De ce?

46832734a46f6b78dcc43566b16a7e50
Nu mai scriu pentru că nu mai am când. Mi-e teamă că dacă aș avea timp, n-aș avea despre ce scrie. Mi-e teamă să aflu că sunt goală.

Iar voi sunteți aici chiar și când eu sunt atât de absentă…

De ce încă mă vizitați?

Aici, acum

Imagine

           Întreaga viaţă suntem ca la maraton. Alergam după oameni care n-au timp să se uite în urmă la noi pentru că aleargă şi ei după alţii. Alergam după oameni şi n-avem timp să ne uităm la cei care încearcă din răsputeri să ne ajungă din urmă, suntem atât de concentraţi să ţinem pasul cu alergători care nici nu se obosesc să ne aştepte pentru că au uitat şi ei de noi în goana după fericire.

           Întotdeauna ceea ce nu avem pare mai strălucitor. Alergam ca să atingem idealuri şi se prăbuşeşte cerul peste noi dacă eşuăm. Nu ne dăm voie să greşim şi nici nu ştim să acceptăm înfrângerile. Ne dorim ceea ce au alţii, tânjim să avem mai mult, conştienţi că ‘mai mult’ nu o să ne fie niciodată de ajuns. Pentru că ‘mai mult’ nu are nicio limită, iar trăind după legea lui „mai mult” o să fim toată viaţa în goană după fericire. Şi nu o vom găsi niciodată.

           Şi uite aşa nu suntem mulţumiţi, căutam întotdeauna alt loc şi visam la alt anotimp. Trebuie să pierdem ca să dorim ce avem acum, pentru trăim în trecut sau în viitor, dar niciodată în prezent. Pentru că o să iubim prezentul atunci când o să devină trecut şi l-am iubit pe vremurile când era doar viitor. Alergam după oameni care nu ne vor, după idealuri care să ne aducă fericirea, când singurul moment pe care îl avem este ‘acum’. Acum, nu ‘ieri’, nu ‘maine’. Dar ne obişnuim să alergăm, încât devine o normalitate să fim mereu pe fugă. Ne îndrăgostim mai repede, spunem “te iubesc” mai repede, toate doar ca să ne despărţim mai repede. Uităm unii de alţii repede.

           Te opreşti un pic? Uită-te în jur. Aşează-te într-un colţ şi lasă-ţi plămânii să respire în voie. Eliberează-ţi sufletul. Simţi că îţi fuge pământul de sub picioare, te dezechilibrezi dacă nu ţii frâiele în mâna? Ştiu, pentru ca şi eu sunt la fel. Acceptă gândul că nu sta totul în puterea ta şi că de multe ori fericirea se afla chiar lângă tine. Aici şi acum. Dacă eşti norocos să te opreşti, poate chiar o să te ajungă din urmă. Uită-te în jur. Câţi oameni ai lângă tine şi nu îi vezi? Câţi oameni aleargă după tine fără ca tu să îţi dai seama? Dă-ţi o şansă.

Time! Stop!

0816b038f80513cf579b685df6d7dd07        E adevărat că nu apreciezi cu adevărat unele lucruri până când nu le pierzi, iar asta se întâmplă mai ales atunci când e vorba de timp. Timp liber, mai exact. De la o vreme viaţa mea a luat un avânt la care nu mă aşteptam, zilele se scurg parcă mai repede ca oricând, iar eu – prinsă intre job, momente personale şi blog – simt că orele sunt prea scurte pentru câte aş vrea să fac. Resimt mai mult ca oricând ceea ce scria Marin Preda: timpul nu mai are răbdare. Mă gândesc că am avut clipe în care simţeam că nu se întâmplă nimic, ca totul e calm, limpede, prea senin, prea simplu, ca lucrurile stau prea cuminţi la locul lor. Mă gândesc la dimineţile mele liniştite despre care scriam acum câteva luni, mi-e dor uneori de singurătate şi totodată mă bucur că a venit ziua în care simt lipsa ei. Nu mă gândeam atunci când am scris postarea aceea că voi fi astăzi aici, dar vedeţi că viaţa are mijloacele ei încurcate de a ne aduce in cele din urmă la locul potrivit. Acum lucrurile se reped să se întâmple, vin cu viteza şi se aşază unul lângă altul ca într-un puzzle al universului meu. Şi staţi care e partea frumoasă? Că îmi place ceea ce iese.

       Am cunoscut câteva persoane deosebite prin intermediul jurnalului. V-am spus că citesc doar alte trei bloguri, printre ele fiind şi cel al “haoticei” Sophie. Am mai schimbat câteva mailuri în ultimele luni, câteva comentarii pe facebook, dar o întâlnire între noi două părea puţin probabilă – dat fiind faptul că eu locuiesc în Bucureşti, iar ea la Paris. Iar iată că lucrurile bune vin când te aştepţi mai puţin, când nu le mai cauţi şi nici nu te mai gândeşti la ele. Nu ştiu cine spunea despre fericire că este precum pisica, dacă încerci să o ademeneşti sau să o chemi, te va evita cu îndârjire şi nu va veni niciodată, dar dacă nu îi acorzi atenţie şi iţi vezi de treabă, o vei găsi frecându-se de picioarele tale şi sărindu-ţi în poală. Nu ştiu cine a spus asta, dar încep să îi dau dreptate. Ieri am cunoscut-o ieri pe Sophie. Am petrecut împreună câteva ore bune, am vorbit despre toate, de la hotărârea ei de a se muta din ţară şi motivele pentru care şi-a început blogul, până la schimbarea mea şi planurile de viitor. Blogul a adus multe lucruri frumoase în viaţa mea, iar această întâlnire este cu siguranţă unul din ele. „I think this is the beginning of a beautiful friendship”.:)

       Şi pentru că m-am hotărât să mă bucur de fiecare lucru frumos care îmi apare în cale, aseară am fost şi la TRES CHIC Summer Nights with Malvina & Ana, event care a avut loc pe Calea Floreasca la THE LOUNGE. Am fost ca între blogarite acolo, cu Andreea de la Feminin la superlativ şi SashaLondon. Am avut parte de o seară plăcută cu o atmosferă relaxată, muzica bună şi companie pe măsură. Printre alţii şi-au făcut apariţia şi Raluca Lazarut, Rhea Costa, Diana Dumitrescu şi Stephan Pelger. Poate pe viitor o să pun şi poze.

       Iar în final vreau să vă spun că am început de curând să citesc o carte pe care v-o recomand din suflet. Recunosc că nu am avansat foarte mult cu lectura din cauza timpului limitat, dar vă las aici un citat care sper să vă trezească interesul:

       „Eu nu mă mai pot suporta pe mine însumi”. Acesta era gândul care continua să se deruleze în mintea mea. Apoi, dintr-o dată, am sesizat ciudăţenia lui. „Sunt eu o fiinţă sau două? Dacă cu nu mă mai pot suporta pe mine însumi, atunci trebuie să existe două fiinţe în mine: «eu» şi «mine însumi», cu care «eu» nu mai pot trăi.” „Poate că”, m-am gândit eu, „numai una dintre ele este reală.”

       Cartea se numeşte “Puterea prezentului”, este scrisă de Eckhart Tolle şi mi-a fost recomandată de o prietenă care m-a asigurat că după ce o voi citi îmi voi schimba felul în care privesc lumea şi voi învăţa să iau tot ce e mai bun de la viaţă. Nu ştiu dacă asta e cauza, dar în momentul de fată asta fac: mă bucur de prezent. Si pentru ca am primit o avalansa de cereri si mi-ar luat foarte mult sa raspund fiecaruia in parte, cartea poate fi descarcata de AICI.

P.S. Să nu credeţi că vechea Eva a dispărut. Vor urma şi postari în „dulcele stil clasic” , însă asta se va întampla atunci când îl voi învăţa pe domnul Timp să aibă răbdare cu mine.:)

Voi cum vă luptaţi cu el?

Partea frumoasă a vieţii

           V-am promis că o să scriu despre lucruri frumoase, aşa că asta am să fac. Dar nu numai în postarea de astăzi, ci de acum înainte.

           Voi începe prin a vă spune că ieri m-a prins cea mai frumoasă ploaie cu soare. Am spus de nenumărate ori cât îmi place ploaia, mirosul ei, lumina de după… A fost o senzaţie minunată, ar trebui să încercaţi.

Imagine

           În altă ordine de idei, nu prea am mai scris pe blog pentru că nu mai am timp la fel de mult ca înainte. Am un job nou de ceva vreme şi nu pot să spun decât că îmi place foarte mult şi simt, după mult timp, că am în sfârşit o direcţie în viaţă. Iar cine spunea că dacă iubeşti ceea ce faci, n-o să munceşti nicio clipă, avea mare dreptate. Cred că sunt o nococoasa din punctul ăsta de vedere. Odată cu jobul am cunoscut şi oameni noi, oameni frumoşi, care mă inspiră, care m-au încurajat să zâmbesc şi să iau tot ce e mai bun de la viaţă. Mi-am propus să îmi înving frica de orice fel ar fi ea. Mai exact: dacă întâlnesc un lucru pe care mi-e teamă să îl fac, îl fac. Ah, şi cât de puternică mă simt după!

           Să vă mai spun şi că eu citesc doar câteva bloguri? Mai exact doar 3. Iar toţi aceşti trei oameni, pe care îi admir şi îi citesc de fiecare dată cu drag, mi-au scris că îmi citesc şi ei la rândul lor blogul. Fără ca măcar să interacţionăm în vreun fel înainte, fără să îmi treacă prin minte că au ajuns aici şi au citit măcar un rând care îmi aparţine. N-aş şti să vă descriu ce sentiment m-a încercat atunci. Am fost foarte fericită. Când un om pe care îl admiri dintr-un motiv sau altul îţi spune că îi place ceea ce faci, înseamnă că faci ceva bine, e ca o reconfirmare a valorii tale, îţi dă încredere în tine. Mulţumesc, Gladiola.

           Ca să nu mai spun de mesajele pe care le primesc pe mail, pe facebook, pe blog. Uneori după o zi grea asta e ca o alinare pentru mine. Aţi devenit o parte din viaţa mea şi uneori simt că unii dintre voi mă înţeleg mult mai bine chiar decât cei care mă cunosc şi sunt zi de zi alături de mine. Nu pot decât să vă mulţumesc. Sunt o norocoasă din nou. Îmi dau seama că până acum m-am concentrat pe lucrurile mai puţin bune şi am greşit. Nu a fost o problemă de moment, nici o etapă din viaţa mea, ci un fel de a fi. Lucrez la asta.:)

           V-am spus pe facebook că vă pregătesc ceva şi aşa şi este. O să apară câteva schimbări pe blog din motive pe care probabil că le intuiţi deja. Pentru că viaţa mea s-a schimbat, pentru că eu m-am schimbat (sau cel puţin încerc) şi pentru că nu mă mai regăsesc atât de mult în ceea ce scriam înainte. O să păstrez stilul, e parte din mine, dar incerc să mă concentrez pe lucruri mai puţin triste; vreau acum să mă bucur de lucrurile frumoase şi mi-ar plăcea să vi le arăt şi vouă. Pentru că voi mă faceţi pe mine să zâmbesc şi aş vrea să zâmbiţi şi voi când intraţi aici. Mi se pare incredibil că ne-am strâns peste 45 000 de oameni pe o pagină, iar acum 6 luni când mi-am deschis blogul nu m-am gândit nicio clipă la aşa ceva. Nici în cele mai optimiste scenarii nu m-aş fi aşteptat la asta, dar în viaţă se întâmplă şi lucruri frumoase…

           Şi o întrebare pentru voi: despre ce v-ar plăcea să scriu? Pe langa ceea ce am scris până acum vreau să fac şi câteva secţiuni noi,  aşa că o să ţin cont de părerile voastre.

Vă îmbrăţişez,
să aveţi o duminică frumoasă!

Confesiune

Imagine

Iubesc ploaia.
Iubesc mirosul de iarbă spălată de ploaie
şi dimineţile cu soare când
numai asfaltul umed îţi aminte ce s-a întâmplat
cu o noapte înainte.
când nu mai trebuie să
îţi aminteşti trecutul
pentru că e aici
prezentul.
Iubesc mirosul ei,
al ploii,
şi mirosul lui.
Iubesc ploaia
şi vara
şi pe el
picăturile degetelor lui
pe pielea mea
Iubesc nopţile lungi
cu ferestre deschise
şi ploile nesfârşite.
Şi momentele în care mă priveşte
şi zâmbeşte.
„La ce te gândeşti?”
„La nimic”
Să te uiţi la cineva şi să nu mai poţi
decât
să respiri
E perfect.
Am două anotimpuri preferate:
ploaia
şi iubirea.

%d blogeri au apreciat: