Aici, acum

Imagine

           Întreaga viaţă suntem ca la maraton. Alergam după oameni care n-au timp să se uite în urmă la noi pentru că aleargă şi ei după alţii. Alergam după oameni şi n-avem timp să ne uităm la cei care încearcă din răsputeri să ne ajungă din urmă, suntem atât de concentraţi să ţinem pasul cu alergători care nici nu se obosesc să ne aştepte pentru că au uitat şi ei de noi în goana după fericire.

           Întotdeauna ceea ce nu avem pare mai strălucitor. Alergam ca să atingem idealuri şi se prăbuşeşte cerul peste noi dacă eşuăm. Nu ne dăm voie să greşim şi nici nu ştim să acceptăm înfrângerile. Ne dorim ceea ce au alţii, tânjim să avem mai mult, conştienţi că ‘mai mult’ nu o să ne fie niciodată de ajuns. Pentru că ‘mai mult’ nu are nicio limită, iar trăind după legea lui „mai mult” o să fim toată viaţa în goană după fericire. Şi nu o vom găsi niciodată.

           Şi uite aşa nu suntem mulţumiţi, căutam întotdeauna alt loc şi visam la alt anotimp. Trebuie să pierdem ca să dorim ce avem acum, pentru trăim în trecut sau în viitor, dar niciodată în prezent. Pentru că o să iubim prezentul atunci când o să devină trecut şi l-am iubit pe vremurile când era doar viitor. Alergam după oameni care nu ne vor, după idealuri care să ne aducă fericirea, când singurul moment pe care îl avem este ‘acum’. Acum, nu ‘ieri’, nu ‘maine’. Dar ne obişnuim să alergăm, încât devine o normalitate să fim mereu pe fugă. Ne îndrăgostim mai repede, spunem “te iubesc” mai repede, toate doar ca să ne despărţim mai repede. Uităm unii de alţii repede.

           Te opreşti un pic? Uită-te în jur. Aşează-te într-un colţ şi lasă-ţi plămânii să respire în voie. Eliberează-ţi sufletul. Simţi că îţi fuge pământul de sub picioare, te dezechilibrezi dacă nu ţii frâiele în mâna? Ştiu, pentru ca şi eu sunt la fel. Acceptă gândul că nu sta totul în puterea ta şi că de multe ori fericirea se afla chiar lângă tine. Aici şi acum. Dacă eşti norocos să te opreşti, poate chiar o să te ajungă din urmă. Uită-te în jur. Câţi oameni ai lângă tine şi nu îi vezi? Câţi oameni aleargă după tine fără ca tu să îţi dai seama? Dă-ţi o şansă.

%d blogeri au apreciat: