Un bărbat aparte

e2c1453faefddf990f57053ac2f24394-1

       Strigă în continuare cât te ţin plămânii că femeile sunt proaste, materialiste şi uşuratice. Dacă asta te ajută să te împaci mai bine cu tine însuţi, anunţă cu surle şi trâmbiţe că vor doar bani, că nu merită nimic şi că fac umbră pământului degeaba. Dacă aşa ţi-e ţie mai uşor să te priveşti în oglindă, repetă-ţi în continuare că femeile sunt un mare zero barat, bucăţi de carne care expira, că ele nu fac nimic altceva decât să încetinească progresul omenirii. Încearcă în continuare să-ţi ascunzi neputinţa, goliciunea mentală şi spirituală, dejecţia morală sub remarci misogine, iar noi o să te credem pe cuvânt că sub cuvintele tale se ascunde o minte sclipitoare, dar mai presus de toate un bărbat aparte… un bărbat adevărat. Bineînţeles că asta este absolut imposibil, aşa că nici nu vom lua în calcul varianta ca tu să fii neputincios, insuficient, limitat, impotent chiar, când femeile sunt toate la fel – şi anume inferioare ţie şi întregului gen masculin.

       Şi ştii care e problema… ta? Ca în timp ce tu te strofoci căutând noi şi noi moduri de a arăta lumii ce nulităţi sunt femeile, altul descoperă zi de zi noi feluri în care s-o iubească pe cea de lângă el. În timp ce tu cauţi scuze care de care mai penibile ca să justifici faptul că nu eşti în stare ţii o Ea lângă tine, altul încearcă zi de zi să devină un bărbat mai bun pentru femeia lui. În timp ce vorbeşti despre femei ca fiind nişte paraziţi, un adaos aproape inutil vieţii pe pământ, un altul munceşte zi de zi ca să o facă mândră de el pe femeia iubită. Spui că nicio femeie nu e destul de bună pentru tine, dar în adâncul tău nici măcar tu nu crezi asta. Ai vrea pe cineva, dar ţi-e teamă de respingere, aşa că e mult mai uşor să vorbeşti, să îţi maschezi laşitatea sub o falsă aroganţă, când de fapt tu încă nu ai depăşit stadiul de copil speriat care se ascunde după fusta mamei. Şi mai ştii ce e trist pentru tine? Că până şi ea e femeie. Trist este că până n-o să-ţi scoţi capul din nisipul în care te-ai îngropat de unul singur, nu o să vezi niciodată că prin ceea ce spui despre femei, te-ai descris de fapt pe tine. N-o să conştientizezi că de fapt lumea din jur o vezi aşa cum îţi este ţie sufletul, e propria ta imagine reflectată în oglindă, iar dacă lumea e dizgraţioasa, murdară, josnică, superficială… ei bine, asta înseamnă că la fel eşti şi tu pe interior.

       Există oameni atât de frustraţi pe lumea asta, încât nici nu ştiu dacă ar trebui să-i compătimesc sau să-i ignor pur şi simplu. Indivizi care vorbesc despre bărbaţi la superlativ, dar le desfiinţează pe femei cu aceeaşi uşurinţă cu care calci în picioare nişte gândaci de bucătărie. Mă enervează cumplit să văd personaje care tratează femeia ca pe o cârpă, dar care manifestă totuşi pretenţii până la cer de la preafericita care ar putea să stea lângă ei şi au o părere atât de bună despre ei înşişi, încât se consideră deja cu o clasă peste restul omenirii. Paradoxal, se cred bărbaţi adevăraţi tocmai pentru că urăsc femeile şi sunt mândri de isprava lor, dar nu pot să nu mă întreb, oare ce te face mai “bărbat” decât a şti cum să te comporţi cu o femeie?

       De ce sunt atât de pornită pe subiectul ăsta? Pentru că am fost martoră de curând la o discuţie în care un oarecare “el” încerca să o convingă pe o oarecare “ea” de superioritatea bărbatului în faţa femeii; iar atunci când argumentele sale la fel de puternice precum o foaie de hârtie în calea foarfecii au căzut fără drept de apel, acest personaj s-a simţit îndreptăţit să treacă la jigniri şi i-a înşirat bietei fete toată gama de înjurături existente în limba română la momentul actual. Cred ca unor astfel de oameni le lipseşte, în primul rând, dimensiunea realităţii. Probabil există în ei anumite reminiscenţe a unei copilării mai puţin fericite, anumite frustrări adunate în adolescenţă, care puse cap la cap i-au transformat în aceşti bărbaţi misogini şi iraţionali care sunt astăzi. Pentru că un om raţional nu încadrează toate femeile sau toţi bărbaţii într-o anumită categorie, pentru că lăsând la o parte modul atât de clişeistic în care sună, niciun om nu seamănă cu altul! Mi se pare strigător la cer ca în secolul XXI să susţii cu toată convingerea că singurul rol al femeilor este acela de reproducere, că visează numai sex şi bani, în vreme ce bărbaţii sunt…citez: “ca sferele, perfecţi”. Contrar aşteptărilor unor astfel de “perfecţiuni întruchipate”, să critici ceea ce nu înţelegi şi să etichetezi ceva fără să cunoşti sugerează orice, numai inteligenţă nu. O astfel de atitudine denotă numai incapacitate de adaptare, gândire limitată şi, cel mai probabil, anumite probleme psihologice. Îmi pare rău nu doar pentru femeile, ci pentru orice om care ia contact cu un astfel de personaj – care din punctul meu de vedere nu poate servi societăţii decât ca exemplu negativ, de primitivism dus până la extreme.

       Nu vreau să pară că susţin feminismul până în pânzele albe; eu însămi am criticat femeile din ziua de azi din nenumărate motive pe care nu o să le înşir aici acum pentru că mi-ar mai ieşi încă un articol. Dar mi se ridică părul în cap şi-mi firbe sangele-n vine când văd unii oameni care au aroganţa de a considera că fac parte dintr-o “rasă pură” doar pentru că sunt bărbaţi şi nu femei, albi şi nu negri, majoritari şi nu minoritari şi aşa mai departe Bărbatul şi femeia sunt fiinţe complementare, sunt diferiţi, dar se completează reciproc, aşa că discuţia cu privire la care dintre ei este mai valoros, e numai o inepţie din start destinată eşecului.

Domni şi doamne

           Am fost invitată să scriu un articol pentru yve.ro, unde sunt guest writer de câteva săptămâni, şi am ales să vorbesc despre cavalerism – mai ales că am aflat de curând cum că bunele maniere s-au transformat astăzi nu într-un atu pe care puţin bărbaţi îl mai posedă, ci… în motiv de rupere al relaţiei.

Imagine

            Da, aţi citit bine, asta e un caz real care m-a făcut să mă întreb ce vor oare femeile în ziua de azi la un bărbat, dacă însuşirea asta de “a fi atent” a ajuns să fie invocată drept motiv de “divorţ”? Sau mai bine zis, de când să fii gentleman nu mai e la mare căutare, de când un bărbat care ştie să fie domn nu mai atrage interesul şi care a fost momentul când au uitat femeile să mai fie doamne? Domnii sunt atât de rari, încât mă declar surprinsă că nu e bătaie pe ei! Dar se pare că prinţesele moderne nu mai visează să fie salvate de un prinţ chipeş pe cal alb, bărbaţii eleganţi, atenţi la orice gest şi discreţi nu mai impresionează cu nimic, iar femeile îşi susţin cu vehemenţă independenţa. Şi nu am nimic rău de zis cu privire la emanciparea noastră, dar mi-e teamă că această independenţă de care suntem atât de mândre este astăzi dusă la extreme, astfel încât riscam să ne pierdem delicateţea, fineţea şi eleganţa în dauna unei atitudini indiferente, reci, chiar războinică. Şi atunci când femeia uita să mai fie femeie, cui îi mai arde să fie “domn” şi poet lângă un sloi de gheaţă?

           Pe de altă parte, ştim cu toţii foarte bine că astăzi a devenit o normalitate să fii fluierată pe stradă, locul declaraţiilor shakespeariene a fost luat de fel şi fel de apelative dulci până în diabet, iar despre gesturile frumoase, romantice, nici nu mai pomenesc, că dacă vrei să le vezi e mai sigur să te uiţi la filme. Aşadar, nu e posibil ca tocmai atitudinea multor bărbaţi sa le fi făcut pe femei să ridice ziduri de apărare în jurul lor, să poarte mereu la îndemână un scut impenetrabil şi să pună sub semnul întrebării orice gest galant, de curtoazie?

Citiţi articolul integral aici sau pe Facebook.

%d blogeri au apreciat: