Time! Stop!

0816b038f80513cf579b685df6d7dd07        E adevărat că nu apreciezi cu adevărat unele lucruri până când nu le pierzi, iar asta se întâmplă mai ales atunci când e vorba de timp. Timp liber, mai exact. De la o vreme viaţa mea a luat un avânt la care nu mă aşteptam, zilele se scurg parcă mai repede ca oricând, iar eu – prinsă intre job, momente personale şi blog – simt că orele sunt prea scurte pentru câte aş vrea să fac. Resimt mai mult ca oricând ceea ce scria Marin Preda: timpul nu mai are răbdare. Mă gândesc că am avut clipe în care simţeam că nu se întâmplă nimic, ca totul e calm, limpede, prea senin, prea simplu, ca lucrurile stau prea cuminţi la locul lor. Mă gândesc la dimineţile mele liniştite despre care scriam acum câteva luni, mi-e dor uneori de singurătate şi totodată mă bucur că a venit ziua în care simt lipsa ei. Nu mă gândeam atunci când am scris postarea aceea că voi fi astăzi aici, dar vedeţi că viaţa are mijloacele ei încurcate de a ne aduce in cele din urmă la locul potrivit. Acum lucrurile se reped să se întâmple, vin cu viteza şi se aşază unul lângă altul ca într-un puzzle al universului meu. Şi staţi care e partea frumoasă? Că îmi place ceea ce iese.

       Am cunoscut câteva persoane deosebite prin intermediul jurnalului. V-am spus că citesc doar alte trei bloguri, printre ele fiind şi cel al “haoticei” Sophie. Am mai schimbat câteva mailuri în ultimele luni, câteva comentarii pe facebook, dar o întâlnire între noi două părea puţin probabilă – dat fiind faptul că eu locuiesc în Bucureşti, iar ea la Paris. Iar iată că lucrurile bune vin când te aştepţi mai puţin, când nu le mai cauţi şi nici nu te mai gândeşti la ele. Nu ştiu cine spunea despre fericire că este precum pisica, dacă încerci să o ademeneşti sau să o chemi, te va evita cu îndârjire şi nu va veni niciodată, dar dacă nu îi acorzi atenţie şi iţi vezi de treabă, o vei găsi frecându-se de picioarele tale şi sărindu-ţi în poală. Nu ştiu cine a spus asta, dar încep să îi dau dreptate. Ieri am cunoscut-o ieri pe Sophie. Am petrecut împreună câteva ore bune, am vorbit despre toate, de la hotărârea ei de a se muta din ţară şi motivele pentru care şi-a început blogul, până la schimbarea mea şi planurile de viitor. Blogul a adus multe lucruri frumoase în viaţa mea, iar această întâlnire este cu siguranţă unul din ele. „I think this is the beginning of a beautiful friendship”.:)

       Şi pentru că m-am hotărât să mă bucur de fiecare lucru frumos care îmi apare în cale, aseară am fost şi la TRES CHIC Summer Nights with Malvina & Ana, event care a avut loc pe Calea Floreasca la THE LOUNGE. Am fost ca între blogarite acolo, cu Andreea de la Feminin la superlativ şi SashaLondon. Am avut parte de o seară plăcută cu o atmosferă relaxată, muzica bună şi companie pe măsură. Printre alţii şi-au făcut apariţia şi Raluca Lazarut, Rhea Costa, Diana Dumitrescu şi Stephan Pelger. Poate pe viitor o să pun şi poze.

       Iar în final vreau să vă spun că am început de curând să citesc o carte pe care v-o recomand din suflet. Recunosc că nu am avansat foarte mult cu lectura din cauza timpului limitat, dar vă las aici un citat care sper să vă trezească interesul:

       „Eu nu mă mai pot suporta pe mine însumi”. Acesta era gândul care continua să se deruleze în mintea mea. Apoi, dintr-o dată, am sesizat ciudăţenia lui. „Sunt eu o fiinţă sau două? Dacă cu nu mă mai pot suporta pe mine însumi, atunci trebuie să existe două fiinţe în mine: «eu» şi «mine însumi», cu care «eu» nu mai pot trăi.” „Poate că”, m-am gândit eu, „numai una dintre ele este reală.”

       Cartea se numeşte “Puterea prezentului”, este scrisă de Eckhart Tolle şi mi-a fost recomandată de o prietenă care m-a asigurat că după ce o voi citi îmi voi schimba felul în care privesc lumea şi voi învăţa să iau tot ce e mai bun de la viaţă. Nu ştiu dacă asta e cauza, dar în momentul de fată asta fac: mă bucur de prezent. Si pentru ca am primit o avalansa de cereri si mi-ar luat foarte mult sa raspund fiecaruia in parte, cartea poate fi descarcata de AICI.

P.S. Să nu credeţi că vechea Eva a dispărut. Vor urma şi postari în „dulcele stil clasic” , însă asta se va întampla atunci când îl voi învăţa pe domnul Timp să aibă răbdare cu mine.:)

Voi cum vă luptaţi cu el?

%d blogeri au apreciat: