Astăzi

Imagine         Am observat că de ceva timp vremea de afară nu poate să-mi mai dicteze starea de spirit. Cam la fel cum fericirea mea nu mai depinde de alţii, la fel cum am învăţat să-mi aduc eu mie însemi zâmbetul pe buze şi să beau singură cafeaua de dimineaţă. Şi numai eu ştiu cât mi-am dorit să am un alt suflet alături, dar căutând şi căutând m-am pierdut pe mine… Însă din ziua în care m-am oprit din alergat am început să mă adun la loc pas cu pas, m-am descoperit în feluri pe care nu le ştiam, am învăţat să mă iubesc. Astăzi nu mai caut pe nimeni şi nici nu-mi doresc să fiu căutată. Aştept doar să ne întâlnim.

           Astăzi îmi place liniştea din orele mele de singurătate şi profit de ele cu gândul că va veni clipa în care voi duce lipsa zilelor dedicate numai mie. Mă bucur în tihnă de dimineaţa mea tăcută, de mirosul cafelei proaspăt făcute şi de gustul pâinii prăjite cu dulceaţă de vişine. V-am spus că asta e preferata mea? Da, de vişine, pentru că n-aş putea spune dacă e dulce sau acrişoară, însă e mixtul perfect dintre fericire şi tristeţe, exact ca o viaţă de om care merita trăită.

         Astăzi e ziua unei persoane speciale din viaţa mea şi chiar dacă ea ştie asta, am vrut să o mai spun o dată:) Mi-am dat seama că alergând mereu după alţii, uităm să avem grijă de cei care sunt „aici”… şi nu pot să nu mă simt norocoasă astăzi, când îi am alături pe puţinii oameni care nu pleacă şi mă am pe mine în primul rând. Astăzi îmi aparţin mai mult ca oricând, m-am dăruit pe mine mie şi ştiu cât de norocoşi sunt cei care mă au în viaţa lor. Iar aceia care nu-mi sunt încă alături nu trebuie căutaţi… dacă aici este locul lor, timpul le va îndrepta paşii către mine oricum.

Despre Eva
Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

41 Responses to Astăzi

  1. Diana says:

    Reblogged this on All My Thoughts and commented:
    „Am observat că de ceva timp vremea de afară nu poate să-mi mai dicteze starea de spirit. Cam la fel cum fericirea mea nu mai depinde de alţii, la fel cum am învăţat să-mi aduc eu însemi zâmbetul pe buze şi să beau singură cafeaua de dimineaţă. Şi numai eu ştiu cât mi-am dorit să am un alt suflet alături, dar căutând şi căutând m-am pierdut pe mine… Însă din ziua în care m-am oprit din alergat am început să mă adun la loc pas cu pas, m-am descoperit în feluri pe care nu le ştiam, am învăţat să mă iubesc. Astăzi nu mai caut pe nimeni şi nici nu-mi doresc să fiu căutată. Aştept doar să ne întâlnim…”

  2. Diana says:

    Iubesc postarile tale si felul in care scrii…si ma regasesc in cam tot ce spui.Felicitari si tine-o tot asa!

  3. D ... says:

    O sa spui ca e un cliseu, dar in momentul de fata simt ca ai reusit sa dai glas celor mai intime sentimente si ganduri pe care nu le impart cu altcineva decat cu mine … Te pup si te imbratisez, draga Eva.

  4. A says:

    minunat, de-a dreptul minunat….

  5. andreea says:

    Cred ca azi esti dulce si calma ca ziua ce se arata….frumi frumi by the way io iubesc dulceata de trandafir cea mai buna ever:))))) te pop

  6. O R says:

    Foarte inspiranta postare, starea pe care o descrii aici este scopul meu suprem in viata, si simt ca inca putin si ajung acolo. Numai de n-ar fi atatea obstacole in cale…

  7. dianabut says:

    E mult adevar si intelepciune in postarea ta…..
    O zi linistita si insorita tuturor 🙂

  8. Fac ce fac şi mă mai îndulcesc şi eu cu câte un articol de-al tău. Am şi eu câteva de acest gen pe blogul meu, dar, precum mâncarea, parcă tot mai bună e cea făcută de altcineva.

  9. A. says:

    Adevăr grăieşti.
    La concluzia asta am ajuns şi eu de ceva timp.
    O zi frumoasă să ai!

  10. meldon says:

    ma regasesc in prea multe cuvinte
    poate din pacate

    mai ales baiat fiind 🙂

  11. Ador ceea ce scrii, ma regasesc in totalitate…..

  12. Jeni says:

    Foarte frumos spus…cata dreptate ai!!!si eu sunt singura de ceva timp si sincer in momentul asta sunt cea mai fericita pt k am reusit sa ma gandesc numai la mn si sa fac ceva bun doar pt mn. barbatii din ziua de azi nu mai fac fata femeilor puternice,cu coloana vertebrala,care pun punctul pe i,din pakte 🙂 majoritatea vor sa domine si cand vad k au o femeie puternica langa ei renunta,din ce cauza?de frica…pacat!

  13. meldon says:

    pentru Jeni:

    femeie puternica inseamna aproape barbat?

    • Jeni says:

      Femeia puternica este egala barbatului, capabila sa stea pe propriile picioare. o femeie care stie ca o casa poate fi condusa de ambii parteneri de pe aceeasi treapta 🙂

      • Erika says:

        poate esti mai masculina..adica ai o energie masculina.Barbatii sunt atrasi de energia feminina.(opposites attract)

        • justanairhead says:

          eu cred ca vorbea de egalitate 😉 si in afara de asta, in spatele unui barbat puternic se afla o femeie puternica. Incurci oalele Erika! 🙂

  14. Cri says:

    De cateva zile am adoptat aceeasi atitudine. Zambesc si rad mereu! Astfel reusesc sa imi mentin o stare de spirit foarte buna. Am invatat sa fiu selectiva in ceea ce priveste problemele de zi cu zi. Nu ma mai consum pentru orice fleac. Am observat ca, avand atitudinea aceasta, si prietenele mele apropiate simt si ma apreciaza pentru bunadispozitia care o aduc relatiei noastre.
    Recomand tuturor sa va ganditi mereu daca chiar merita sa inmagazinati atata suferinta, tristete, resentimente inutile in fiecare zi. Bucurati-va de tot ce vi se ofera acum, pana nu e prea tarziu.

  15. Ianuarie says:

    Daca intradevar ai ajuns sa simti asta atunci esti o fericita.
    Visinile sunt fructele mele preferate. Una din multele mele „obsesii” 🙂

  16. Domnul Bob says:

    Dacă ți-e dat să dăruiești altora, vei dărui altora. Mâine va fi mereu ieri și niciodată astăzi.

  17. Eva, iti citesc postarile si ca multi altii regasesc parti din mine, la fel si astazi… Ma bucur pentru tine si ma bucur ca te regasesti. Adevarul e ca din cand in cand trebuie sa fim egoisti si sa ne gandim la noi in principal…

  18. dani says:

    Pentru a gasi pe cineva sau ceva de care poti trai o viata intreaga alaturi trebuie mai intai sa te gasesti pe tine. Majoritatea oamenilor insa prefera sa se arunce in bratele unor oameni care nu se cunosc nici pe ei insasi. Si anii trec, amintirile raman, oamenii din jur dispar, si ei uita de tine, si uiti si tu de ei, si uiti pana si de dramele si de suferinta prin care ai trecut si intr-un final tarziu ajungi sa-ti dai seama cate lucruri in viata ai neglijat, cum ea a trecut si te intrebi, „doamne cum a trecut totul atat de repede cand nu a existat o zi in care sa nu fi fost ocupat, o zi in care sa nu fi alergat, o zi in care sa nu fi incercat…” si te opresti sa mai intrebi pentru ca intrebarea ta iti ofera tot odata si raspunsul pe care il cautai. In momentul acela iti dai seama ca timpul care ti-a mai ramas, fie o zi, o luna, un an, pare a fi un infinit pentru ca ai inceput sa apreciezi cu adevarat si ai incetat sa mai cauti sa fi iubit, sa fi laudat, sa fi admirat si deodata ti se pare ridicol ca mai tot timpul ai privit la distanta insa toate lucrurile de care aveai nevoie pentru a fi fericit erau tot timpu’ langa tine si asteptau sa le imbratisezi, sa le accepti. In momentul acesta incepi sa zambesti si in acelasi timp iti curg lacrimile pe obraz, dar nu iti dai seama ca ochii plini de lacrimi decat atunci cand ele ajung pe obraz si picura pe jos.

    Atunci cand interactionam cu oamenii din jur invatam in egala masura cine suntem noi si cine sunt ei… numai bine

  19. Băiat says:

    Eu nu mai cred in dragoste. E in 1 Martie si eu nu mai cred.

  20. alex says:

    esti mai Eva decat Adam, esti o ratata , si tot ce scrii aici place doar copiilor naivi

  21. dadatroll says:

    Sa sti ca eu nu las comenturi de cat daca esti in top casa duc oameni la mine la blog care e super tare parerea mea si nu nu mai.

  22. elena says:

    Am citit cateva dintre postarile tale si m-am indragostit efectiv.Imi place mult ceea ce scrii,in special felulin care o faci,dar e nomal pentru un rac(nu as putea stii mai bine din moment ce si eu sunt unul,cu aceleasi ganduri care ii misuna prin cap si cu o pasiune pentru dulceata de visine:D.

  23. Rucsi says:

    scrii minunat. ma bucur ca te-am descoperit ^_^

  24. Pingback: Time! Stop! | Jurnalul Evei

  25. Stefan says:

    Prea multe trairi si stari de spirit in atat de putine cuvinte! Nu pot sa descriu ce am simtit cand am citit acest articol! EXCEPTIONAL!

    Mersi,
    Stefan

  26. Pingback:  E adevărat că nu apreciezi cu adevărat unele | Mishelle

  27. Nelly says:

    O prietena mi-a sugerat sa te citesc,ma cunoaste bine …..am inceput cu primul articol insa la acesta trebuia sa raspund: Astazi am simtit si facut tot ce ai scris 🙂

  28. Kinga says:

    Chiar aveam nevoie să citesc postarea aceasta in dimineața asta. Mulțumesc ^^

  29. Maria says:

    absolutely love it! acum cateva luni, un prieten mi-a sugerat sa te citesc. fiecare postare a ta e cate un pas din viata mea 🙂

  30. Madalina says:

    Sunt in Irlanda cu iubitul meu de aproape un an…a fost greu la inceput fara famiie si cunoscuti dar am avut o mare dorinta de a reusi singura si a le demonstra tuturor ca pot si da,am putut aproape tot dar din pacate ceea ce mi lipseste cel mai tare aici este soarele si duceata de visine…

    • schite says:

      trebuie sa iti demonstrezi tie orice faci, iar daca reusesti pt tine, automat si ceilalti vor fi in asentiment cu tine 🙂 soarele se afla in noi, iar dulceata…o poti face tu singurica, daca asta iti anuleaza dorul 😛

  31. schite says:

    Adevarat, adevarat! sunt fericita zilnic, in fiecare activitate…atrag doar ceea ce eu vreau, imi controlez starile,,..e minunat! ai vazut ce soare frumos e azi? 🙂 o zi frumoasa iti doresc:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: