De ce înşelăm?

        Peste tot citesc articole cu titlul “De ce înşală bărbaţii?”, ca şi cum o astfel de practică ar fi apanajul lor şi numai al lor. Mulţi uita, însă, că trăim într-o lume în care feminismul e în floare, o lume în care noi, femeile, am cerut şi am obţinut drepturi egale cu cele ale bărbaţilor şi astfel am ajuns astăzi să fim independente din punct de vedere financiar şi nu numai. Am observat că am preluat din modul lor de gândire, din pragmatismul lor, iar mentalitatea bunicii – care le accepta pe toate şi aştepta fără să îngâne vreun cuvânt ca bărbatul să se întoarcă acasă – e de mult apusă. Astăzi şi femeile înşală la fel ca bărbaţii, îşi doresc atenţie şi sunt dispuse să se implice în aventuri dacă nu o primesc şi aş merge chiar până la a afirma că în trecut doar presiunea socială a dus la reprimarea instincului sexual al acestora. Nu, infidelitatea nu este o caracteristică a bărbaţilor, dar vreau să subliniez faptul că ei beneficiază de mult mai multă indulgenţă în privinţa asta. Dacă o femeie înşală este stigmatizata, judecată nemilos, pusă la zid şi arătată cu degetul, în vreme ce bărbatul are parte de mult mai multă înţelegere, ca şi cum ar fi ceva firesc ca el să nu îi fie fidel partenerei.

       Lăsând deoparte revistele care te învaţă “Cum să treci peste” sau îţi spun “De ce înşală bărbaţii”, studiile mai serioase au documentat ideea că faţă de femei, ei au o predispoziţie mai mare spre poligamie, aspect explicat prin faptul că aria corespunzătoare sexului în creierul bărbatului este de trei ori mai mare decât la femeie. Invers, aria corespunzătoare sentimentelor este mai mare şi mai activă în creierul feminin. Am putea spune, prin urmare, că femeile înşeală atunci când nu sunt mulţumite de iubirea de acasă şi au, deci, aventuri emoţionale, în vreme ce la bărbaţi implicarea este mai mult sexuală. Psihologia evoluţionistă considera că bărbatul este un vânător şi înşală sub influenţa instinctului Darwinist de a-şi sădi sămânţa genetic în cât mai multe…locuri, în vreme ce femeilor le este de ajuns un singur partener care să le ofere protecţie şi siguranţă. Dar această explicaţie, cum că bărbaţii umblă din floare în floare din dorinţa nobilă de perpetuare a speciei nu poate fi mulţumitoare, iar studiile de acest tip nu te consolează prea mult atunci când te regăseşti într-o astfel de situaţie. E o explicaţie care pe mine personal mă satisface numai într-o anumită măsură, dar cred în continuare că implicaţiile sunt mult mai adânci.

       Ca să nu vorbesc în necunoştinţă de cauză după ce o prietenă exasperată în urma unei relaţii presărate cu despărţiri şi împăcări mi-a exclamat în faţă: “Ştii de ce înşală bărbaţii atunci când au totul? Pentru că sunt porci!”, am stat un pic pe gânduri şi am început să întreb în stânga şi în dreapta. Pe bărbaţi, bineînţeles. Am fost surprinsă de faptul că absolut fiecare mi-a spus că a înşelat atunci când nu a mai iubit, atunci când cea de lângă nu a mai oferit ceea ce aveau ei nevoie, atunci când comunicarea dintre ei a devenit slabă, aproape inexistentă, cu alte cuvinte în ziua în care nu mai erau satisfăcuţi de relaţia respectivă, dar au fost prea laşi pentru a o rupe. Deci nu doar femeile îşi doresc să fie apreciate, iar în cazul bărbaţilor cea mai uşoară cale de reechlibrare a bărbăţiei se poate face printr-un flirt nevinovat cu o femeie sau chiar cu o aventură. Aş spune că mitul conform căruia “bărbaţii înşală doar pentru sex” pică. Nu, ei nu sunt doar nişte animale mânate de dorinţă, iar lipsa unei conexiuni sentimentale poate reprezenta şi la bărbaţi cauza principală a infidelităţii. Însă şi sexul ocupă la randul lui un loc fruntaş în lista răspunsurilor la întrebarea “De ce înşelam?”. De vină este, mai exact, viaţa intimă care lasă de dorit, monotonia din dormitor şi lipsa spontaneităţii – care apar de multe ori în cazul relaţiilor de durată. De asemenea, o aventură vine uneori ca un „payback”, atunci când bărbatul/femeia simte nevoia să îşi ia revanşa pentru infidelitatea din trecut a partenerului.

        Şi în final, da, unii bărbaţii înşală şi pentru că pot! Am întâlnit reprezentanţi ai sexului tare care au recunoscut cu mâna pe inimă că ei nu pot promite fidelitate, că nu vor să se implice într-o relaţie serioasă cel puţin pentru moment şi că preferă ceea ce am numi o “relaţie deschisă”. Dar existat şi cazuri mai puţin fericite în care bărbatul se afla într-o legătură stabilă, căsnicie chiar, dar face o obişnuinţă din a veni acasă cu urme de ruj pe cămaşa, în timp ce dintr-un motiv sau altul femeia se face că nu vede şi încurajează un astfel de comportament.

       Aşadar, de ce înşelam? Din plăcere, pentru că putem, pentru că nu suntem prinşi? Din lipsă de afecţiune sau pentru că suntem bărbaţi şi nu femei? Nu cred că exista o explicaţie alb pe negru, poate chiar sunt valabile toate explicaţiile la un loc. Cred, însă, că uităm tot mai des ca iubirea trebuie întreţinută, că flacăra de la începutul unei relaţii risca să se stingă dacă nu avem grijă de ea. Cred că uităm să comunicăm, să fim deschişi unii cu alţii, nu mai ştim să luptăm şi din laşitate – poate – alegem de multe ori să punem punct atunci când am putea să punem virgulă.

       Sunt curioasă voi ce parere aveti. Aţi înşelat? Si dacă da, de ce?