai departe, se deschid noi usi cum s-a deschis si penru mine de curand…. o usa MARE care nu s-ar fi deschis daca nu ar fi incheiat el relatia. orice lucru/eveniment se intampla cu un scop….si trebuie sa luam lucrurile ca atare!

  12. Darius Pop says:

    Am si eu multe dileme in legatura cu ceea ce trebuie sa fac in situatia mea si vad ca esti un sfetnic extraordinar … nu cred ca ar putea da cineva un sfat mai bun… frumos articolul cat am citit pana acum.. se vede din comentarii persoana culta din spatele creatiei care a trecut prin dragoste ca printr-un razboi cu final fericit…

  13. Raluca says:

    Cat adevar in postarea asta . 🙂

  14. M-am regasit in orice frintura de cuvint.. Foarte adevarat… 😦

  15. florin says:

    o priveam pe strada .au fost ani intregi in care eu doar o priveam.au trecut aproape 10 ani pina cind ea mi-a observat scinteierea din ochii mei.acum sint cu ea.o iubesc enorm.numai ca sint foarte multe probleme.

  16. EU!? says:

    iUBIREA!!! eterna poveste si polemica de pretutindeni. Iubirea e atat de diferita incat aproape ca niciodata nu o recunosti. IUBESC si DOARE. dor clipele de singuratate, cele cu lacrimi alunecand prelung pe gat si pana in suflet. DOARE ca stiu ca nu mai primesc ce am primit candva si acum sunt singura.
    Iubirea este atat de egoista! de fapt nu vrem sa fim siguri si de aceea iubim. parintii ne-au creat pentru a fi iubiti neconditionat, noi cream tot pentru acelasi scop. iubim pe cineva pentru a primi inapoi cel putin cat oferim. si atunci intervine suferinta: cand oferim mai mult decat primim.
    Iubesc pe cineva care m-a abandonat dupa 4 ani de relatie fantastica. am fost impreuna tot timpul si am pentrecut clipe miraculoase, m-a transformat in ceea ce nu as fi putut fi fara el; m-a descoperit pe mine insami si acum…..M-A ELIBERAT!!! eu stiu ca as fi putut avea mai mult, mult mai multe clipe magice impreuna cu el, insa acum se termina si simt cum ma sfarsesc si in acelasi timp cum ma eliberez. poate ca asta este momentul in care trebuie sa imi caut in adancul fiintei calea. ceea ce el mi-a aratat si m-a invatat ma va calauzi pentru tot restul vietii si stiu ca tot ce voi face, va fi cu gandul la el. il voi iubi pana dincolo de moarte. iubirea mea este infinita, a lui a fost intensa….doua firi atat de asemanatoare niciodata nu vor imbatrani impreuna.
    si totusi iubirea asta blestemata ne chinuie mereu si nu tine cont de baieti rai si femei mediocre. iubim pentru ca traim si traim ca sa iubim , altfel nu am exista ca fiinte umane. iar cand vine vorba de iubire nu au loc niciun fel de categorisiri si clasamente si nici un fel de comparatie…..iubirea este unica la fiecare om…

  17. Nic Suciu says:

    O relatie esueaza tocmai datorita concentrarii noastre asupra celuilalt – a obsesiei noastre pentru celalat (a dorintei noastre ca celalat sa fie ceea ce speram noi).
    Cum este celalat? Ce face celalat? Ce are celalat? Ce spune celalat? Ce vrea? Ce cere? Ce gandeste? Ce spera? Ce planuieste?
    Nu conteaza ce este, face, are, spune, vrea, cere celalat. Nu conteaza ce gandeste, spera, planuieste celalat. Singurul lucru care conteaza este ce sunt eu fata de toate aceste lucruri.
    Vom continua sa asteptam „ceva” de la ceilalti, pe motiv ca ii iubim, in loc sa asteptam de la noi insine si sa oferim.

  18. Ragnar says:

    @Adamo
    Am citit… Dar, vezi tu, la noi au existat niște dificultăți, să zicem, de ordin „tehnic”. Nu știu dacă poveștile noastre seamănă. Pentru că, în primul rând, eu sunt căsătorit. Înțelegi acum? A existat un obstacol major în calea conștiinței ei. Iar eu nu am fost de niciun ajutor, presând-o continuu.
    Dar mi-am primit răspunsurile, până la urmă. Povestea noastră s-a încheiat tragic, dar frumos – aproape sublim. Și tot m-a schimbat. Un astfel de lucru nu are cum să nu te schimbe. Din păcate, te poate schimba în rău. Este acesta cazul meu? Probabil. Nu pot evalua prea bine daunele, deocamdată. Însă, la prima vedere, asta m-a făcut să mă închid. Și, cel mai probabil, nu voi mai putea să mă „deschid” așa cum am făcut-o față de ea vreodată. Aș vrea să cred că voi putea face asta, dar sincer mă îndoiesc.
    Acum, ai putea să mă întrebi de ce sunt căsătorit încă? Pentru că i-am promis eternitatea, iar eu nu-mi încalc promisiunile. Numai un factor extrem de puternic și de perturbator sufletește m-ar putea face să-mi încalc promisiunea. Precum o iubire sfâșietoare care s-a insinuat în inima mea fără s-o caut, pe neașteptate și fără voie. Ești sigur că ai vrea sfaturi de la mine? De la un monstru care privește zilnic în ochi o femeie și o minte, chiar și prin omisiune? Și nici măcar nu știi totul…
    Dacă mai vrei să primești sfaturi de la un ins trădător, laș și mincinos, pe blogul meu, la pagina „autor”, ai o adresă de e-mail. Pentru că nu sunt sigur că dorești să avem o conversație de acest gen într-un spațiu public, deși cred că autoarea acestui blog nu ar fi deranjată să o găzduiască.

    • Adamo says:

      Am intrat pe blogul tau am luat adresa de aici deduci tu daca vreau sfaturi de la „un monstru” , si cum sunt curios din fire am inceput sa explorez si restul blogului nu doar pagina Autor , am cateva intrebari , nu am destul timp pentru cat as vrea sa fac , (nimeni nu are ), as vrea sa citesc intr-o noapte intreg blogul tau si apoi sa te asaltez cu intrebari , dar il ai deschis de ceva timp si e pur si simplu prea mult de citit , in plus nici macar pe al Evei nu l-am terminat si pe al ei nu-l citesc din placere ,dar il citesc cu placere oricum imediat ce termin cu ea ma apuc si de tine pana atunci astept sa imi dai accept pe yahoo 😀

  19. Loredana says:

    In fata cator usi care refuzau pur si simplu sa se deschisa m-am „trezit” batand….pfff 🙂 Si nu am ramas cu regretul ca nu s-au deschis( pentru ca au venit altele ), ci pentru faptul ca am gasit acea atitudine care isi doreste dar refuza sa arunce o privire dincolo de usa…..macar de curiozitate 🙂

  20. maria says:

    eu am pierdut iubirea ..dar lupt singura sa il recuperez, chiar daca ar fi sa ma inchin in fata lui si sa-i promit ca-i dau inima, mintea si sufletul meu ! merita sa lupt pentru iubirea lui! poate sa faca ce vrea cu mine! il iubesc !

    • căpitanul says:

      Maria…câți ani ai? La dracu…Dacă tu te subevaluezi atât încât să dai si ultima fărâmă din tine cuiva..
      va fi foarte greu sa găsești pe cineva ce te poate privii cu stimă și apreciere/valoare

      cum a subliniat si „tânăra” un blog ul de mai sus….învață să te apreciezi întâi pe tine, doar astfel vei fi apreciat și de ceilalți!!!
      Lasă deoparte sacrificiul la astfel de parametri…

  21. Alina says:

    Nu inteleg de ce cineva initiaza o relatie, daca e constient/a, din capul locului, ca nu este interesat cu adevarat de celalalt?!? Doar ca sa te afli in treaba, sa te prefaci ca traiesti, ca iubesti?!! Eu cred ca avem tendinta sa romantam prea mult relatiile amoroase si fugim de responsabilitate. Unora pur si simplu le place sa traiasca la intamplare, cu cine se nimereste, cand se nimereste, fara sa-si asume nimic. Cred ca despre asta e vorba de fapt. Daca, fiecare dintre noi, am incerca sa fim sinceri fata de noi, sa nu ne lasam purtati de propriile slabiciuni si de prejudecati si presiuni sociale, exterioare, ne-am apropia numai de acei oameni care ne-ar interesa cu adevarat si in acest fel, nu ar mai exista situatii ca cea pe care o descrii tu; cand unul, intra in relatie, sincer si interesat/indragostit, iar celalalt, doar asa de plictiseala, s-o incerce si pe-asta, ca doar ce conteaza ce simte celalalt, e problema lui ca m-a crezut sincer/a, trebuia sa se gandeasca ca eu ma mint si il mint de fapt nu ma intereseaza persoana lui.

    • căpitanul says:

      Uff…e simplu…
      orice relație de durată începe cu o aventură!
      Ajungi sa iubești după o perioadă….

      E un joc cu „du-te – vino”
      Până nu-l joci nu ști ce câștigi!

  22. Dreams says:

    Corect ce spui, dar cine pune in practica? nimeni, suntem prea orbiti de „iubire” nu vedem realitatea.

  23. nicolas says:

    vreau cu adevarat sa-mi repar gresala pe care am facuto, mie frica sa nu o pierd, ce mai pot sa fac sa ma creda, un singur lucru mai ramane sa la creada sa Man duc la mama ei acolo si o rog sa-i apara in vis si sai zica ca merit sa fiu iertat.

  24. Dana says:

    perfect ai descris starea…exact asa se intimpla (

  25. Frumos articol! Multumesc pentru ca din acest articol am invatat foarte multe! Felicitari! :*

  26. unul altul says:

    Adevarat zici….tocmai ce am patit acest lucru…..
    Trist cand tu esti dispus sa urci Everestul pentru acea persoana si ea nu este dispusa sa discute….doar a obosit.
    Trist cand aveai cele mai mari sperante si planuri cu ea si ea sa iti distruga tot pentru cele mai infime lucruri….
    Trist pentru ca erai fericit singur, ai inlocuit fericirea ta cu fericirea voastra si intr-o zi a trebuit sa inveti sa traiesti si sa respiri singur.
    Poate te inseala….poate nu te mai iubeste sau poate este vorba de maturitate, ce conteaza?
    Aceste tipuri de iubiri nu sunt sanatoase. Vorbesc de iubirea dependenta. Ca unui consumator de droguri, in clipele de luciditate iti dai seama de anumite lucruri ca nu sunt bune, nu iti fac bine, dar preferi sa le ignori, sa le ascunzi sub pres pentru doza aia mica de…privire, zambet, imbratisare.
    Si exact ca unui dependent de droguri cu timpul e mai bine, sti ca nu o sa mai iubesti asa, sa te implici, sa simti ca esti unul si acelasi cu persoana iubita. O sa sti cand sa zici stop, cand sa iti dai o palma si sa nu mai ignori evidentul.
    Ma sperie faptul, cand discuti cu prietenii tai ce sa intamplat, este mai bine sa dai afara o perioada decat sa tii in tine, sa auzi ca unii nu si-au revenit nici dupa doi ani. Oare asa o sa fii si tu? ” nu desigur, deja ma simt mai bine ” iti zici, dar oare asa este?
    Si…..in momentul in care va realiza si acea persoana ca nu o sa gaseasca ce cauta si tu erai ce vrea ( cunosc multe situatii de acest tip ) o sa iti recunoasca vreodata si o sa iti ceara iertare?
    Zici ca nu ai trecut prin asa ceva, Eva, dar descrii perfect situatia multora, de ambele sexe.
    Sunt de parere ca aceasta situatie o inveti doar trecand prin ea. Sa intelegi adevaratul semnificatie.
    Nu sunt omul ce viziteaza blogurile prea mult, dar apoi sa mai si postez si prin aceasta cale, citindu-ti o parte din articole, te felicit.
    Viata nu este un film Disney, aici nu exista impacari dramatice, te ridici, te scuturi si mergi mai departe.

  27. adry says:

    Ai dreptate in tot ceea ce ai spus.mi sau intimplat aceleasi lucruri,in aceeasi ordine,descrise de tine…Au trecut aproape trei luni si inca mie fffff greu.dupa cinci ani de relatie mia spus dintro data ca sa terminat totul.Sia facut bagajul si a plecat,pe deasupra cind eu eram plecat.Singurul motiv e ca am un baietel de noua anisori simi spune ca ea isi doreste un barbat fara copii,asta dupa cinci ani,iar copilul nici macar nu sta cu noi si ca am lucrat timp de un an afara…In fiecare zi cred cami spunea o scuza,o minciuna cred…Cu opt luni in urma am prinso ca se intilnea cu un politist…Am iertato…Cind sa mutat,dupa trei zile doar, a inceput sa iasa cu alt politist,pe deasupra el avand prietena…Norocul meu,pt ca am cel mai scump cadou ce dzeu mia daruit,copilul…Pt ca ma gindesc la el,la viitorul lui.chiar si asa mie ffffff greu…Si nu stiu cind o sa se termine suferinta asta mai ales cind nici macar nu vrea sa mai raspunda la tel…Si ma intreb in continuare…De ce?

  28. ada says:

    iti citesc, nu pot sa spun constant, insa destul de des scrierile si, in afara de fondul articolelor apreciez atentia pentru corectitudinea scrierii. m-am gandit de multe ori ca poate nu se cade sa fac asta, insa articolul este cald, se simt inteligenta si bunul simt al autorului, fapt pentru care te rog sa inlocuiesti in ultima fraza a acestuia, prepozitia cu adverbul „intruna”. multumesc si scuza-ma.

  29. lorelay says:

    Dupa 18 ani de relatie, 12 ani de casnicie din care 11 la distanta (el in strainatate) , ultimii 2 ani jumatate umbriti de neincredere, imi cere divortul in 3 zile…si recunoaste partial ca are o relatie virtuala, dar motivul ~oficial~ ar fi ca nu mai e fericit in casnicie…cum sa trec peste asa ceva?
    Sunt o femeie foarte puternica, dar asta m-a doborat. Nu-mi revin…3 zile in care sa sterg toti cei 18 ani???

  30. căpitanul says:

    Hm…singura diferență o face faptul ca tu ai pus un accent pozitiv pe partea negativă a unei relații!
    Categoric fiecare dintre noi e conștient de partea negativă ( ce apropo există in orice experiență de viață) doar ca prea puțini vor sa o accepte…
    De aici și agățatul in disperare de lucruri mărunte!

    Ca sa rezum…un mod obiectiv de a privii ceva negativ!

  31. dianam says:

    Traiesc si eu asa ceva,,,simnt ca trebuie sa ma desprind sunt convinsa in capul meu de asta si atunci cand sunt pusa in fata faptului as da orice sa nu plece.Sunt casatorita de 6 ani,relatia nu a mers niciodata,mereu am fost singura si mereu aveam orice vina.Din femeia frumoasa si puternica care am fost am devenit o persoana complexata cu frica ca este parasita.Si in momentul in care imi doresc sa pun punct nu pot,imi este frica de orice fel de schimbare sau inceput,cu toate ca o parte a subconstientului meu stie ca imi va fi mult mai bine,chiar am inceput sa ma gandesc ca,poate este vorba de o dereglare pshica,ca nu imi este bine dar stau.

  32. Boringelus says:

    Ma doare capul. M-am straduit sa citesc toate comentariile ce se intind pe doi ani.
    Un lucru e cert. Cel puțin pentru mine. Suferinta este buna si de dorit. Ea ne arata ca totuși oamenii au tinut unul la celalalt. E greu sa te păstrezi fiinta rationala când încă iubesti. E greu sa te păstrezi o fiinta buna si înțeleaptă cand esti părăsită. In ceea ce ma privește,îmi imaginez cele mai cumplite suferinte pentru celalalt. Printre care sa-l duc la un closet de țară, in fundul curtii si sa-l fac sa cada in el pana la gat.
    Cat despre o viziune romantica asupra vietii alături de persoana iubita, nu trebuie sa uitam ca suntem animale evoluate. Poti sa-mi vorbesti cate in luna si in stele, sa mă duci pe acoperisul lumii de unde sa-mi mărturisesc iubirea tuturor fiintelor vazute si nevăzute, poti sa-mi arati ca esti bun(ă) si blând(ă), poti sa-mi vorbești din romane siropoase sau serioase, sa mă faci sa fiu incantat de cultura pe care o ai si alte lucruri asemănătoare…daca atunci când te vad, trupul tau nu-mi spune nimic, ne străduim degeaba. Da, chimia asta nenorocita, gustul, mirosul, privirea, șoapta…faptul ca ne mirosim ca niste câini si ne mai si place, iată ceea ce contează pentru început. Restul vine putin cate putin. Stiu, nu suntem doar trup, mai avem si suflet. Însă sufletul nu o sa se descopere niciodată deplin nimănui. Sufletul nostru are o altfel de viziune. E mai răbdător decât trupul…si mai intelegator.

  33. Livia says:

    Oare de ce viata e asa de grea? Vreau sa morrr

  34. Livia says:

    Oare de ce viata e asa de grea? Vreau sa mor numai pot sa lupt :((

  35. Alexandru says:

    Exact asa mi sa intamplat si mie zici ca ai fost acolo,tu intelegi perfect.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: