Resemnare (3)

tumblr_mjz6ce44kd1qkz4ico1_500

        „Tu eşti povestea vieţii mele, dar eu sunt pentru tine doar un capitol schiţat cu măiestrie în cartea iubirilor tale alături de multe alte dinaintea mea şi de cele care vor urma… Tu eşti povestea vieţii mele, te-am recitit în gând şi-n vis iar şi iar până am memorat fiecare rând, fiecare virgulă, fiecare sărut şi mângâiere. Eşti personajul meu principal, singurul de altfel, dar eu pentru tine apar episodic, imprimat pe hârtie calm şi sigur, cu aceleaşi litere lungi şi subţiri, buclate delicat şi înclinate precum copacii în bătaia vântului, semne care au descris cu fidelitate, rând pe rând, fiecare om ce şi-a purtat paşii prin sufletul tău. Eu nu am un loc al meu în povestea ta, mă pierd printre alte zeci de chipuri şi sentimente laolaltă. N-am cum să fiu povestea vieţii tale pentru că mă uiţi ori de câte ori pleci. Mă gândesc uneori că te întorci numai când dai pagini în urmă şi mă întâlneşti acolo, numai atunci te cuprinde nostalgia şi reiei lectura de la capăt doar ca să mă poţi da din nou uitării cu uşurinţă. Mă citeşti şi mă uiţi, te întorci şi pleci, la fel cum vara vine şi ne amagaseşte, ca să ne lase mai apoi prada ploilor şi frigului. Ar trebui să-ţi rup sufletul în bucăţi, să-ţi fac răni, ca de fiecare dată când te vei dezbrăca de tine cicatricile să îţi aducă aminte de mine. Numai aşa ai putea să nu mă uiţi, doar aşa mi-ai dedica mie mai mult de un capitol. Nu te-am văzut niciodată goală, dar sunt sigur că pe trupul tău sunt scrise cu sânge atâtea şi atâtea poveşti, sufletul e plin de răni care sângerează încă. Tu numai aşa ţii minte: dacă e scrijelit în tine, iar mângâierile mele nu lasă niciodată urme…

       Vii numai ca să îmi arăţi că se poate, iar apoi pleci. Eşti minunată în puţinele momente în care îmi aparţii, ca apoi să te pierd fără să ştiu unde şi cum am greşit, ce-ţi lipseşte şi eu nu-ţi pot oferi. Dacă ai mult, vrei şi mai mult, dacă eşti aici, vrei să fii dincolo, dacă e iarnă, vrei să fie vară, dacă e azi, tu vrei să fie mâine, tu niciodată nu esti multumita. Mă iubeşti numai când nu sunt lângă tine, eşti îndrăgostită mai mult de lipsa mea decât de mine. Iar eu te iubesc mereu, oricand, oriunde…oare tu nu ştii că mă doare să nu îţi fiu suficient, că mă roade să văd cum îmi este peste puteri să te ţin pe loc? Normal că ştii, ai ştiut tot timpul, dar nu îţi pasă, iubirea mea nu se împacă cu libertatea ta, durerea mea nu e mai puternică decât setea ta de cunoaştere, fericirea te sperie pentru că te-ar ţine în loc… iar tu nu eşti făcută pentru asta, tu vrei să dai piept cu întunericul vieţii, să-l palpezi, să-l simţi în vintre şi să suferi, să simţi cum îţi trepidează fiecare celulă a materiei. Nu mi te arăţi niciodată aşa cum eşti şi niciodată nu eşti la fel, dar te citesc în poveştile tale, văd dincolo de cuvintele pe care le scrii… Ţie nu ţi-e frică nici măcar de Iad, te duci până acolo şi înapoi, nu mergând pe vârful degetelor, ci călcând hotărât şi cu fruntea sus, i-ai spune râzând Diavolului în faţă: “Am trăit iubirea şi n-am murit, acum nimic pe lumea asta nu mă poate distruge”. 

       Spre final vocea lui se îmbrăcase cu atâta calm, încât ai fi zis că vorbeşte despre doi necunoscuţi, vorbea de parcă n-aş fi fost de faţă şi dintr-odată devenise atât de indiferent ca şi cum i-ar fi fost totuna dacă mai stăteam sau plecam de lângă el chiar in momentul ala. Şi n-am plecat, indiferenţa lui echilibrase balanţa, mă simţeam dintr-odată dezarmată în faţa resemmnarii cu care accepta situaţia. Mi-a spus că pentru o persoană care scrie atât de mult despre iubire eşuez lamentabil în viaţa reală, iar pentru prima dată în ziua aceea eu am fost cea care a rămas în urmă… Albastru a plecat. Resemnat, sigur, fără să se uite în urmă, şi a devenit personajul meu principal. De atunci am scris în fiecare zi despre el.

Despre Eva
Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

41 Responses to Resemnare (3)

  1. Bravo pentru articole, citesc pe nerasuflate tot!

  2. Theea says:

    Felicitari pentru toate articolele… si ceea ce e cu totul special la ele,e ca ma regasesc in fiecare cuvintel care il scrii ..faci o treaba minunata,tine o tot asa 🙂

  3. Mihaela says:

    Superb! Felicutari! articolele tale intotdeauna ma ating profund! bravo:*

  4. Lex says:

    Este de neconceput ca tocmai astazi sa fi fost intiparite cu cerneala virtuala asemenea cuvinte, pentru ca sunt oameni pe aist pamant ce trec prin ele ca la indigo, chiar acum. Resemnarea: un gust amar in adanc de inima, un regret nerostit, si o impacare de sine ce prieste doar ca o cortina menita sa orbeasca sensul unor cuvinte de iertare si a unui suflet pribeag imbibat in solitudine.

    Viata este plina de glume fara sens, razand in fetele noastre incercanate de muritori. Unde ne-a ramas simtul intelegerii, poate doar niste entitati ceresti o stiu.

  5. Gabriel says:

    “Am trăit iubirea şi n-am murit, acum nimic pe lumea asta nu mă poate distruge” 🙂 o, da…

  6. azygos says:

    Mereu am crezut ca traumele si trecutul lui, teama de a i se „fura” ultima bucata de suflet ce ramasese nechinuita, aveau sa fie inceputul sfarsitului. Acum imi dau seama ca fiecare din zilele in care a fost descris in cuvinte frumoase albastrul nu sunt altceva decat o „pedeapsa” pentru felul ei de a fi, pentru ca ea nu a putut oferi ceea ce acum ar da fara sa clipeasca. Derutant..

  7. Andreea says:

    Felicitari ! Faci o treaba minunata .. ma regasesc in ceea ce tu scrii, postezi .. de ceva vreme tot urmaresc postarile tale .. si imi face o deosebita placere atunci caand le citesc ! Succes in continuare !

  8. Alen says:

    Eva, din cate se pare, ai fost mereu in urma, nu a fost doar pentru „prima data”… si da, probabil ai esuat rau in viata reala. „Don’t play with someone’s feelings” (old saying), in special cu ale cuiva care a pus suflet in fiecare moment alaturi de tine.. pentru ca nu stii, poate vei schimba acea persoana in feluri grave cum nu ti-ai putea inchipui vreodata. Iar daca va incerca sa treaca peste tot, va fi o persoana mai buna, mai inteleapta, si va pune si mai mult suflet atunci cand o va gasi pe cea care va avea rabdarea sa ii coase, una cate una, fiecare rana pe care tu i-ai facut-o.

    Oricum, si mai clar este ca nu il meriti pe cel in albastru.. nici atunci, nici acum, si cu siguranta nici prea curand.

  9. ASV says:

    Chiar scrii frumos. Continua! 🙂

  10. beneath says:

    formidabil mod de a spune lucrurile. la fel ca in celelalte articole unde femeia cu buze rosii si miros de mare erai tu… monologul pus in ghilimele presupun ca este ceea ce ai tu sa ii spui LUI. tu esti capabila de iubire, pentru ca daca nu erai tu esti cea care pleca nu el..

  11. Dragos says:

    Superb, sublim! Multumesc

  12. curcubeu says:

    Iubirea…hmmmm…ce e iubirea?

    • curcubeu says:

      iubirea este prezenta mereu…chiar si atunci când crezi ca ea a dispărut. Odata aparuta….eu cred ca ramane in veci acolo. Posibil ca iubirea sa se consume, sa atinga apogeul, chiar si numai 5 minute, apoi sa ramana doar in experienta traita cu intensitate maxima.
      Povestea ta ma întristează….rândurile tale ma acaparează.
      Fericirea…pana la urma…ti-o faci singur. Nu trebuie sa depinda de altii. Nu inceta sa scrii…despre orice. Chiar si despre albastru…

  13. Sandra says:

    Remember demaged people are dangerous. They know they can survive.

  14. Dragă Eva (sper că nu te superi dacă sunt prea familial), mă bucur că te-am descoperit şi prin asta am găsit o rezonanţă feminină la ceea ce simte şi un bărbat. Graţie ţie am ajuns să-mi cunosc mai bine cel mai bun prieten, Adam, care are un suflet la fel de sensibil ca al tău, doar că e mai inhibat şi nu a avut curajul de a-i da glas. Ceea ce faci tu prin rândurile tale este ca un balsam pentru multe inimi rănite sau descurajate, care se regăsesc în rândurile tale, că femeie sau e bărbat. Iar Adam s-a mai revigorat văzând că nu e singurul care pătimeşte din cauza trădărilor sentimentale şi a devenit chiar un cititor frecvent al rândurilor tale.
    Deocamdată e în stare de expectativă şi nu îndrăzneşte să-şi deschidă sufletul în faţa atât de multor cititoare, dar cel puţin mi-a dat voie să desconspir din gândurile şi trăirile lui, pe blogul meu. Ele se pot regăsi în cadrul postării „Jurnalul lui Adam” şi „Din Jurnalul lui Adam”. Vei vedea astfel că şi bărbaţii sunt înşelaţi în aşteptări, şi ei au sentimente pure şi sensibile, şi ei suferă. Doar că, cei mai mulţi nu au curajul să recunoască.
    Îţi mulţumesc că exisţi şi că l-ai readus la speranţă pe Adam!

  15. Andrei says:

    As putea sa spun ca ma regasesc in povestea ta…dar as mintii.In universul nostru nu exista doua lucruri identice.Am fost si eu actor in povestea ta dar am vazut lucrurile diferit.Am vazut-o pe Eva mea alergand dupa dragostea lui Hyperion.Nu am putut sa o opresc.Credea ca eu sunt muritorul limitat, ce nu poate intelege setea de dragoste eterna.Ma privea de sus, fara sa stie ca eu am cazut din locul in care ea vrea sa ajunga.Eva mea nu a putut sa inteleaga ca omul ce-i iesea pe usa pentru ultima ora era defapt cel ce-i oferise iubirea eterna in dar.
    Daca barbatul din povestea ta exista e, lafel ca mine, blestemat sa poarte dupa el regretul ca nu se va putea intoarce niciodata la Eva lui.
    Vreau sa te feleicit ca ai reusit sa transformi o experienta de viata intr-o mini capodopera.

  16. Irene says:

    ce frumos 🙂

  17. Hazi says:

    Nu suferii! E minunat de frumos ceea ce scrii, dar in acelasi timp nu cred ca-ti face bine! Treci peste! E greu, stim, dar vei vedea ca merita! Cladeste-ti in jur un zid inalt, cat vrei tu de inalt – pe urma asteapta, asteapta ca un suflet la fel ca al tau sa se catere pe zidul construit de tine, sa te gaseasca goala dar goala in sensul bun – sa fi umpluta de iubire, sa oferi din goliciunea ta iubire! Caci iubirea vinde din neant, din nimic! Fii optimista, e greu! Dar merita! >:D<

  18. Ra.Luca says:

    Daca ar fi sa vorbim de iubire nu cred ca ne-ar ajunge o viata. Fie ea de om, fie de yeu. Dar uite ca tu ai reusit in cateva cuvinte sa descrii ceea ce altii traiesc in ani. Felicitari din suflet

  19. Dia says:

    Citeam aceasta postare si mi-am adus aminte de un capitol din cartea Mihaelei Radulescu.
    Mi-a placut.

  20. Ioana Alex. says:

    Albastru ştie că tu scrii despre el?

  21. Miss says:

    Superb! Se pliaza perfect pe ceea ce simt acum !

  22. Lady M. says:

    Suferinţa lasă urme mai adânci decât fericirea, căci lamentăm asupra ei mai mult şi o îmbrăcăm în fel şi fel de forme, care poate că nici nu există – devin doar rodul meditaţiei noastre. Tocmai de aceea, fericirea este superficială (o trăieşti, fără să o faci a ta) în timp ce suferinţa te formează trup şi suflet.

  23. Ultimul gand says:

    Daca as mai citi inca o data as plange…iau o pauza…minunat ai scris, Eva!pupici

  24. Bianca Badea says:

    Ce iubire ciudata ai avut pentru el..

  25. Andrei says:

    Intr-un cuvant genial. Felicitari!

  26. Bună seara în primul rând, foarte interesant blogul, scris cu pasiune, ….., hmmm, eram în facultă’ când a scrie poezii mi se părea banal, atunci o superbă colegă care mă tot cicălea la cap , că e ok ce scriam , dar eu aveam un neuron lipsă şi mi se părea şi încă mi se pare banal să scrii din perspectiva unui bărbat (bărbatul nu poate simţi ce simte o femeie), mi-a spus dacă pot scrie ceva din perspectiva unei femei, lucru care m-a incitat teribil, stabilind de comun acord să scot o carte cu pseudonim feminin. Mai jos vă scriu câte ceva din ea:

    Capitolul 1- “Întâlnirea”

    Astrul de foc apusese precum cuvintele care se sting graţioase pe foaia artistului după ce şi-au îndeplinit scopul. În aer plutea seducătoare mireasma iasomiei,învăluind mirosul de rugină specific trenurilor .Oameni ,fiecare purtându-şi povestea, umpleau zilnic în căutarea acelei aventuri care avea să le dea un sens existenţei .Trenurile veneau şi plecau .Toate transportau speranţele,deziluziile,iubirile,confuziile pasagerilor.
    El stătea la colţ. Era rece la trecerea oamenilor pe lângă el, la fel cum era rece şi impasibil la bătaia vântului care se lăsa peste oraş o dată cu căderea întunericului.
    Părea oarecum rupt de realitate; nu era afectat de trecerea timpului, sau de fluxul şi refluxul valurilor de oameni din jurul lui. Studia lumea prin ochii mari de sticlă ce îi încadrau perfect faţă rotundă atât de albă ,atât de contrastantă cu buclele brunete.
    Puteai desluşi o înţelepciune adâncă pe faţa lui, o înţelepciune dată de ambiţie şi de experienţe peste experienţe, de încăpăţânarea de a învăţa şi află tot de la oameni şi evenimente.
    Din mulţime ea începu să se definească, mai întâi o siluetă, apoi din ce în ce mai clară ca şi cum ieşea dintr-o mare de cristal care distorsiona sublim realitatea. Era înconjurată de o mulţime de bagaje,iar părul ei roşcat îi acoperea răsfirat umerii dezgoliţi.
    Reuşi să suscite o reacţie în el…Imediat ce o văzu pe acel peron, deveni drept şi toată impasibilitatea lui se dezintegra în praful crepusculului cald al nopţii de vară. Ea îl anima cumva. Făcea ca ceva în el să îl umple de emoţie şi de simţire, să îl facă să vadă dincolo de terminalele gri şi blocurile şterse ale oraşului. O putea privi ani la rând;delicateţea şoldurilor ei , senzualitatea buzelor ei atât de roşii. Simţea că îi aparţine. Pata lui de culoare într-o lume difuză…
    Ţiuitul asurzitor al trenului a făcut-o să tresară şi să-şi îndrepte atenţia către colţul de unde el o privea în tăcere. Ochii ei mari îl priveau curioşi….parcă voiau să-I spună că tinereţea ei o pierduse în lacrimile vărsate pentru persoană nepotrivită,în scrumul ţigărilor fumate în nopţile de nesomn,în cuvintele pe care obişnuia să le aştearnă dezordonat pe foaie…Însă a schiţat un zâmbet discret şi s-a îndepărtat atât de rapid încât l-a făcut să se întrebe dacă nu cumva era numai o fantasmă a propriei imaginaţii perverse.
    I-ar fi plăcut să o revadă într-o zi ca un spectator umil pe scena rafinamentului ei. Voia să-I dezlege enigma numelui,să se intoxice cu parfumul şi graţia ei…
    Atunci şi-a amintit o legendă pe care o credea uitată undeva prin colţurile prăfuite ale minţii…
    Capitolul 2
    “Legenda”
    Cuvânt cu cuvânt îi răsună în cap ca un ecou pierdut prinţe stâncile realităţii:”Legenda indienilor Quileute”.Simţea rezonanta timbrului grav al bunicului exact aşa cum o simţea în copilărie…
    “Kaheleha nu a fost primul războinic al spiritului,însă indigenii nu-şi mai amintesc poveştile de dinaintea lui.Acesta şi-a folosit puterea pentru a-şi apăra oamenii,părăsindu-şi trupul şi influenţând sub formă spiritual mareea.Mai târziu a venit alt conducător Taha Aki,care avea să devină ceva mai mult decât un simplu om sau spirit.Taha Aki a unit cele două entităţi:lupul şi omul,astfel indienii au devenit un popor desăvârşit prin origine.
    Un singur lucru îi făcea vulnerabili: atunci când îşi găseau sufletul pereche…După ani şi ani de căutări,le era de ajuns numai o privire pentru a-şi găsi jumătatea.”
    Trenul sosise,iar vocea aceea autoritară,dar totuşi terna care ştia să dezmierde şi să spună poveşti a dispărut umbrită de acelaşi ecou crud al realităţii.
    La urcarea în tren a fost îmboldit de câţiva pasageri nemulţumiţi. Nu mai avea aceeaşi tragere de inimă să plece.
    Ca un fulger i-a apărut în minte adevăratul sfârşit al legendei:
    “Însă preţul plătit pentru câţiva ani în preajma sufletelor pereche,era chiar nemurirea. Aceştia renunţau la puterile magice,îmbătrânind şi murind alături de parteneră.”
    Oare în ce constă nemurirea lui?…Poate era timpul să rişte măcar o dată în viaţă fugărind o iluzie.
    Se anunţa plecarea trenului,însă ceva în el se schimbase: începuse să creadă în legende şi singura lui certitudine era că îşi dorea să îmbătrânească alături de cineva,indiferent de ce preţ avea de plătit. Nu s-a mai urcat în acel tren. Deja plătise sacrificându-şi propria indignare faţă de soarta nefastă…
    ————————————————————————————————————————
    Disperare
    Lumea e superficială , întotdeauna există un înţeles mai profund al lucrurilor. Nu există certitudini atât timp cât focul sângelui îţi pulsează în vene , trebuie să lupţi pentru visele tale.
    Dar acum Astrul de foc a apus precum cuvintele care se sting glorioase pe foaia artistului după ce şi-au îndeplinit scopul. Ele nu mor şi nici nu se nasc în van. Rămân în amintirea noastră,tandre,ca o mărturie a geniului suprem.
    Eu am rămas singură în ploaie,luptându-mă cu picăturile de apă. Nu mi se permite să merg decât înainte,dar eu nu merg…eu alerg până ce paşii mi se pierd în întuneric ca un ecou al temerilor mele. Alerg,deşi timpul e tot ceea ce mi-a rămas…
    Impasibilă şi rece privesc frunzele ce se aştern pe pământ în tumultosul lor dans împotriva vântului,clădirile ce răsar pe alee ca nişte artefacte străvechi luminate de lună şi sărutul interzis păstrat de taină nopţii dintre două persoane poate mult prea tinere. Toate reflectă viaţă şi fragilitatea ei.
    Eu continui să alerg inspirând mirosul crud al ploii. Îmi este mult prea frică să încetinesc ritmul….
    Zâmbesc fără motiv…însă în zâmbetul meu este pictat cu lacrimi chipul tău.
    Tinereţea mea s-a dezintegrat în praful zilelor toride de vară,în scrumul ţigărilor fumate pe furiş…….tinereţea mea s-a dezintegrat în ochii tăi,în lacrimile vărsate pentru tine….şi o vreau înapoi……
    ———————————————————————————————————————–
    În esenţă , oricât de frumos am scrie zic să scriem despre emoţia pozitivă, da ştiu dramele sunt mai frumoase, dar fizica cuantică a postulat că frecvenţele care le emitem , acelea se întorc la noi şi creăm realităţi în concordanţă cu ce simţim, Atragem ca un magnet exact ceea ce emitem. Spun asta deoarece când am incetat să mai scriu şi să mai şi simt ceea ce scriam, totul s-a schimbat, am creat exct realitatea pe care mi-am dorit-o, este ciudat ce spun dar am observat, exact ce mi am dorit asta s-a întâmplat pe toate planurile, unele bune, unele rele, viaţa e frumoasă dar nu şi uşoară. Vorba aceea – ” dacă întrebi o muscă ce se află jos pe pământ, îţi va spune că acolo jos sunt decât mizerii şi rahat mult, dacă întrebi o albină , ea îţi va spune că acolo jos sunt numai câmpii şi flori ”. Îmi cer scuze de comentariu şi de timpul dumneavoastră pierdut alocat citirii acestui mesaj. O seară superbă.

    • Eva says:

      Fiecare scrie despre ce vrea si isi asuma asta; in alta ordine de idei, este foarte frumos ceea ce ai scris. Cum se numeste cartea si unde poate fi gasita? A iesit pe piata?

  27. S. Diaconu says:

    Multumesc pentru fiecare cuvant.

  28. Robert Maxim says:

    M-ai facut sa recitesc Fericirea si Absurdul inainte sa citesc Resemnarea. Evolutia ta este impresionanta din punct de vedere tehnic! Cat despre continut, ai reusit sa dematerializezi o relatie pana la cel mai detaliat nivel, pentru ca mai apoi sa o transpui in intregime in structuri straine. Incep sa cred ca pot intelege… Felicitari!

  29. Alexandra :) says:

    Dau refresh pe pagina de cateva ori pe zi in speranta ca ai mai scris ceva 🙂
    Esti un om special, felicitari pentru tot ce ne impartasesti 🙂

  30. Imi doresc, pur si simplu, un cod de descifrare… al sufletului!

    Asa impiedicat, sinistru, labirintic, il vreau deodata deschis, expus, aerat. Mi-am inceput deja aventura, si acum caut cheitele potrivite sau codul de descifrare.
    Introspectie extrema sau dorinta de reinradacinare? Egoism sau autorespect? Alb sau negru? Eu sau tu?
    Optimismul natang, aberant, irealist… sau pesimismul sexy, tutungist si alcoolist, depresneac?
    Cred ca putin din fiecare. As vrea putin din fiecare.
    Stii ce e trist? Ca la un moment dat, cand solutiile se aratau pe cerul meu ca un fum ( ca cel de la ceaunele tiganilor, negru, sufocant), imi gasisem scaparea in incercarea de incriptare a sufletului, a propriei constiinte. Mai precis, i-am zis sa taca si sa zaca, si sa ma lase sa-mi fac cariera, reputatie si sa traiesc promiscuu. Cumva. Si constiinta, stransa asa, a zacut o vreme, timp in care n-am simtit decat o negare si o parasire de sine… de vechiul Eu. Abandonarea mi se arata mereu noua, voluptoasa si parfumata de pielea iubitului care ma dorea mereu asa, abandonata in bratele lui, sub potopul de dorinte pur carnale. Asa a fost o vreme. M-am asezat in intersectia propriei vieti si am ales drumul spoit, sclipicios, simplu. Era simplu si nu imi cere decat cel mai banal lucru : inabusirea constiintei.

    Eiii, si ce e mai simplu de facut decat asta? O prinzi si o fereci bine si gata. S-a terminat. Sa vezi acum ce distractie urmeaza. Eu am facut-o. Mi-a adus in schimb numeroase beneficii. L-a inceput, sa traiesc fara constiinta mi s-a parut inspaimantator. Apoi dezgustator, apoi acru. Am simtit un usor regret si urma de amar si … a inceput sa-mi placa mai departe. Acum puteam fi ca marea majoritate. Superficiala, vanitoasa, vampa, materialista… orice. Adunasem deja o colectie intrega de masti de spectacol cand constiinta mi-a evadat din lanturi. Bolnava, depresiva, agresiva, morbida, batranicioasa, cerand razbunare. Si s-a razbunat, lovindu-ma drept in moalele capului. Mi-a adus fobiile si atacurile de panica ca tribut al captivitatii ei. M-a accesorizat cu cearcane si priviri speriate sau dezolante si mi-a adus sute de ore de insomnie.

    C`est la vie! Se pare ca moda mastilor nu e si pentru mine. Astazi am realizat ce si de ce se razbuna. O vreau eliberata, sa bea din roua florilor si sa cante cu mine. Sa reinvie, o data cu mine. Am gasit lacatul cu care am inchis-o,mai caut doar CODUL DE DESCIFRARE… >>>

  31. deea says:

    scrii atat de frumos, incat de multe ori cuvintele tale ajung in unele din locurile cele mai ascunse din suflet, locuri pe care nimeni si nimic nu le poate gasi… e ca si cum mi as vedea gandurile pictate intr un tablou… gandurile si trairile mele, conturate frumos in articole pe internet… doar ca eu nu stiu sa scriu asa… e ca si cum cineva ar scrie pentru mine… cred ca ar trebui sa scrii o carte 🙂 ar fi pacat sa nu o faci, candva…

  32. Mircea says:

    > tu niciodată nu esti multumita

    asta e o chestie generala !… nu tine de barbati/femei. Este chestia omului care nu poate nimic, deci vrea totul.

    eu am vazut-o si la femei si la barbati.

  33. Sorina Stefania says:

    wow, fara cuvinte..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: