Femeia

Imagine

           Mi-ar plăcea să fiu bărbat fie numai pentru a putea iubi o femeie. Îmi plac femeile. Îmi plac femeile care ştiu să fie femei, care îmi captează atenţia, cele care mă fac chiar şi pe mine să le privesc cu admiraţie, să întorc capul dupa ele şi mă ambiţionează să-mi depăşesc condiţia. Îmi plac femeile fascinante cărora bărbaţii le dedică poezii şi în numele cărora pornesc războaie, femei ale căror priviri îndrăgostiţii le-au descris iar şi iar în nopţi şi nopţi de nesomn. Din păcate le întâlnesc foarte rar pe cele care să mă facă să casc ochii, să rămân mută de încântare, femei în faţa cărora să exclam: “Da, uite, dacă aş fi de bărbat de ea m-aş îndrăgosti, eu despre ea aş scrie!”. Zi de zi ne este servit pe tavă un ideal în care nu mă regăsesc şi mă întristează să văd că mulţi dintre noi îşi însuşesc lucrurile care le sunt transmise pe această cale, crezând că dacă şlefuieşti frumos exteriorul, asta va fi de ajuns pentru a fi nu doar o femeie, ci un om complet înainte de toate. Astfel, bărbaţii învaţă să se mulţumească cu puţin, iar femeile la rândul lor se obişnuiesc să ceară puţin de la ele însele.

           Mie îmi plac femeile care încalcă acest tipar, iar dacă aş fi bărbat, la una din ele m-aş opri. Mai există şi astfel de excepţii, femei puternice, nu doar frumoase şi atât, dovada vie a faptului că un trup fără cusur şi un zâmbet ameţitor nu sunt atuurile sine-qua-non ale realizării în viaţă. Cam aşa vad eu o Femeie. Le admir pe cele care pot să iasă în evidenţă altfel decât prin tocuri de 15 acompaniate de un decolteu până în buric, de o rochie care le acoperă cu greu fundul, un parfum înţepător şi cu mai mult machiaj pe faţă decât haine. Oricine poate să îţi sară în ochi aşa, oricine e observat atunci când râde zgomotos crezând că astfel este sexy şi provocator, oricine ţi se va lipi de retină vrei, nu vrei, atunci când încearcă cu tot dinadinsul să facă asta. Dar îmi scria cineva mai demult ca “Feminitatea este atunci când un bărbat întoarce capul şi habar nu are de ce a făcut-o”, iar eu consider cu toata fiinţa mea că asta înseamnă să fii Femeie. Eu aşa vreau să fiu. Pentru mine frumuseţea nu este echivalentă cu feminitatea şi am întâlnit femei cu care natura poate că nu a fost atât de darnică, dar care erau fericite, iubeau şi erau iubite. Am văzut femei care ţineau bărbaţi lângă ele şi fără să fie frumuseţi răpitoare, dar care te cucereau cu glasul lor, cu felul în care vorbeau, cu lumina din ochi, femei care umpleau o cameră goală prin simpla prezenţă. Nu sunt perfecte, au defecte şi calităţi, un amalgam de caracteristici care le fac unice, frumoase în primul rând în ochii lor şi apoi în ai celor din jur. Sunt şi ele oameni, oameni conştienţi de sine, de ceea ce sunt, persoane care au înţeles că nu e de ajuns să zugrăveşti frumos faţada, ci e musai să cultivi şi interiorul. Altfel nu o să stea nimeni acolo prea mult timp şi nici măcar ţie n-o să-ţi placă… Ar fi ideal, dacă nu să fiu înconjurată, măcar să întâlnesc când şi când o astfel de persoană care să răstoarne convingerea aproape general acceptată că o operaţie, două, trei sau câte e nevoie pentru a atinge imaginea ideala, este de ajuns pentru a transforma o persoană de sex feminin într-o Femeie. Cât despre frumuseţea pe care poate că şi-a dorit-o fiecare la un moment dat… cred că celor care o au le este cel mai greu să îşi găsească fericirea, dar asta e deja altă poveste.

           După cum m-am obişnuit până acum, probabil vor fi unii care vor interpreta articolul acesta în fel şi chip, ajungând în cele din urmă la concluzia că textul de faţă este un semn de egocentrism din partea mea. Sunt, într-adevăr,  egocentrică, dar contrar aşteptărilor, nu pe mine m-am descris mai sus. Ba mai mult, cunosc atât de puţine despre mine însămi, despre lume, încât uneori mă simt ca o adolescentă şi mi-e teamă că nu o să-mi ajungă o viaţă întreagă ca să mă transform în omul care visez să fiu. Şi nu ştiu dacă sunt încă o Femeie… dar în mod sigur încerc zi de zi să devin una.

Clişee

            Am avut ocazia să citesc de curând un text inspirat din articolul „Femei şi bărbaţi”, postat de mine zilele trecute aici. L-a scris Robert, un om pe care îl apreciez, o persoană de la care învăţ câte ceva cu fiecare conversaţie purtată şi, nu în ultimul rând, un bărbat adevărat. De parcă n-aş fi ştiut deja, m-am convins din nou de asta atunci când am citit gândurile expuse de el pe hârtie şi pe care – aşa cum i-am şi spus – le-am purtat în mine mereu, dar cumva n-am găsit cuvintele potrivite să le exprim. Concluzia mea? Clişeele sunt cele care ne fac rău.

Imagine

„Femeile sunt curve şi bărbaţii sunt porci”

           Sunt sătul să tot aud asta şi mă îngrijorează faptul că nu găsesc oameni care să nu gândească atât de sec!

           Adevărul este că întotdeauna ne asociem, aşa cum este şi normal, cu genul din care facem parte. Şi mai adevărat însă, este că nu există absolut nicio caracteristică comportamentală care să definească apartenenţa la unul sau celălalt sex.

           Am întâlnit femei proaste, atât de proaste încât sinapsele mele s-au scurtcircuitat, provocându-mi stări de disconfort aproape palpabile. Am întâlnit femei atât de inteligente încât mintea mea s-a îndrăgostit pentru totdeauna de frumuseţea şi fascinaţia sclipirii lor! Am întâlnit femei moluşte, aşa cum îmi place să le spun, făcând referire la lipsa coloanei vertebrale (într-un mod figurativ, bineînţeles). Dejecţii morale, gunoaie îngropate în beznă, undeva departe de lumină demnităţii umane. Am întâlnit femei distinse, educate, virtuoase, elegante atât în spirit cât şi în comportament. Am întâlnit femei şterse. Nu-mi amintesc niciuna, aşa cum te şi aştepţi probabil, dar simt că sunt restul femeilor pe care le-am întâlnit după ce le scad pe toate celelalte. Biete făpturi lipsite de orice culoare, simple carcase de carne şi oase, mergătoare şi vorbitoare prin nu ştiu ce minune. Am întâlnit femei cu o personalitate uriaşă! Femei ce umplu o încăpere cu un zâmbet şi sunt capabile să creeze pasiuni incendiare doar cu o privire. Am întâlnit adevărate feline. Făpturi minunat sculptate cu o singură mişcare a coapselor, ce provoacă cutremure de mii de grade Richter în trupul unui bărbat. Am întâlnit demoni. Femei capabile de o răutate inimaginabilă, ce lasă în urma lor doar smoala, durere şi suspin. Am întâlnit femei blânde precum dimineţile de mai. Femei ale căror şoapte şi mângâieri au închis toate rănile din sufletul meu. Am întâlnit mii de femei şi am descoperit mii de femei în ele. Nu, bărbaţi dobitoci! Femeile nu sunt curve!

           La dracu’ şi cu femeile care cred în apartenenta bărbaţilor la familia Suidaelor! Mă uit la bărbaţii din viaţa mea, aleşi cu atenţie ce-i drept, la fel cum aleg şi femeile… cu grija venită odată cu experienţa (ceea ce îţi recomand şi ţie să faci). Sunt atât de diferiţi, slavă cerului! Au munţi de calităţi şi temperamente fascinante! Chiar şi bărbatul pe care nu l-am ales, tatăl meu, este un bărbat uriaş cu un standard greu de atins, crede-mă (nu mă refer la masa fizică a individului ăsta simpatic). Un om ce-şi iubeşte soţia mai mult decât am citit în toate cărţile la un loc! Dar despre asta poate că o să mâzgălesc altădată…

           Sunt mândru că sunt bărbat! Profit de bărbăţie în fiecare clipă şi mi-am construit personalitatea pe baza simplă şi solidă a acestui dat. Am căutat mereu să aflu care este limita superioară a bărbatului din mine şi ca să urc până aici am aflat, fără să prefer, care mi-a fost şi limita inferioară. Orice s-a întâmplat, oriunde m-au plimbat paşii şi oricât de greu mi-a fost, fără nicio execeptie am fost bărbat şi intenţionez să rămân unul. Sunt demn, educat, inteligent şi conştient de mine. Îmi respect şi protejez trupul, mintea şi sufletul. Ce-i drept, sufletul mă baga în toate încurcăturile, dar e sufletul unui bărbat şi simte în consecinţă. Am muncit dat dracului de mult ca să fiu bărbatul care sunt şi nu accept ca eu şi cei ce simt că sunt bărbaţi, să fim asociaţi cu ceea ce mâncăm. Sunt specie dominantă şi cer puţină imaginaţie!

P.S. Cu această ocazie inaugurez rubrica de invitaţi pe blog. Există oameni care au, într-adevăr, ceva de spus şi cred că ar fi păcat ca vocea lor să se piardă în mulţime.

%d blogeri au apreciat: