Patru camere goale

Pentru ca imi place arta si ador oamenii talentati, astazi avem un invitat pe blog: Aimee.
tumblr_mh6hgcEes11qjdnyzo1_500
        Azi sunt desculță și mă plimb pe marginea drumului. Pe margine, pentru că îmi lipsește curajul să te înfrunt și desculță pentru că îmi lipsește hotărârea. Port aceeași rochie albă cusută cu fire de speranță, deși uneori îmi pare a fi mătase. De fiorii care îmi străbat spatele e vinovat doar vântul, dar îmi place să cred că de vină sunt fragilele emoții sfărâmate între pleoape.
      Miroase a noapte și a stele la fel ca atunci. Doar că eu nu mai miros a copilul naiv ce își punea dorințe. Copilul care te iubea pe tine. Timpul a sângerat peste amintirile mele și le-am îngropat sub piele. Uneori mă gândesc ce rost mai au cimitirele când înșiși oamenii sunt cimitire. Își poartă crucile pe umeri, martori care și-au vândut glasul vântului, iar mințile lor sunt coridoare bântuite de vechi fantome, care pândesc ocazia să își recupereze viețile pierdute.
       E atât de liniște încât plămânii mi se vindecă de frică. Simt pământul viu pulsând sub picioare și singurul lucru care îmi trece prin minte este să mă întind aici, în mijlocul pustiului, cu brațele deschise și cu ochii ațintiți spre cer. Dar cerul nu vrea să se oglindească în ochii mei. Poate că am uitat să închid ferestrele azi la amiază și mi-a intrat praful în ochi. Sau poate că sunt seci de la atâtea nopți în care am stat trează așteptând să-mi intre cineva în suflet. A fost în zadar așteptarea? Nu știu. E pustiu aici. Camerele sunt toate goale. Și perdelele sunt toate trase. Nici strop de lumină ori de soare. Cu toate astea, eu încă aștept pe cineva înăuntru.
        Dar marile iubiri sunt rare, iar unii nu le găsesc niciodată. Și totuși par să nu le lipsească. Știi, le invidiez uneori fericirea, chiar dacă la unii e de fațadă, iar la alții superficială. Din orice minciună se poate naște un adevăr. Ei trăiesc căsătoriți cu adevărurile lor născocite, dar chiar și așa îmi par fericiți. E mare lucru să ai la ce să te întorci acasă. Dar noi nu putem să lăsăm niște minciuni să trăiască pentru noi, nu-i așa? De-asta am ales adevărul în locul fericirii. Dar adevărul nostru e un demiurg orgolios și nu-i pasă că ne răstignește sufletul de fiecare dată când vânează o nouă certitudine.
      S-a așezat praful pe noi. Ieri am visat că aveam o grădină, un colț de Eden pentru amândoi. Dar apoi m-am gândit ce rost ar avea o grădină fără copii care să se bucure de ea. Iar eu nu vreau să fac copii din dor, din teamă sau din singurătate. Copiii se fac din dragoste, iar marile iubiri sunt rare…
        Cerul nu vrea să se oglindească în ochii mei. Asta nu poate însemna decât un lucru. Azi mi-am pierdut pantofii și am picioarele goale.

Pe Aimee o gasiti aici.

Despre Eva
Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

12 Responses to Patru camere goale

  1. ea a scris asta ( Aimee) sau tu ?

  2. „Dar marile iubiri sunt rare..” minunat, dar în același timp, o mare iubire înseamnă suferință și niciodată nu oferă satisfacție, căci e greu să fii iubit la fel de mult cum iubești și tu. De acea, mariile iubiri, sunt rare din părerea mea, căci persoana respectivă trebuie să renunțe să aibă așteptări și să dăruiască, și nimic mai mult.

  3. ”Dar marile iubiri sunt rare” – da, deoarece o iubire mare înseamnă în același timp suferință, căci nu vom ajunge niciodată să fim iubiți la fel de mult cum iubim. De acea o iubire mare presupune suferință, părerea mea , deoarece persoana respectivă trebuie să învețe să renunțe să aștepte și să dăruiască, atât și nimic mai mult.

  4. maria says:

    Eeste declaratia si critica propriei simtiri!!!?Adevarate.Romantic…

  5. Nu există adevărul meu sau adevărul tau. Adevărul este unul singur și pentru a vorbi despre el trebuie să conștientizăm sensul lui „perfect”. Pentru că adevărul este (singurul lucru) perfect.

    Dacă „marile iubiri” s-ar întâmpla în fiecare săptămână nu le-am mai fi denumit „mari”. În general, lucurile mari sunt rare, ceea ce le face mari. Sună redundant, dar acesta este mersul vieții.

    Întotdeauna m-am întrebat de ce oamenii care nu au găsit (încă) fericirea printr-o jumătate sunt invidioși pe fericirea celorlalți.Statistic vorbind, sentimentul asta este mult mai des întâlnit la femei. Mie-mi place să cred că fericirea atrage fericire. Și chiar nu contează a cui e.

    • Aimée says:

      Dacă am pleca de la premisa că adevărul individual nu există, cum am putea evolua spre a găsi și înțelege un adevăr universal? Din câte știu, marile descoperiri s-au făcut inductiv, nu deductiv, adică pe principiul cunoașterii empirice. Fiecare percepe realitatea în felul lui, filtrând-o prin propriul sistem de valori și convingeri. Mai degrabă am putea afirma că adevărul absolut nu există, nu cel particular.

      Nu putem să zugrăvim psihicul uman în alb și negru. Ori e fericire, ori nu e. Sunt multe considerente de luat în calcul.

      Important este într-adevăr să înveți să îți fii de ajuns ție însuți, să fii fericit singur, pentru că în fond fericirea care vine doar din exterior, poate fi considerată o simplă dependență. Așa că se învață. Și fericirea și iubirea. De unul singur. De abia apoi, când vei avea resurse, le vei putea împărți cu altul.

      Invidia la care fac referire nu este una construită pe principiul „vreau ce are altul”. E un regret pe care orice om îl experimentează atunci când renunță la „dulcea ignoranță” în favoarea cunoașterii. Cum spunea Federic Beigbeder „cu cât cugeţi mai mult, cu atât eşti mai inteligent, deci mai trist.”

      Iar fericirea despre care vorbesc e dusă la un alt nivel, unul spiritual. Fericirea nu reprezintă o simplă armonie în satisfacerea unor nevoi, gen „am ce îmi trebuie, deci sunt fericit.” O astfel de fericire nu se atrage pur și simplu. Iar dacă o face, atunci e superficială și va dispărea la fel de repede cum a apărut.

      Textul meu nu e despre o femeie nefericită în dragoste, ci despre drama de a nu găsi absolutul.

      • Sigur ca fiecare percepe realitatea untr-un mod unic, dar asta nu are legatura cu adevarul, ci cu perceptia. Adevarul este ca Terra are forma sferica. Perceptia oamenilor despre acest adevar poate fi insa diferita. Dar asta nu face perceptia omului un mic adevar 🙂

        Am inteles perfect ceea ce ti-ai propus sa transmiti si mi-a placut. Te felicit!
        Sigur…si despre absolut putem sa vorbim foarte mult, sprijinindu-ne pe faptul ca fiecare si-l reprezinta in propriul mod.
        „Dulcea ignoranta”…o buna tema de gandire.

  6. Panseluta says:

    Vreau sa traiesc si eu in cele 4 camere ale lui,fiindca in cele 4 camere ale inimii sale traiesc deja (sper),dar mi-am ratacit drumul si nu stiu adresa lui…l-am tot cautat,m-a tot cautat,dar ne-am ratacit unul de altul…si eu visez la curtea plina de copii,dar mie frica sa nu ramana doar un vis…parca toata lumea e intre noi…

  7. Pingback: Patru camere goale | MinxyDelight.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: