Clişee

            Am avut ocazia să citesc de curând un text inspirat din articolul „Femei şi bărbaţi”, postat de mine zilele trecute aici. L-a scris Robert, un om pe care îl apreciez, o persoană de la care învăţ câte ceva cu fiecare conversaţie purtată şi, nu în ultimul rând, un bărbat adevărat. De parcă n-aş fi ştiut deja, m-am convins din nou de asta atunci când am citit gândurile expuse de el pe hârtie şi pe care – aşa cum i-am şi spus – le-am purtat în mine mereu, dar cumva n-am găsit cuvintele potrivite să le exprim. Concluzia mea? Clişeele sunt cele care ne fac rău.

Imagine

„Femeile sunt curve şi bărbaţii sunt porci”

           Sunt sătul să tot aud asta şi mă îngrijorează faptul că nu găsesc oameni care să nu gândească atât de sec!

           Adevărul este că întotdeauna ne asociem, aşa cum este şi normal, cu genul din care facem parte. Şi mai adevărat însă, este că nu există absolut nicio caracteristică comportamentală care să definească apartenenţa la unul sau celălalt sex.

           Am întâlnit femei proaste, atât de proaste încât sinapsele mele s-au scurtcircuitat, provocându-mi stări de disconfort aproape palpabile. Am întâlnit femei atât de inteligente încât mintea mea s-a îndrăgostit pentru totdeauna de frumuseţea şi fascinaţia sclipirii lor! Am întâlnit femei moluşte, aşa cum îmi place să le spun, făcând referire la lipsa coloanei vertebrale (într-un mod figurativ, bineînţeles). Dejecţii morale, gunoaie îngropate în beznă, undeva departe de lumină demnităţii umane. Am întâlnit femei distinse, educate, virtuoase, elegante atât în spirit cât şi în comportament. Am întâlnit femei şterse. Nu-mi amintesc niciuna, aşa cum te şi aştepţi probabil, dar simt că sunt restul femeilor pe care le-am întâlnit după ce le scad pe toate celelalte. Biete făpturi lipsite de orice culoare, simple carcase de carne şi oase, mergătoare şi vorbitoare prin nu ştiu ce minune. Am întâlnit femei cu o personalitate uriaşă! Femei ce umplu o încăpere cu un zâmbet şi sunt capabile să creeze pasiuni incendiare doar cu o privire. Am întâlnit adevărate feline. Făpturi minunat sculptate cu o singură mişcare a coapselor, ce provoacă cutremure de mii de grade Richter în trupul unui bărbat. Am întâlnit demoni. Femei capabile de o răutate inimaginabilă, ce lasă în urma lor doar smoala, durere şi suspin. Am întâlnit femei blânde precum dimineţile de mai. Femei ale căror şoapte şi mângâieri au închis toate rănile din sufletul meu. Am întâlnit mii de femei şi am descoperit mii de femei în ele. Nu, bărbaţi dobitoci! Femeile nu sunt curve!

           La dracu’ şi cu femeile care cred în apartenenta bărbaţilor la familia Suidaelor! Mă uit la bărbaţii din viaţa mea, aleşi cu atenţie ce-i drept, la fel cum aleg şi femeile… cu grija venită odată cu experienţa (ceea ce îţi recomand şi ţie să faci). Sunt atât de diferiţi, slavă cerului! Au munţi de calităţi şi temperamente fascinante! Chiar şi bărbatul pe care nu l-am ales, tatăl meu, este un bărbat uriaş cu un standard greu de atins, crede-mă (nu mă refer la masa fizică a individului ăsta simpatic). Un om ce-şi iubeşte soţia mai mult decât am citit în toate cărţile la un loc! Dar despre asta poate că o să mâzgălesc altădată…

           Sunt mândru că sunt bărbat! Profit de bărbăţie în fiecare clipă şi mi-am construit personalitatea pe baza simplă şi solidă a acestui dat. Am căutat mereu să aflu care este limita superioară a bărbatului din mine şi ca să urc până aici am aflat, fără să prefer, care mi-a fost şi limita inferioară. Orice s-a întâmplat, oriunde m-au plimbat paşii şi oricât de greu mi-a fost, fără nicio execeptie am fost bărbat şi intenţionez să rămân unul. Sunt demn, educat, inteligent şi conştient de mine. Îmi respect şi protejez trupul, mintea şi sufletul. Ce-i drept, sufletul mă baga în toate încurcăturile, dar e sufletul unui bărbat şi simte în consecinţă. Am muncit dat dracului de mult ca să fiu bărbatul care sunt şi nu accept ca eu şi cei ce simt că sunt bărbaţi, să fim asociaţi cu ceea ce mâncăm. Sunt specie dominantă şi cer puţină imaginaţie!

P.S. Cu această ocazie inaugurez rubrica de invitaţi pe blog. Există oameni care au, într-adevăr, ceva de spus şi cred că ar fi păcat ca vocea lor să se piardă în mulţime.

%d blogeri au apreciat: