Patru camere goale

Pentru ca imi place arta si ador oamenii talentati, astazi avem un invitat pe blog: Aimee.
tumblr_mh6hgcEes11qjdnyzo1_500
        Azi sunt desculță și mă plimb pe marginea drumului. Pe margine, pentru că îmi lipsește curajul să te înfrunt și desculță pentru că îmi lipsește hotărârea. Port aceeași rochie albă cusută cu fire de speranță, deși uneori îmi pare a fi mătase. De fiorii care îmi străbat spatele e vinovat doar vântul, dar îmi place să cred că de vină sunt fragilele emoții sfărâmate între pleoape.
      Miroase a noapte și a stele la fel ca atunci. Doar că eu nu mai miros a copilul naiv ce își punea dorințe. Copilul care te iubea pe tine. Timpul a sângerat peste amintirile mele și le-am îngropat sub piele. Uneori mă gândesc ce rost mai au cimitirele când înșiși oamenii sunt cimitire. Își poartă crucile pe umeri, martori care și-au vândut glasul vântului, iar mințile lor sunt coridoare bântuite de vechi fantome, care pândesc ocazia să își recupereze viețile pierdute.
       E atât de liniște încât plămânii mi se vindecă de frică. Simt pământul viu pulsând sub picioare și singurul lucru care îmi trece prin minte este să mă întind aici, în mijlocul pustiului, cu brațele deschise și cu ochii ațintiți spre cer. Dar cerul nu vrea să se oglindească în ochii mei. Poate că am uitat să închid ferestrele azi la amiază și mi-a intrat praful în ochi. Sau poate că sunt seci de la atâtea nopți în care am stat trează așteptând să-mi intre cineva în suflet. A fost în zadar așteptarea? Nu știu. E pustiu aici. Camerele sunt toate goale. Și perdelele sunt toate trase. Nici strop de lumină ori de soare. Cu toate astea, eu încă aștept pe cineva înăuntru.
        Dar marile iubiri sunt rare, iar unii nu le găsesc niciodată. Și totuși par să nu le lipsească. Știi, le invidiez uneori fericirea, chiar dacă la unii e de fațadă, iar la alții superficială. Din orice minciună se poate naște un adevăr. Ei trăiesc căsătoriți cu adevărurile lor născocite, dar chiar și așa îmi par fericiți. E mare lucru să ai la ce să te întorci acasă. Dar noi nu putem să lăsăm niște minciuni să trăiască pentru noi, nu-i așa? De-asta am ales adevărul în locul fericirii. Dar adevărul nostru e un demiurg orgolios și nu-i pasă că ne răstignește sufletul de fiecare dată când vânează o nouă certitudine.
      S-a așezat praful pe noi. Ieri am visat că aveam o grădină, un colț de Eden pentru amândoi. Dar apoi m-am gândit ce rost ar avea o grădină fără copii care să se bucure de ea. Iar eu nu vreau să fac copii din dor, din teamă sau din singurătate. Copiii se fac din dragoste, iar marile iubiri sunt rare…
        Cerul nu vrea să se oglindească în ochii mei. Asta nu poate însemna decât un lucru. Azi mi-am pierdut pantofii și am picioarele goale.

Pe Aimee o gasiti aici.

%d blogeri au apreciat: