Spune-mi…

             Cum îţi dai seama dacă mai trebuie să lupţi sau e momentul să te dai bătut?

b2b9c207451896041110708acb47c78f

           Cred că şi renunţările au o umbră de curaj în ele. Îţi trebuie tărie pentru a accepta că porţi o luptă care nu-i pentru tine, că eşti prea mic pentru o provocare atât de mare, că poate, poate se întâmplă uneori ca lucrurile bune să vină tocmai atunci când nu te zbaţi cu înverşunare pentru ele. Şi renunţările mai poartă încă ceva în ele: gustul amar al resemnării.

           De multe ori am continuat lupte pierdute poate din start. Am rămas acolo, pe câmpul de bătălie, până când am fost sigură că nu a mai rămas nimic de salvat. “Sunt curajoasă” – asta-mi spuneam, dar de fapt nu am ştiut niciodată să mă retrag la timp. Cumva, ar fi fost o dovadă de laşitate să plec atunci când nu era totul consumat, aşa că în loc să îmi accept spăşită neputinţa, preferam să lupt până nu mai rămânea nimic în jurul meu. Atunci când e totul distrus, nu mai poţi să lupţi. Nu mai ai pentru ce. Trebuie să distrugi totul, să sfărâmi orice vis şi să transformi amintirile în praf, trebuie să ţi se scurgă printre degete sentimentele, să nu te mai poţi agăţa de ele. Trebuie să dărâmi poduri şi să demolezi case până când ajungi să dormi în ruine sub cerul liber. Şi abia atunci eşti gata să pleci mai departe.

           Pe bună dreptate spunea Paler că nu ştim să ne despărţim niciodată la timp, că reuşim să transformăm tot ce ne-a legat vreodată în amintiri murdare şi dureroase. Într-un hoit care miroase urât. Dar l-aş întreba şi eu pe el de unde ştiu când e timpul?  L-aş ruga să mă înveţe şi pe mine cum să plec fără nicio urmă de regret. Vreau să aflu cum aş putea să îmi îndrept bagajele către alte destinaţii fără să privesc în urmă. Şi mai ales, cum mă mai uit în oglindă apoi? Cum să mă consoleze un „Ai făcut tot ce puteai face”, când eu ştiu că n-am făcut asta?

           Pe mine m-a măcinat întotdeauna gândul că victoria poate fi la un pas distanţă. La un cuvânt nerostit, la un pas neparcurs încă, la un zâmbet, o privire sau o mângâiere. Poate doar atât mă mai desparte de visul meu, poate trebuie să mai încerc încă o dată, poate trebuie să mai rezist încă puţin şi o să fie bine. Soldaţii adevăraţi luptă până la ultima suflare. Poate că fericirea e aproape de mine.

           „Poate” ăsta o să ne omoare într-o zi. Cum am ajuns să ne trăim viaţa sub auspiciile lui „poate”? Când „poate o să fiu fericit” a devenit pentru noi o opţiune?

Despre Eva
Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

62 Responses to Spune-mi…

  1. Genial 🙂 acest articol a venit exact la momentul potrivit.

  2. exact asa este!…din pacate

  3. Chiar în mijlocul măduvei… :3

  4. Genial..foarte frumos!!!
    Eva–esti perfectà!!!
    Multumesc..!!!

  5. Lunatica says:

    cu greu renuntam la ceva. si mai ales daca e ceva care ne dorim cu adevarat…si de multe ori poate castigam lupta dar nu in felul in care am fi vrut noi,nu in felul in care ne-am imaginat ca o sa castigam. si fericirea nu este facuta pentru toata lumea si ea bineinteles este relativa. as indrazni sa iti zic ca esti un suflet complicat dar frumos cu o minte sclipitoare si cred ca fericirea e greu de atins in cazul asta. frumos articol,frumos blog 🙂

  6. mihaela says:

    scrieti superb plin de emotii si sentimente puternice, minunat felicitari!

  7. Iulia says:

    …Toti ne gandim la asta la un moment dat . Toti cei care stim ce inseamna sa iubesti si sa vrei sa pastrezi aceea iubire.

    • cristina says:

      Un articol magnific ,cate emotii poate emana celor ce-l citesc!Bravo…avem mare nevoie de articole de genul acesta ,poate asa ne mai trezim la realitate.Felicitari,continuati,de-abia asteptam urmatorul articol!!!

  8. serenade18 says:

    Articolul ăsta se potriveşte perfect cu ceea ce simt. Parcă ar fi pentru mine sau scris de către mine! Fiecare cuvânt citit mă loveşte adânc în inimă, In inima mea bombardată electronic , de prea multă dragoste. Spăşită şi resemnată de prea multă aşteptare zadarnică. De prea multă visare! Creierul meu întreabă de ce? de ce? iar din inimă vine răspunsul dureros de acut: de-aia! Ca să doară şi mai rău. Pentru unii oameni este uşor să-şi „îndrepte bagajele spre alte destinaţii”. Poate pentru că au experienţă în domeniu. Păsările rănite, care se lasă pradă laşităţii nu mai interesează. Îşi îndreaptă bagajele spre alte destinaţii care să-i inspire dintâi prin înălţare până la cer şi apoi prin cădere la pământ, ca dovadă a puterii de influenţare, cucerire şi stăpânire! Şi ce-mi mai rămâne de făcut? Dar, parcă i-ar păsa cuiva! !

  9. Sab says:

    Only once in your life, I truly believe, you find someone who can completely turn your world around. You tell them things that you’ve never shared with another soul and they absorb everything you say and actually want to hear more. You share hopes for the future, dreams that will never come true, goals that were never achieved and the many disappointments life has thrown at you. When something wonderful happens, you can’t wait to tell them about it, knowing they will share in your excitement. They are not embarrassed to cry with you when you are hurting or laugh with you when you make a fool of yourself. Never do they hurt your feelings or make you feel like you are not good enough, but rather they build you up and show you the things about yourself that make you special and even beautiful. There is never any pressure, jealousy or competition but only a quiet calmness when they are around. You can be yourself and not worry about what they will think of you because they love you for who you are. The things that seem insignificant to most people such as a note, song or walk become invaluable treasures kept safe in your heart to cherish forever. Memories of your childhood come back and are so clear and vivid it’s like being young again. Colours seem brighter and more brilliant. Laughter seems part of daily life where before it was infrequent or didn’t exist at all. A phone call or two during the day helps to get you through a long day’s work and always brings a smile to your face. In their presence, there’s no need for continuous conversation, but you find you’re quite content in just having them nearby. Things that never interested you before become fascinating because you know they are important to this person who is so special to you. You think of this person on every occasion and in everything you do. Simple things bring them to mind like a pale blue sky, gentle wind or even a storm cloud on the horizon. You open your heart knowing that there’s a chance it may be broken one day and in opening your heart, you experience a love and joy that you never dreamed possible. You find that being vulnerable is the only way to allow your heart to feel true pleasure that’s so real it scares you. You find strength in knowing you have a true friend and possibly a soul mate who will remain loyal to the end. Life seems completely different, exciting and worthwhile. Your only HOPE and security is in knowing that they are a part of your life.” + “If she’s amazing, she won’t be easy. If she’s easy, she won’t be amazing. If she’s worth it, you wont give up. If you give up, you’re not worthy. … Truth is, everybody is going to hurt you; you just gotta find the ones worth suffering for.” – Bob Marley Raspunsurile le gasesti in tine.Pleaca atunci cand nu mai exista iubirea intre voi.D
    aca o sa mai ai o sansa make the best of it si daca nu…accepta ca timpul este ireversibil.Lupta dar lupta atata timp cat luptati impreuna.Si in lupta nu inseamna neaparat sa distrugi, ‘lupta’ frumos si pentru frumos.Nu accepta un POATE nici de la tine, nici de la altii.Nu exista ‘la timp’, exista ‘la timpul tau’ si acest ‘timp’ va aseza lucrurile.Si nu te mai gandi atat, it’s pointless…daca fericirea e la un pas, pasul acela va fi facut fara ca tu sa intervii in vreun fel exact cand e timpul.Si daca vrei sa faci pasi fa-i, dar fa-i pentru ca simti sa o faci, nu pentru ca te asteapta ceva, fa-i pentru sufletul tau…nu e un razboi, nu exista victorii.Iar cuvantul TREBUIE ar trebui sa dispara 🙂

    • whatvswhy says:

      Foarte frumos spus, si foarte adevarat!A lupta impreuna este poate cel mai frumos sentiment pe care cineva il poate simti.Chiar si atunci cand vorbim de o a 2’a sansa , sau chiar cu atat mai mult!Te simti implinit, fericit, in siguranta atunci cand, de mana cu cineva, pornesti mai departe cu speranta spre zilele ce vin.
      Timpul poate acum il consideri dusman, insa iti ofera de-a lungul trecerii lui „claritatea”, o alta perspectiva asupra lucrurilor, si daca dupa trecerea lui inca exista iubire, atunci singura optiune devine „a lupta impreuna”.
      Iti doresc sincer sa iti regasesti echilibrul, oricare ar fi definitia lui pentru tine.

  10. Alina says:

    minunat 🙂 face parte exact din „lupta” in care ma aflu acum

  11. Prefer moartea in locul sentimentului ca nu am luptat cat trebuia…. Va zbateti in romanism… stramosii nostrii au fost curajosi, dar se pare ca in voi a ramas doar din samanta celor modelati de sistemul comunist… RUSINE

  12. Diana says:

    Un articol cu clasa, ca dealtfel fiecare articol pe care il scrii! Bravo Eva, esti magnifica! :* Multumesc!

  13. waydaoana says:

    cat de frumos si de adevarat……. traiesc un prezent in care ma lupt cu mine insami sa ma desprind de amintiri si de „poate nu am luptat destul….” iti multumesc

  14. Alexandra says:

    lupti pentru tine sau pentru amandoi? ca nu mi-e clar din articol

  15. nu cred ca poti sa-ti dai seama …. in vreun fel…

  16. rainbow says:

    De ceva vreme ma gandesc cum e posibil ca iubirea dintre doua persoane sa fie atat de intensa incat sa distruga tot in jurul lor….sa arda din interior catre exterior tot!
    Sa mistuiasa si sa parjoleasca! Sa iubești si sa dorești atat de tare, incat sa fii in stare sa distrugi tot fara sa lasi vreo portita sau vreo caramida si sa ai macar posibilitatea sa incepi sa recladesti tot.
    Sa ajungi sa te folosesti de sentimentul de ura, doar pentru a fi in stare sa renunti. Sa te minti in halul asta!
    Da…trebuie sa stii cand sa renunti…altfel se murdareste totul.
    Si eu asta am patit cu „EL”…am stropit totul cu noroi sa para urat si putred. Si asta doar pentru a putea merge mai departe. Sa ne mintim…cu alte cuvinte. Dar nu ai cum sa uiti ca dedesubt e totul curat si frumos.
    El imi ramane mereu in gand si suflet…de acolo nu are cine sa il smulga.
    Nu stiu ce si cum va fi….dar nu il pot uri sau uita…indiferent cat ma mint. Asa ca o iau ca atare si las sa ramana cu mine aceea parte din el…chiar daca el nu mai este!

    • rainbow says:

      in alta ordine de idei, ma intreb adeseori de ce sa uit si sa ingrop ceva atat de frumos? Prefer sa privesc realitatea in fata si sa percep ca e ceva de domeniul trecutului. …dar clipele, respiratia, suspinele, rasetele, lacrimile, saruturile sunt vii in mine si le tin acolo :*
      Si ma „incalzesc”…

  17. Cornel says:

    „Pe mine m-a măcinat întotdeauna gândul că victoria poate fi la un pas distanţă. La un cuvânt nerostit, la un pas neparcurs încă, la un zâmbet, o privire sau o mângâiere. Poate doar atât mă mai desparte de visul meu, poate trebuie să mai încerc încă o dată, poate trebuie să mai rezist încă puţin şi o să fie bine. Soldaţii adevăraţi luptă până la ultima suflare. Poate că fericirea e aproape de mine.”

    Frumos articol, ca tot ce scrii, insa ca orice lucru si ce scrii aici poate fi luat in discutie. De ce sa te macine gandul ca „victoria e la un pas distanta”? Victoria cui asupra cui? Iubirea sau dragostea nu e o lupta… pe dracu’, n-ar trebui sa fie o lupta, ar trebui cel mult sa fie un drum cu sens unic si cu 2 benzi, dupa cum fericirea nu e o destinatie ci tot o cale. E pacat ca de cele mai multe ori suntem prea orbiti de orgolii ca sa vedem chestia asta si ne chinuim pentru un vis, ignorand fericirea din lucrurile mici pe care le lasam sa treaca pe langa noi.

  18. Milady says:

    Precum marea majoritate a celor care iti citesc scrierile, si eu ma regasesc a nu stiu cata oara in ceea ce scrii. Eu insa de aceasta data nu am fost deloc curajoasa, nu am avut curajul nici sa spun DA nici sa spun NU, nici sa lupt pentru ceea ce a fost, dar nici sa renunt la ceea ce a fost. Eram in prezent dar traiam trecutul cu gandul la viitor, am lasat mereu azi ca sa vad ce imi aduce maine, uite asa am ajuns sa ma simt o frunza-n vant si sa nu mai stiu cine si ce sunt. Mereu era poate sau „cum ar fi daca ar fi?” Nu am crezut vreodata ca vom putea transforma ceva atat de frumos in ceva atat de murdar, dar totusi eram constienta ca acest lucru se intampla. Poate la nu moment dat am stiut ca nu se mai poate, era totul mult prea murdar, dar totusi nu complet distrus, asa ca am continuat. Azi, nu as mai face la fel si totusi inca mai fac. Am ingropat bogatii de amintiri frumoase numai pentru faptul ca ma dureau si ma rascoleau prea tare. Am luptat dar armele au fost mai mult incapatanarea si orgoliul, nu iubirea, si m-am aparat cu frica, din ea am ridicat ziduri de jur imprejur. Fara sa ma zbat deloc s-a intamplat o intamplare, care desi pare e fi frumoasa, totusi nu stiu cum sa o privesc sau sa o primesc, caci trecutul inca ma bantuie iar viitorul este incert. Stau in prezent incercand sa ma ancorez doar in ziua de azi si totusi inca mai astept urmatorul pas urmatoarea carte. Ufff ce greu e sa te recunosti si cat doare! Iti multumesc Eva pentru ca esti, pentru ca ma scrii ca eu sa pot sa ma citesc atunci cand nu stiu cine sunt, cum am fost si sunt.

  19. Poate renuntam la poate, tot e el o barna intre regret-disipare si fericire-exaltare.
    Poate e cel mai odios, parsiv, meschin… cuvant pe care il stiu. E speranta injusta si maladiva, e teama incorecta si distructiva. E ca mirosul de mucegai intr-un beci semiobscur.

  20. Andy says:

    Se spune în mitologie ca „Speranța” fiind ultima a rămas închisa în cutia Pandorei.Oare? Este motorul acțiunilor omenești ,fie ele și de natura întunecată ca restul lucrurilor din cutie.”Poate”..e speranță. Oamenii au liberul arbitru „dăruit” și pot vedea speranța diferit. Unii o considera ca pe celelalte lucruri rele din cutie și nu vor sa meargă mai departe alții o considera un lucru esențial și bun și se folosesc de ea sa meargă mai departe. Zbaterea fiecăruia e sa vadă speranța și sa lupte. Pentru cei ce renunță la lupta nu mai exista speranță! Când,cum și unde ,sunt amănunte conjuncturale. Totul? Cat face fiecare? Suntem oameni și ca atare întotdeauna e (era) loc de mai mult și mai bine. Perfecțiunea e atinsa doar de divinitate. Ca putem sa ne dovedim ca am fost cat se poate de buni și nu am produs suferința ,asta e important. Învățam cu speranță ce este speranța, învățăm cu speranță sa iubim ,învățăm cu speranță sa fim mai buni ,învățăm cu speranță sa ..trăim frumos! Suna sec și fără sentiment ce am scris ,dar e un răspuns la ce am învățat pana acum. Raman totuși cu convingerea ca în iubire și dragoste nu exista lupta…nici măcar cu propria persoana. Sau ma înșel și mai am de învățat….dar nu renunț la speranța!

  21. eu says:

    You are beautiful in this picture.

  22. Radu Ciprian Trifu says:

    Resemnarea, cea mai tampita stare posibila. De as putea sa nu o mai simt in veci ar fi prea frumos! 🙂

  23. Adina says:

    Astfel de lupte sunt pierdute de multa vreme, luptam doar pana ne obisnuim cu gandul ca le-am pierdut. Si ca apoi sa traim impacati cu gandul ca „am facut tot ce se putea face”. In sinea noastra stim ca luptam degeaba. Dar e bine, e mai bine asa, decat sa nu stim sigur.. Iar in dragoste, cand trebuie sa lupti pentru ea, e cel mai adesea in zadar. Pentru dragoste n-ar trebui sa lupte nimeni de unul singur.

  24. ... says:

    Cand stii ca nu mai trebuie sa lupti? Simplu, cand incepi sa ai indoieli daca merita si mai ales daca te simti obosit/a. Nu poate sa te oboseasca ceva care te face fericit, asa ca atunci cand simti ca astepti un autobuz care nu pare sa mai vina, pleci la alta statie pe unde trec mai multe autobuze.

    • N. says:

      Pare simplu ce spui dar nu este chiar asa si in interior. Ce faci cand dupa 9 ani simti ca tragi degeaba in prezent doar pentru ce ati trait in trecut? Cand iti dai seama ca o/il iubesti doar pt ce a fost in ultimii 8 ani. E greu sa iei o asemenea decizii desi stii sigur ca alta nu ai…

  25. Panseluta says:

    Daca iubesti cu adevarat,trebuie sa lupti pana in panzele albe pt iubirea ta,chiar daca iubirea se codeste sa vina (poate ii e frica de iubire sau e nebuna,cine stie???)”poate”,”poate”vei reusi atunci cand te astepti mai putin,cand nu mai ai sperante…trebuie sa lupti pana reusesti,daca stii ce vrei.

  26. elizabeth v brian says:

    Citeam undeva că ”uneori, aşteptarea unui eveniment e atât de violentă încât atunci când se realizează nu mai ai forţa să-l trăieşti”… Uneori nu e întotdeauna…totuşi, aşa cum şi persoana dinaintea mea a remarcat, personal cred că e pertinent şi deloc blamabil să renunţi la luptă când te simţi consumată, când nu mai poţi stoarce entuziasm şi energie nici măcar din vizualizarea momentului (viitor, oricât de îndepărtat) al împlinirii dorite….But then again, this is just an opinion, nimic nu-i universal şi inatacabil. Şi speranţele aparent ruinate pot descoperi abilităţi de Phoenix. Do as you feel…ever. Sfârşiturile sunt, din fericire, mereu compatibile cu începuturile. 🙂

  27. elizabeth v brian says:

    Citeam undeva că ”uneori, aşteptarea unui eveniment e atât de violentă încât atunci când se realizează nu mai ai forţa să-l trăieşti”… Uneori nu e întotdeauna…totuşi, aşa cum şi persoana dinaintea mea a remarcat, personal cred că e pertinent şi deloc blamabil să renunţi la luptă când te simţi consumată, când nu mai poţi stoarce entuziasm şi energie nici măcar din vizualizarea momentului (viitor, oricât de îndepărtat) al împlinirii dorite….But then again, this is just an opinion, nimic nu-i universal şi inatacabil. Şi speranţele aparent ruinate pot descoperi abilităţi de Phoenix. Do as you feel…ever. Sfârşiturile sunt, din fericire, mereu compatibile cu începuturile. 🙂

  28. Iulia says:

    Eva,citesc intotdeauna postarile tale si te admir enorm.Momentan trec printr-o perioada a vietii mele foarte grea si as dori din tot sufletul sa-ti cer un sfat,deoarece consider ca dintre atatea persoane,tu esti singura ce ma poate ajuta.Mai putea ajuta,te rog?

  29. S by S says:

    Atunci „când ajungi să dormi în ruine sub cerul liber”, atunci sa nu fie capat de drum! Atunci sa incepi sa refaci tot tabloul, de la zero, cu aceleasi piese de lego. Si sa iasa altceva, un alt tablou… Dupa cateva exercitii, devine mai simplu, dar mai dureros. Dar doar asa ai sa afli daca „fericirea e doar la un pas distanta”… Stiu ca zambesti pentru ca nu e nimic trist in asta. Trista e doar renuntarea! 😉

  30. Sophy says:

    Eva!
    Imi dau seama ca atunci cind scrii un articol atit de genial, sacrifici o parte din tine.. ba mai mult, ai marturisit anterior ca doar o stare de spirit melancolica, trista, nemultumita te inspira sa dai viata acestor articole.. Ar trebui sa ma gindesc la tine si sa-mi para rau cind scrii ceva atit de frumos, dar sunt atit de absorbita si extaziata, incit constientul nu-mi permite. 🙂
    Te ador, Eva.

  31. nicole says:

    Minunat articol! Should i stay or should i go… ?!?

  32. Pingback: Spune-mi… | IOANA - RALUCA

  33. Love says:

    Ar trebui sa grupezi tot ce ai scris si sa le pui intr-o carte. Ai un fel anume de a scoate gandurile la iveala prin cuvinte frumoase..

  34. antrecalba says:

    Intrebarile lansate te fac sa te opresti din ”goana” zilnica. Marin Preda a scris ”Viata ca o prada”…. Cred ca un slogan potrivit pentru zilele noastre ar fi ”viata la tara, stresul omoara” !

  35. S.S. says:

    Inlocuieste poate cu aleg sa.. Frumos curajul de postare sincera!
    M-am hotarat sa ma pronunt! / Poate ma voi pronunta!
    enter

  36. Man Thoughts says:

    Regretul face parte din noi..si din pacate..consider ca ocupa un procent destul de mare..mult mai mare ca iubirea sau ura, si vezi tu, tocmai asta ne face sa fim umani,iari pe unii dintre noi ne marcheaza mult mai mult.Dar tocmai acest lucru ne face sa fim speciali, pentru ca trairea sentimentelor cu o intensitate mult mai mare decat majoritatea aprinde dorinta de a scrie , iar exprimarea trairilor pline de substanta ii ajuta pe ceilalti sa prinda curaj, sa faca ceea ce si-ar fi dorit sa faca de mult timp dar nu au fost increzatori.
    Iar faptul ca suntem sclavii lui „poate” nu se va schimba niciodata, tocmai datorita sentimentelor noastre, care sunt schimbatoare. Daca nu am avea sentimente, „poate” nu ar exista, totul ar fi certitudine, dar unde ar fi frumusetea gustului amar al singuratatii si nedorita senzatie de fericire cand sti ca se poate termina intr-un mod zdrobitor?
    Poate!

  37. Superbe trairi, chiar daca sunt trairi de suferinta,

  38. solaris says:

    Ne este greu sa renuntam, si ne tot incapatanam sa mai facem cate un pas (a se citi…sa mai luptam nitel) pentru ca suntem obisnuiti sa ne traiasca viata pe noi, si nu noi pe ea. Ca altfel, viata iti arata in fiecare moment in ce directie sa-ti indrepti pasii ca sa te conserve pe tine, incapatanatule. Sa te conserve si fizic si emotional.
    Problema ta insa, este ca nu-ti arata decat directia in care sa apuci, nu si destinatia. Iar pe tine omule, asa ceva nu te satisface, ca te scoate din zona de confort. Tu nu ai nevoie de adevaruri, ci de confirmarea lor. Chiar daca esti oarecum constient ca pasii te duc in prapastie, mai la indemana-ti este iluzia ca traiesti, decat sa traiesti o iluzie.

    • Eva says:

      Cata dreptate ai:)

      • solaris says:

        Sigur ca am dreptate! Crezi ca eu nu stiu cat de sunt de minunat. Manuiesc niste vorbe, condimentez cu ceva experienta personala, cu cate ceva citit si ramas in mine, si gata !! imediat plamadesc o teorie existentiala.
        Dar e numai teorie. Ca in fapt, am trecut si eu prin nerenuntari de ultim pas. E drept ca m-am pastrat destul de lucid sa nu-l fac in prapastie. Dar nu intr-atat de lucid incat sa nu-l fac intr-un capat de drum – sa-mi duc stindardul in culmea cea mai inalta. Loc din care nu prea mai aveam pe unde calca, nu prea mai stiam ce sa fac.
        Si era firesc sa fie asa…ma aflam in culmea ego-ului meu.

        PS : Te-am descoperit abia azi.
        Te comentez de nu te vezi!
        ha,ha !

  39. Mai doamne, toata lista mea din fb te citeste :))

  40. Denisa. says:

    Salut şi felicitări! Blog-ul tău a fost premiat de către MWB în cadrul Premiilor MWB septembrie 2013! Ai primit acest premiu deoarece un autor MWB te-a recomandat datorită talentului, originalităţii, pasiunii, imaginaţiei, creativităţii şi valorii educaţionale!
    Poţi afla totul despre ce înseamnă acest premiu, accesând http://www.mostwantedblog.org/2013/09/22/premiile-mwb-septembrie-2013/
    Felicitări şi bine ai venit în MWB!

  41. Adina says:

    Sunt oameni care au nevoie sa fie testati. Care au nevoie de provocare. Si cand momentul vine, si “adversarul” nu se sperie, nu fuge si te duce la limita, iar tu nu mai poti respira, asta e bine. Pentru ca e botez in foc. Victoria nu este obligatorie. Obligatorie este lupta.

    Felicitari pentru premiul MWB !

  42. Irina says:

    Esti geniala !

  43. maadalinaa22 says:

    fix in aceasta situaie ma aflu eu.. nu stiu ce sa fac! Vreau sa renunt dar ceva imi spune sa nu o fac pentru ca va fi bine.. ce ar trebui sa fac?? help me!

  44. Raluca says:

    Cand te gandesti sa mai ramai si sa te mai chinui putin,iti dai seama ca,de fapt,totul era terminat de mult.Cand te retragi,obosit,ranit si dezamagit afli ca,de fapt,daca ai mai fi tras putin ar fi avut un rezultat frumos…am fost acolo,in ambele situatii…iar acum…acum mi-e frica sa nu ma ard din nou

  45. Fanica says:

    Depinde la ce te referi, dar in general parerea mea e ca trebuie sa lupti pana la capat pt ceea ce crezi sau simti… Daca toti cei din jurul tau au o atitudine delasatoare sau se comporta ca si cum le e frica sa vorbeasca de teama de a nu pierde ceva, aia nu inseamna ca si tu ca om trebuie sa faci la fel… Nu trebuie sa te lasi dus de instinctul de turma, ci trebuie sa fii tu, cu parerile tale, cu trairile tale si cu viata ta… Nu iti da nimeni inapoi timpul pierdut din viata, asa ca niciodata sa nu iti fie frica sa mergi prea departe pt a-ti indeplini visurile sau pt a face ceea ce iti doresti!

  46. Pingback: revin | 1fluture

  47. Jade says:

    Dorinta de a deveni fericit te agata de un fir subtire si te impinge cu avant in fata, te legani plin de speranta si euforie. Uiti sa te prinzi de ceva solid, te balansezi din ce in ce mai incet ajungand sa paralizezi intr-un loc suspendat in aer, te zbati in stanga si in dreapta sperand ca astfel vei prinde avant si vei reusi sa te agati de ceva,orice, dar nu reusesti decat sa te obosesti. Cu greu accepti ca nu ai nici o sansa de a razbii , iti dai drumul si cazi. Lucrul asta nu trebuie sa te demoralizeze, important e ca pe viitor sa fii mai cu ochii in 4 iar atunci cand balanta se inclina mai mult inspre defavoare ta e mai ok sa o iei pe alt drum.

  48. alexandranicoara says:

    Reblogged this on About a girl and commented:
    Pe mine m-a măcinat întotdeauna gândul că victoria poate fi la un pas distanţă. La un cuvânt nerostit, la un pas neparcurs încă, la un zâmbet, o privire sau o mângâiere. Poate doar atât mă mai desparte de visul meu, poate trebuie să mai încerc încă o dată, poate trebuie să mai rezist încă puţin şi o să fie bine.

  49. Singura din nou says:

    Si cand lupti din tot sufletul , cand ai dai mii de semne ca il iubesti si lui pur si simplu nu-i mai pasa, cand iti zice k inca te iubeste si cu toate astea vrea sa ramaneti doar simpli prieteni…. cand iti spune ca-i este dor de tine dar nu face nimic sa te vada….mai are rost sa lupti?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: