Un bărbat aparte

       Strigă în continuare cât te ţin plămânii că femeile sunt proaste, materialiste şi uşuratice. Dacă asta te ajută să te împaci mai bine cu tine însuţi, anunţă cu surle şi trâmbiţe că vor doar bani, că nu merită nimic şi că fac umbră pământului degeaba. Dacă aşa ţi-e ţie mai uşor să te priveşti în oglindă, repetă-ţi în continuare că femeile sunt un mare zero barat, bucăţi de carne care expira, că ele nu fac nimic altceva decât să încetinească progresul omenirii. Încearcă în continuare să-ţi ascunzi neputinţa, goliciunea mentală şi spirituală, dejecţia morală sub remarci misogine, iar noi o să te credem pe cuvânt că sub cuvintele tale se ascunde o minte sclipitoare, dar mai presus de toate un bărbat aparte… un bărbat adevărat. Bineînţeles că asta este absolut imposibil, aşa că nici nu vom lua în calcul varianta ca tu să fii neputincios, insuficient, limitat, impotent chiar, când femeile sunt toate la fel – şi anume inferioare ţie şi întregului gen masculin.

       Şi ştii care e problema… ta? Ca în timp ce tu te strofoci căutând noi şi noi moduri de a arăta lumii ce nulităţi sunt femeile, altul descoperă zi de zi noi feluri în care s-o iubească pe cea de lângă el. În timp ce tu cauţi scuze care de care mai penibile ca să justifici faptul că nu eşti în stare ţii o Ea lângă tine, altul încearcă zi de zi să devină un bărbat mai bun pentru femeia lui. În timp ce vorbeşti despre femei ca fiind nişte paraziţi, un adaos aproape inutil vieţii pe pământ, un altul munceşte zi de zi ca să o facă mândră de el pe femeia iubită. Spui că nicio femeie nu e destul de bună pentru tine, dar în adâncul tău nici măcar tu nu crezi asta. Ai vrea pe cineva, dar ţi-e teamă de respingere, aşa că e mult mai uşor să vorbeşti, să îţi maschezi laşitatea sub o falsă aroganţă, când de fapt tu încă nu ai depăşit stadiul de copil speriat care se ascunde după fusta mamei. Şi mai ştii ce e trist pentru tine? Că până şi ea e femeie. Trist este că până n-o să-ţi scoţi capul din nisipul în care te-ai îngropat de unul singur, nu o să vezi niciodată că prin ceea ce spui despre femei, te-ai descris de fapt pe tine. N-o să conştientizezi că de fapt lumea din jur o vezi aşa cum îţi este ţie sufletul, e propria ta imagine reflectată în oglindă, iar dacă lumea e dizgraţioasa, murdară, josnică, superficială… ei bine, asta înseamnă că la fel eşti şi tu pe interior.

       Există oameni atât de frustraţi pe lumea asta, încât nici nu ştiu dacă ar trebui să-i compătimesc sau să-i ignor pur şi simplu. Indivizi care vorbesc despre bărbaţi la superlativ, dar le desfiinţează pe femei cu aceeaşi uşurinţă cu care calci în picioare nişte gândaci de bucătărie. Mă enervează cumplit să văd personaje care tratează femeia ca pe o cârpă, dar care manifestă totuşi pretenţii până la cer de la preafericita care ar putea să stea lângă ei şi au o părere atât de bună despre ei înşişi, încât se consideră deja cu o clasă peste restul omenirii. Paradoxal, se cred bărbaţi adevăraţi tocmai pentru că urăsc femeile şi sunt mândri de isprava lor, dar nu pot să nu mă întreb, oare ce te face mai “bărbat” decât a şti cum să te comporţi cu o femeie?

       De ce sunt atât de pornită pe subiectul ăsta? Pentru că am fost martoră de curând la o discuţie în care un oarecare “el” încerca să o convingă pe o oarecare “ea” de superioritatea bărbatului în faţa femeii; iar atunci când argumentele sale la fel de puternice precum o foaie de hârtie în calea foarfecii au căzut fără drept de apel, acest personaj s-a simţit îndreptăţit să treacă la jigniri şi i-a înşirat bietei fete toată gama de înjurături existente în limba română la momentul actual. Cred ca unor astfel de oameni le lipseşte, în primul rând, dimensiunea realităţii. Probabil există în ei anumite reminiscenţe a unei copilării mai puţin fericite, anumite frustrări adunate în adolescenţă, care puse cap la cap i-au transformat în aceşti bărbaţi misogini şi iraţionali care sunt astăzi. Pentru că un om raţional nu încadrează toate femeile sau toţi bărbaţii într-o anumită categorie, pentru că lăsând la o parte modul atât de clişeistic în care sună, niciun om nu seamănă cu altul! Mi se pare strigător la cer ca în secolul XXI să susţii cu toată convingerea că singurul rol al femeilor este acela de reproducere, că visează numai sex şi bani, în vreme ce bărbaţii sunt…citez: “ca sferele, perfecţi”. Contrar aşteptărilor unor astfel de “perfecţiuni întruchipate”, să critici ceea ce nu înţelegi şi să etichetezi ceva fără să cunoşti sugerează orice, numai inteligenţă nu. O astfel de atitudine denotă numai incapacitate de adaptare, gândire limitată şi, cel mai probabil, anumite probleme psihologice. Îmi pare rău nu doar pentru femeile, ci pentru orice om care ia contact cu un astfel de personaj – care din punctul meu de vedere nu poate servi societăţii decât ca exemplu negativ, de primitivism dus până la extreme.

       Nu vreau să pară că susţin feminismul până în pânzele albe; eu însămi am criticat femeile din ziua de azi din nenumărate motive pe care nu o să le înşir aici acum pentru că mi-ar mai ieşi încă un articol. Dar mi se ridică părul în cap şi-mi firbe sangele-n vine când văd unii oameni care au aroganţa de a considera că fac parte dintr-o “rasă pură” doar pentru că sunt bărbaţi şi nu femei, albi şi nu negri, majoritari şi nu minoritari şi aşa mai departe Bărbatul şi femeia sunt fiinţe complementare, sunt diferiţi, dar se completează reciproc, aşa că discuţia cu privire la care dintre ei este mai valoros, e numai o inepţie din start destinată eşecului.

Spune-mi despre alţii ca să-ţi spun cine eşti

               

         Oare când vor înţelege unii oameni că ceea ce spun despre alţii îi descrie mai degrabă pe ei înşişi, decât pe ceilalţi? Atunci când arunci cu vorbe urâte la adresa altora nu faci decât să arăţi lumii întregi câte frustrări ai adunat în interior şi cât de nemulţumit eşti de tine însuţi. Cred cu tărie că oamenii răi sunt, de fapt, cei care suferă cel mai mult, în timp ce  aceia care găsesc plăcere în a-i discuta pe alţii sunt doar nesiguri pe ei, iar viaţa personală nu le oferă destulă satisfacţie. Nu mă refer la bârfa nevinovată de genul “Ai citit cu cine s-a sărutat vedeta X?” sau “Ai văzut ce rochie şi-a luat vecina de la doi?”. Nu. Mă refer la cuvintele care fac rău, la “detaliile” pe care unii simt nevoia să le adauge unor poveşti doar pentru a le face mai interesante. Mă refer la oamenii care împroşcă cu noroi în alţii fără să aibă vreun fundament, la cei care găsesc plăcere în a-i face pe ceilalţi să se simtă prost, la cei care împrăştie răutate şi venin peste tot în jurul lor. Mă întreb, oare, dacă ar lua drept obiect de studiu propria persoană, ar mai fi la fel de duri? Sau poate că sunt deja conştienţi de ceea ce reprezintă şi cât valorează, aşa că vor să-i facă şi pe alţii să se simtă la fel de mizerabil ca şi ei. Dacă şi-ar canaliza toată această energie spre a-şi îmbunătăţi sinele, atunci ar ar vedea că nimic nu se compară cu sentimentul de a fi împăcat cu tine însuţi…şi ne-ar scuti şi pe noi, restul, de o bătaie de cap în plus.

              Nu mai ţin minte exact unde am citit asta, dar mi-a plăcut ideea că trebuie să vorbeşti “numai dacă ceea ce ai de spus e mai frumos decât tăcerea”. Crezul meu in viaţă este că dacă nu poţi spune o vorbă bună, mai bine taci; să deschizi  gura şi să îţi dai cu părerea e foarte uşor…asta poate să facă oricine. Unii mai puţin evoluaţi înjura, în timp ce mulţi alţii vorbesc doar pentru că vor să se audă şi nu pentru că ar avea ceva de spus. Toţi judeca. De ce ai critica felul în care îşi trăieşte cineva viaţa? Dacă un om e fericit aşa cum este acum, înseamnă că principiile după care se ghidează sunt în concordanţă cu felul său de a fi. Cine eşti tu să-i spui că nu e bine ca el şi că e bine ca tine?  Cât de mult am putea evolua, dacă ne-am lua privirea de la alţii şi ne-am preocupa de noi înşine, dacă am lăsa deoparte toate răutăţile şi interesul faţă de viaţa altora şi le-am înlocui cu eforturile de a ne transforma în oameni mai buni. Dacă ne-am da seama că vorbele nu au valoare atunci când nu sunt susţinute de fapte…şi că primul pas în a schimba lumea în care te afli se afla în a da tu un exemplu şi a te schimba pe tine însuţi.

              Cu toate acestea, mulţi aleg calea mai usoara; prefera să critice, vorbesc mult şi prost, sunt la curent cu toate noutăţile şi au un punct de vedere cu privire la orice subiect. Aceşti oameni sunt peste tot în jurul nostru, la şcoală, la muncă, pe stradă, în cercul de prieteni, sunt sigură că şi tu, cititorule, cunoşti cel puţin o astfel de persoană. Poate ţi s-a întâmplat să auzi lucruri pe care nici tu nu le ştiai despre tine (!), să afli că o anumită cunoştinţă te discuta în termeni mai mult sau mai puţin binevoitori, însă atunci când ai dat nas în nas cu ea ţi-a zâmbit de parcă aţi fi cei mai buni prieteni din lume. Ei sunt cei care îţi pun eticheta pe frunte din prima: dacă eşti frumoasă, atunci sigur eşti proastă şi nu te înteresează decât bărbaţii cu bani (iar de aici vor izvorî o mulţime de poveşti despre unde, cu cine şi ce ai făcut), dacă eşti discret şi nu-ţi place să fii în centrul atenţiei, atunci clar eşti arogant şi cu nasul pe sus, iar dacă arăţi bine şi ai o carieră de succes, înseamnă că ai avut pe cineva în spate care să te susţină, ca şi cum performanţa pe scara profesională e direct proporţională cu lungimea părului/dimensiunea bustului sau se asortează cu a ochilor culoare. Aaah…iar dacă refuzi un bărbat pentru că pur şi simplu nu te atrage, poţi să te aştepţi să nu primească vestea prea bine şi să îţi auzi vorbe mai târziu, cum că nu te duce capul, că eşti o femeie uşoară, că el este de fapt cel care nu a fost interesat de tine s.a.m.d. Bineînţeles, este valabilă şi viceversa.

            După un timp, însă, începi să devii imun şi îi laşi pe ei să se scalde în continuare în noroi, iar tu îţi vezi de ale tale. Oamenii mici nu îi pot înţelege pe cei mari, iar ca să fii “mare” cu adevărat va trebui să te obişnuieşti cu ideea că ceilalţi vor râde de tine, te vor comenta, te vor ataca fără motiv, iar vorbele lor vor şterge pe jos cu tine. Minţile închise râd în fata lucrurilor pe care nu le înţeleg, trec prin lumea asta să le lege nimic de ele şi nici nu vor lăsa ceva în urmă. Tu le-ai afectat viaţa fără ca măcar să vrei asta…nu-i lăsa şi pe ei să ţi-o afecteze pe a ta. 🙂