Alegeri

        Alegerile pe care le facem spun totul despre noi. De la oamenii pe care îi acceptăm în jurul nostru şi modul în care ne trăim viaţa, până la cărţile pe care le citim sau nu, culorile pe care le alegem dimineaţa şi felul în care ne raportăm la piedicile care ne apar în cale.

      Ne formăm cu fiecare alegere pe care o luăm asemenea unui castel la care adăugăm conştiincioşi zi de zi câte o cărămidă sau chiar mai multe. Puse cap la cap, alegerile de moment sunt cele care conturează tabloul vieţii noastre: în linii fine şi forme graţioase, în tonuri calde care îţi mângâie privirea sau în curbe abrupte, în linii frânte şi forme abstracte. Cred că avem cu toţii câte puţin din fiecare, iar în final, nu suntem decât o serie lungă de alegeri. Dar ştiţi care e partea frumoasă? Că ne putem schimba oricând, în orice zi putem alege să fim mai buni, mai optimişti, mai puternici, sau dimpotrivă, să ne închidem în noi cu lacăte pentru că anumiţi oameni au trecut ca o furtună prin viaţa noastră, să privim cu suspiciune orice gest sau vorba frumoasă şi, în cele din urmă, să scriem cu litere mari la uşa sufletului că “dacă nu simţi, nu doare”

       Suntem o sumă de alegeri, iar fiecare alegere pe care o facem, fie că este extrem de importantă, fie că pare nesemnificativă, ne poate duce mai aproape sau ne poate îndepărta de locul în care ne dorim să ajungem. E greu să liber. E greu să ai libertatea de a lua decizii, pentru că ea aduce totodată o mare responsabilitate pe care o ai în primul rând faţă de tine, faţă de omul care îţi doreşti să devii sau faţă de cel care ai fost şi nu mai eşti, pentru că ai făcut alegerile nepotrivite. Ai libertatea de a privi spre viitor sau în trecut, de a merge singur sau cu cineva de mână, de a pune oamenii dragi ori carieră pe primul plan, de a privi încrezător fiecare răsărit de soare sau de a porni la drum posomorât, cu gândul că sigur nu va fi o zi bună. Avem prostul obiceiul de a ne autosabota si nu stiu de ce. Poate tocmai pentru că ne este teamă de responsabilitatea de a fi cu adevărat fericiţi?

       O să vi se pară amuzant când o să aflaţi cum am ajuns să scriu despre asta. Dacă ţineţi minte, acum ceva timp am lansat pe facebook o invitaţie la o îngheţată. Ei bine, în funcţie de răspunsurile pe care le-am primit, am ales două persoane care m-au însoţit la Venchi: Sorin şi Bianca, doi oameni frumoşi şi la propriu, şi la figurat, alături de care am petrecut acolo nici mai mult, nici mai puţin de trei ore. Am ajuns să scriu astăzi despre alegeri pentru că m-am trezit aseară în faţa unei vitrine cu atât de multe sortimente de îngheţată, încât nu ştiam ce să aleg. Am optat pentru Tiramisu pentru că îmi aminteşte mereu de mama:) Prăjitura cu acelaşi nume e specialitatea ei, e preferata mea şi totodată plăcerea vinovată căreia nu pot să îi fac faţa niciodată. E un lucru absolut banal că am mâncat îngheţată, dar m-am gândit că în fiecare zi purtăm pe umeri greutatea de a lua decizii care, fără să ştim, ne pot schimba viaţa. Ba mai mult, alegerile pe care le facem nu sunt niciodată de sine stătătoare. Sunt legate între ele asemeni unui lanţ de cauzalitate: fiecare decizie pe care o luăm ne învaţă o lecţie pe care o să o ţinem minte şi care va influenţa alegerile viitoare. M-am oprit la Tiramisu pentru că mi-a amintit de mama, pentru că aseară a şi plouat afară, iar ea îmi spune mereu că vremea capricioasă e precum sufletul meu. Şi în fiecare zi, cu fiecare decizie pe care o luăm, cu fiecare cărămidă pe care o adăugăm la construcţia noastră, alegerile noastre de azi ne arată unde o să fie viata noastra în viitor. De ce credeti ca avand libertatea de a lua orice decizie vrem, alegem sa fim tristi?

993588_164490820398884_279872459_n

P.S. Staţi liniştiţi, decizia de a mânca o îngheţată nu cred c-o să vă influenţeze viaţa, nici măcar silueta. Vă las aici o poză ca să vă hotărâţi mai repede. Cam asa ne-am răsfăţat noi:) Iar pe cei de la Venchi ii gasiti pe Calea Victoriei 214 sau pe facebook, AICI.

Time! Stop!

0816b038f80513cf579b685df6d7dd07        E adevărat că nu apreciezi cu adevărat unele lucruri până când nu le pierzi, iar asta se întâmplă mai ales atunci când e vorba de timp. Timp liber, mai exact. De la o vreme viaţa mea a luat un avânt la care nu mă aşteptam, zilele se scurg parcă mai repede ca oricând, iar eu – prinsă intre job, momente personale şi blog – simt că orele sunt prea scurte pentru câte aş vrea să fac. Resimt mai mult ca oricând ceea ce scria Marin Preda: timpul nu mai are răbdare. Mă gândesc că am avut clipe în care simţeam că nu se întâmplă nimic, ca totul e calm, limpede, prea senin, prea simplu, ca lucrurile stau prea cuminţi la locul lor. Mă gândesc la dimineţile mele liniştite despre care scriam acum câteva luni, mi-e dor uneori de singurătate şi totodată mă bucur că a venit ziua în care simt lipsa ei. Nu mă gândeam atunci când am scris postarea aceea că voi fi astăzi aici, dar vedeţi că viaţa are mijloacele ei încurcate de a ne aduce in cele din urmă la locul potrivit. Acum lucrurile se reped să se întâmple, vin cu viteza şi se aşază unul lângă altul ca într-un puzzle al universului meu. Şi staţi care e partea frumoasă? Că îmi place ceea ce iese.

       Am cunoscut câteva persoane deosebite prin intermediul jurnalului. V-am spus că citesc doar alte trei bloguri, printre ele fiind şi cel al “haoticei” Sophie. Am mai schimbat câteva mailuri în ultimele luni, câteva comentarii pe facebook, dar o întâlnire între noi două părea puţin probabilă – dat fiind faptul că eu locuiesc în Bucureşti, iar ea la Paris. Iar iată că lucrurile bune vin când te aştepţi mai puţin, când nu le mai cauţi şi nici nu te mai gândeşti la ele. Nu ştiu cine spunea despre fericire că este precum pisica, dacă încerci să o ademeneşti sau să o chemi, te va evita cu îndârjire şi nu va veni niciodată, dar dacă nu îi acorzi atenţie şi iţi vezi de treabă, o vei găsi frecându-se de picioarele tale şi sărindu-ţi în poală. Nu ştiu cine a spus asta, dar încep să îi dau dreptate. Ieri am cunoscut-o ieri pe Sophie. Am petrecut împreună câteva ore bune, am vorbit despre toate, de la hotărârea ei de a se muta din ţară şi motivele pentru care şi-a început blogul, până la schimbarea mea şi planurile de viitor. Blogul a adus multe lucruri frumoase în viaţa mea, iar această întâlnire este cu siguranţă unul din ele. „I think this is the beginning of a beautiful friendship”.:)

       Şi pentru că m-am hotărât să mă bucur de fiecare lucru frumos care îmi apare în cale, aseară am fost şi la TRES CHIC Summer Nights with Malvina & Ana, event care a avut loc pe Calea Floreasca la THE LOUNGE. Am fost ca între blogarite acolo, cu Andreea de la Feminin la superlativ şi SashaLondon. Am avut parte de o seară plăcută cu o atmosferă relaxată, muzica bună şi companie pe măsură. Printre alţii şi-au făcut apariţia şi Raluca Lazarut, Rhea Costa, Diana Dumitrescu şi Stephan Pelger. Poate pe viitor o să pun şi poze.

       Iar în final vreau să vă spun că am început de curând să citesc o carte pe care v-o recomand din suflet. Recunosc că nu am avansat foarte mult cu lectura din cauza timpului limitat, dar vă las aici un citat care sper să vă trezească interesul:

       „Eu nu mă mai pot suporta pe mine însumi”. Acesta era gândul care continua să se deruleze în mintea mea. Apoi, dintr-o dată, am sesizat ciudăţenia lui. „Sunt eu o fiinţă sau două? Dacă cu nu mă mai pot suporta pe mine însumi, atunci trebuie să existe două fiinţe în mine: «eu» şi «mine însumi», cu care «eu» nu mai pot trăi.” „Poate că”, m-am gândit eu, „numai una dintre ele este reală.”

       Cartea se numeşte “Puterea prezentului”, este scrisă de Eckhart Tolle şi mi-a fost recomandată de o prietenă care m-a asigurat că după ce o voi citi îmi voi schimba felul în care privesc lumea şi voi învăţa să iau tot ce e mai bun de la viaţă. Nu ştiu dacă asta e cauza, dar în momentul de fată asta fac: mă bucur de prezent. Si pentru ca am primit o avalansa de cereri si mi-ar luat foarte mult sa raspund fiecaruia in parte, cartea poate fi descarcata de AICI.

P.S. Să nu credeţi că vechea Eva a dispărut. Vor urma şi postari în „dulcele stil clasic” , însă asta se va întampla atunci când îl voi învăţa pe domnul Timp să aibă răbdare cu mine.:)

Voi cum vă luptaţi cu el?

%d blogeri au apreciat: