O scrisoare pe care nu ti-am trimis-o

Tu n-ai fi putut sa fii niciodata barbatul pentru mine. Dar sta in firea femeilor, cred, sa se imbete cu aburii iubirii si s-ajunga sa poarte singure pe umeri o legatura care isi trage seva numai din rezerva lor de rabdare, speranta, iubire. Acum stiu ca m-am legat singura la ochi: te-am vazut asa cum esti, dar mi-am dorit sa nu te vad atat de bine. Mi-am inchipuit, pesemne, ca as putea ca din pumnul meu sa iti dau viata: sa suflu in el dorinta, iar tu sa devii barbatul care credeam ca ai putea fi. Erai atat de frumos in imaginatia mea, incat am refuzat sa vad ceea ce mi se arata in fata ochilor cu aceeasi indarjire a unui parior care isi joaca si ultimii bani convins ca, in cele din urma, norocul isi va intoarce fata si catre el. Am crezut in plasmuirea mea de parca eu eram un fanatic, iar tu religia pe care am ridicat-o la rang de sens al vietii.

Dar tu nu esti vinovat de nimic, eu te-am stiut intotdeauna. Te-am vazut limpede, la lumina zilei, si am inteles destul de curand ca mi s-au deschis in fata cai straine mie pana atunci. Daca am fi dusi la judecata astazi, tu ai fi absolvit de orice vina. Pe mine nu m-ar apara nici naivitatea, nici anii inca putini pe care ii am, nici macar faptul ca o pasiune arzatoare mi s-a imprastiat tumultos prin vene asemeni apelor revarsate ale unui rau. Pe mine nu m-ar apara nici ca am iubit, n-as indrazni macar sa sper asta. Sa crezi ca iubirea te-ar putea salva e cel mai frumos si banal lucru din lume. Dar iubirea nu te mai scuza atunci cand chiar tu pariezi impotriva ta, iar eu nici nu caut sa-mie fie intelese sau iertate pacatele – impacarea cu ele e eliberarea mea. 

Mi-am asumat conditia de femeie indragostita intr-un mod constient, sedusa de curiozitatea unde drumul acela nou ar fi putut sa ma duca. Adevarul este ca te-am vazut asa cum esti si m-au atras spre tine tocmai fisurile care credeam ca uratesc cel mai mult un barbat: lipsa de tact, salbaticia, furia, ego-ul urias, universul interior dezechilibrat fara speranta. Dar ai imbracat toate astea atat de frumos, incat le-am primit ca cel mai de pret dar: un barbat care mi se arata asa cum este, fara teama ca nu l-as mai iubi. Dar cum sa nu iti fi iubit salbaticia, cand asta e lucrul pe care eu nu mi l-am permis niciodata? Cum sa nu admir cu invidie furia ta impotriva vietii, de parca nu mi-as fi dorit intotdeauna sa aflu cine as fi, de fapt, daca nu mi-ar fi atat de teama? Am iubit la tine tot ceea ce nu puteam eu sa fiu si mi-am dorit si mai mult sa raman de fiecare data cand imperfectiunea ta ameninta visul meu perfect. M-am agatat de tine cu disperarea inecatului dupa de ultima gura de aer, fascinata de cate aflam despre mine descoperindu-te pe tine. Fascinat ai fost si tu de femeia care rascolea uratul din interiorul tau de parca ar fi cautat, de fapt, sa dea de urma acelui colt din tine intr-atat de murdar, incat nici iubirea ei sa nu poata sa il spele. 

Despre Eva
Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: