Absurdul (2)

tumblr_m1t9nnVEO61qcjpubo1_400

            „Carevasăzică fericirea nu e pentru mine”, i-am răspuns zâmbind ironic. „Dragul meu, ştim amândoi prea bine că fericirea despre care vorbeşti tu e pentru oameni limitaţi, pentru cei care se mulţumesc cu puţinul care le e dat şi nici măcar nu îndrăznesc să aspire la mai mult, e pentru cei cărora le este de ajuns un răsărit de soare, o floare, un zâmbet, un compliment neînsemnat. Nu mă înţelege greşit, ştii că şi mie-mi plac prostiile astea, numai că nu mă fac fericită, pentru mine sunt nişte simple bucurii. Poţi să înţelegi? n-am atins niciodată fericirea, m-am împiedicat întotdeauna în bucurii. Dar refuz să cred că nu se poate mai mult de atât şi de asta încă mai caut, sunt convinsă că într-o zi cu soare o să fiu şi eu fericită, numai că fericirea despre care îmi vorbeşti tu este una comună, accesibilă oricui. Adică poţi să o iei s-o ambalezi frumos cu funda şi legat la ochi să o faci cadou oricărui individ de pe stradă; o să îţi mulţumească şi îi va fi de ajuns, pentru că oamenii în general se mulţumesc cu aceleaşi lucruri, majoritatea sunt la fel, oricât de diferiţi s-ar crede ei. Asta e ceea ce nu înţelegi tu, că eu nu sunt la fel ca restul. De fapt înţelegi, numai că eşti bărbat şi ţi-e greu să accepţi că mie tu nu îmi eşti de ajuns, nu îmi e de ajuns fericirea, pe mine nu mă mulţumeşte puţinul vostru… Absurd? Te rog, deschide odată ochii să vezi că eşti şi tu ca mine.

           Vreau să mă iubeşti şi să nu mă iubeşti în acelaşi timp…e nevoie uneori să nu iubeşti pe cineva ca să poţi să-l salvezi, aşa că am nevoie de tine să fii puternic.Te iubesc cel mai mult atunci când tu eşti tu, fără cea mai mică urmă de mine în tine. Atunci mă înnebuneşti de nu ştiu ce-i cu mine, când nu am niciun control asupra ta, te vreau când nu mă vrei, când nu pot să te am. Mi-e sete de tine când nu mai ai nevoie de mine, atunci când te ridici în picioare şi eşti tu din nou, numai atunci pot să mă întorc la noi. În rest nu vreau să te văd, te urăsc când mă uit la tine şi mă văd pe mine.

           Nu fi slab, am nevoie să fii puternic. Lasă odată mănuşile alea jos şi pune mâna pe mine, ia-mi sufletul şi fă-l bucăţi, fii fără milă. Spulberă-mi toate visele şi calcă-mi în picioare voinţa, fă ce vrei din mine, modelează-mă între degete după cum îţi place ţie. Ia-mi viata şi frânge-o între palme cu sălbăticie, aici şi acum fii fără teamă, loveşte-mă înapoi ca să-mi arăţi cum doare. Fă scrum din gânduri şi lasă-mă goală. Dezbraca-mă de emoţii şi încarcă-mă cu tine. De mă iubeşti, nu mă iubi, salvează-mă din mine.

         Da, fericirea m-ar face nefericită, dar şi tu eşti la fel de absurd ca mine… înţelegi acum?

Despre Eva
Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

61 Responses to Absurdul (2)

  1. A. says:

    Asta e.Perfect.

  2. Ana-Maria says:

    Ireal de real, dar tot ce ai descris este trait la maxima intensitate de toti ,cei care nu traiesc in mediocritate. Felicitari Eva!

    • MC says:

      Si ce e o iubire mediocra pentru tine Ana? Ce inseamna in viziunea ta?

      • Ana-Maria says:

        Iubirea mediocra?….acea iubire simtita de persoane care se multumesc cu ce au, care stau si asteapta sa le „pice” ceva, un EL, o EA…si care atunci cand o au considera ca de fapt le apartine si nu mai fac nimic pentru a o intretine.

        • MC says:

          Vezi? asta incerc sa iti arat.. Iubirea nu poate fi definita si nici etichetata cu atat mai putin modelata, ea se simte, iubesti un animal , iubesti natura, iubesti un parinte IUBESTI UN BARBAT – IUBESTI – si ATAT ! Doar noi putem sa nastem sentimentul acela si il putem pastra sau distruge. Noapte Buna !

          • Ana-Maria says:

            MC ai dreptate…iubirea se simte, dar la fel de bine o poti distruge…in orice relatie cele 2 persoane implicate se modeleaza unul pe celalalt….ceea ce am spus eu despre mediocritate se referea strict la persoanele care nu lupta, care asteapta ceva si cand au acel „ceva” nu stiu ce sa faca cu el….si un animal cand il ai, ajungi sa-l iubesti pentru ceea ce este el, dar nu uita ca pe acel animal il modelezi tu, il dresezi sa ajunga acel „animal”…in viata totul este o lupta, conteaza doar sa stii sa duci aceasta lupta…chiar si acum, TU „lupti” sa combati spusele Evei, ale mele….sunt convinsa ca ai inteles si stii ce inseamna mediocritatea.

  3. Orlando says:

    wow… Super la sentiment…:)

  4. Adriana says:

    Iti multumesc ca scrii si ca acest blog exista. Ultima ta postare mi-a reamintit ce-mi doresc eu cu adevarat si mi-a readus un zambet pe chip. Timp de un an si jumatate m-am consumat pentru o relatie banala si monotona si m-am pierdut pe drum, nu mai stiam ce-mi doresc cu adevarat. Recent am iesit din ea fara nici un regret pentru ca postul asta expune ideile mele asupra iubirii.Asta caut si eu si nu ma voi lasa pana nu voi o voi gasi!

    • In seara cand ne-om intalni –
      Caci va veni si seara-aceea –
      In seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
      Si-ti voi citi
      Capitole din epopeea
      Amantelor din Siracuza,
      Citera,
      Lesbos
      Si Corint…
      Si-n seara cand ne-om intalni
      Te-oi intreba,
      Ca si pe multele pe care le-am intrebat ‘naintea ta:
      – Voiesti sau nu sa fii a mea?

  5. doriangray87 says:

    Ar fi păcat să nu scrii o carte! Meriți mult mai mult decât câteva like-uri pe facebook și cuvinte de apreciere pe blog.

  6. GEKO says:

    Şi totuşi… oare te aude? 🙂

  7. dordefemeie says:

    Fara cuvinte. Perfect cum spunea cineva mai sus.

  8. sven says:

    cuvinte frumoase de la o femeie veche.hai sa traduc totusi petru barbatii care mai citesc pe aici>: ne vor porci!

  9. daroi alina says:

    superb….ma regasesc in cele scrise de tine !!

  10. Matei says:

    wow…ca si text..nota 10,dar nu prea rezonez cu ideea..de ce nu poate fi sincronizare?de ce trebuie sa castige mereu entropia?intrigant si paradoxal…fericire prin nefericire:)interesanta ideea:o incercare de a evita banalitatea,dar platind un anume pret.e ca si cand pleci pe un drum gresit,stii de la inceput asta(nu poti ajunge la destinatie),dar in acelasi timp esti sigur ca poti pargurge 90% si iti va si placea:) un fel de Stefan Gheorghidiu masochist:))..imi place,dar in acelasi timp nu-mi place;)) imi vin prea multe idei si nu pot sa fiu concis,asa ca inchei cu un BRAVO!

  11. dan says:

    Ebgocentric, dar sper sa fie doar fictiune spre binele tau

  12. Adelina Onea says:

    Exact asta cautam noi femeile, baieti rai. Ce e simplu ne plictiseste repede. In schimb complexitatea lucrurilor pe care le-ai descris aici, par a ne multumi mai mult decat ar face-o fericirea unei iubiri simple.

    • MC says:

      Ce sunt baieti rai si ce sunt baieti buni draga Adelina? un baiat rau e defapt un om chinuit si in lipsa de calitati ramane cu ce e. Atunci scuzele mele dar nu inteleg fetele/femeile care se plang ca sunt nefericite si ridica ochii spre cer intrebandu-se DE CE? . Sa te intreb altceva.. Ce ti-ai dori pentru copilul tau? un tata ”rau” care niciodata nu a stiut ce inseamna ceva dragut sau un tata ”bun” si ”simplu” dar mereu in viata si inima lui? – Nici eu nu sunt rau sau simplu, nici perfect, nici un nimic, dar mentin balanta la mijloc – O zi frumoasa, MC

  13. MC says:

    Si totusi nici tu nu crezi ce spui. Nu o sa fi niciodata fericita si implinita daca iti ”protestezi” drumul in viata. Oamenii limitati sunt oamenii care ascund zambetul sub o pancarda de NU IMI PASA. Oamenii fericiti sunt cei care stiu ce vor in viata si nu isi intemeiaza o familie pe ”scrum si mutilari” emotionale. Fi o doamna printre ”curve” ieftine.

  14. Ramona says:

    Stiam eu ca nu sunt nebuna:). Ceea ce tu reusesti sa descrii in felul tau minunat, am simtit dintotdeauna.Asta ma facea sa-mi pun simpla intrebare”De ce ceilalti pot fi FERICITI cand pentru mine sunt doar BUCURII de moment?….De ce simt nevoia avida de mai mult si mai mult!?” Multumesc din suflet pentru toate cuvintele, gandurile si sentimentele pe care le imparti atat de bine cu noi! Sustin ceea ce spune un alt cititor de-al tau, tu nu ar trebui sa te rezumi doar la un blog…ci la o carte! Felicitari!

    • MC says:

      Ramona, te-ai gandit ca poate daca nu te mai framanti atat sa atingi fericirea eterna ea va veni? (nu tocmai eterna) .Dar pentru asta e nevoie de cateva lucruri simple : Sa fi tare, sa fi indiferenta, sa poti merge mai departe…ai cazut o data? te ridici si mergi mai departe, ai cazut a 2 a oara? fi nervoasa si ridica-te mai repede, poti sa cazi de 100 de ori dar niciodata sa nu ramai jos altfel nu reusesti nimic. ”Fericirea” are un pret pe masura ei, daca era ieftina toti am fi fericiti si lenesi. Lupta pentru zambetul tau si nu mai fi avida de mai mult decat poti duce pentru ca s-ar putea sa dai in extrema unde nu mai faci diferenta intre fericita si plictisita. Vorba unor batranei : Noi traim de pe vremea cand daca ceva se strica reparam nu aruncam.. O zi frumoasa iti doresc. MC

      • Elena says:

        Îţi trebuie atât de puţin să fi fericit! Doar că nu trebuie să cauţi fericirea,ea vine când nu o mai cauţi.Din propria experienţă spun ca iubirea asta din telenovele nu e tocmai ok,am avut şi eu parte de ea,o căutăm,mi-o doream…şi când m-am trezit,nu m-am mai uitat la telenovele şi am realizat ce viaţa minunată am.Am întâlnit un bărbat minunat,e totul pt mine:iubit,prieten,amant şi cel mai important…e tatăl copilului meu..Fetelor,daca noi nu ne apreciem nu putem avea pretenţia să o facă bărbaţii!

  15. JM says:

    Daca ti-ar oferi (acel cineva) o floare, i-ai zambi, daca ti-ar zambi, ti-ai deschide ochii, daca ti-ar face un compliment, hmm acesta e primul pas spre rasaritul de soare, si brusc totul ar avea sens. Acest lucru e posibil doar daca ai privi dincolo de floarea aceea, de zambet, de complimente, si de micile gesturi pe care le face pentru tine(ex. banalul rasarit de soare) si daca ai vedea ca acele gesturi, sunt defapt sentimente greu de exprimat in cuvinte pentru el, atunci poate ai fi fericita si tu cu putinul pe care ti-l ofera el.
    Cat despre continuarea postului 😦 … imi vine sa urlu .
    Probabil lipsa paterna te face sa vrei atat de mult sa fi dominata :-?? … alta explicatie nu am . Pur si simplu cred ca e gresit sa gandesti asa. Si credema ca nu sunt deloc o persoana comuna, banala.
    Inca ceva, daca placi pe cineva asa mult, nu mai incerca sa il schimbi.
    Nu stiu daca are sens ce zic, dar nu prea conteaza, sper ca ai prins ideea… deschide ochii, priveste in jurul tau, lumea nu e perfecta, nici tu nu esti, multumestete cu putin si poate intro zi vezi fi si tu fericita… nu mai incerca sa controlezi totul :).

  16. aleminc says:

    Articolul poveste cu atata amaraciune sentimentul dulce de iubire. Iubirea aia care te face sa tremuri, care ti se intampla doar o data in viata. si care are loc atunci cand iti gasesti tipologia transpusa in partener.

  17. Pingback: Absurdul (2) « vezisada

  18. Fat`orangechick says:

    No offense, simpatici comentatori, da’ ati omis o ghilimea. Sau doua:) Eva, ma-ntreba un iubit cum stai cu egou’!?:D

  19. Adi says:

    Nu ma lasa ca sa te-ating…
    Renunta!
    Asa, prin renuntarea ta
    Poti proteja o ultima fiinta
    Sa nu traiasca viata altcuiva

    Nu ma lasa ca sa te-ating…
    Refuza!
    Caci pielea ce va framanta
    Flamanda-n gura si in rasuflarea mea
    Isi iroseste stralucirea
    Ce-o promisese-aseara altcuiva

    Nu ma lasa ca sa te-ating…
    Ezita!
    Sa stai prea mult in preajma mea.
    Ne vei scuti de’o-ntreaga suferinta
    Ce poate incolti candva
    Atunci cand departarea ne obliga, cu mare iscusinta
    Sa stam in lipsa ta sau chiar in lipsa mea.

    Nu ma lasa ca sa te-ating…
    Rezista!
    Nu-ti oferi frumoasa si’angelica ta gura,
    Unui nebun cu vorbe si gesturi ticluite
    Ce au facut sa scalde-n lacrimi, atatea ispitite…
    De ochii lui, de farmec, de-ntreaga lui faptura

    Dar de ma vei lasa o noapte,
    O noapte-ti cer, atat…
    Sa ma imbat de-aroma si dulcea nazuinta
    Ce-au subjugat atatia barbati nefericiti
    Eu as trai momentul, in minte c-o dorinta
    Un secol de-as trai, de o fi cu putinta
    Sa nu iti uit simtirea, sa nu iti uit sarutul
    Pe veci sa fii visarea momentului perfect
    Ce tu ai daruit-o… Da, chiar pentru o noapte,
    Dintre atatia altii, amantului poet.

    A.

  20. Robert Maxim says:

    Coplesitor! Un „Absurd” superb scris.

  21. cipriqe says:

    Frumosul ce il vedem de cele mai multe ori il gasim in lucruri interzise sau cel putin greu de atins la prima vedere si cu toatea astea incerci sa iti dai aripi sa ajungi acolo pe acel piedestal necontand ca poate iti vor lua foc aripile si te vei da de pamant, e un risc pe care il incepi cu zambetul pe buze si daca ai norocul tot asa vei si sfarsi iar daca nu cu siguranta ti se va intinde o mana si te va scoate din nou la lumina.
    Absurd e ca ne place durerea,desi uneori parca stim ca aceea persoana nu va fi cea langa care sa te trezesti in restul zilelor dar cine suntem noi sa ne ascultam inimile, ne lasam condusi doar de prea maretul nostru creier care nu face nimic altceva decat sa ne ofere o gramada de motive pentru „asa da”, desi inima iti spune „STIU”. Asa ca desi sti, faci pe dos :)..

    ” Dacă vrei să cunoşti liniştit frumuseţea unei femei, trebuie neapărat să o faci să sufere; numai suferinţa o înfrumuseţează, aşa cum numai când simt umbra morţii cântă sublim lebedele” Camil Petrescu – Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.

  22. Daniel says:

    Eva apasa CTRL+F si cauta cuvantul „NU”. Apare de vre-o 20 de ori. Incearca acum sa cauti cuvantul „DA”…. …. Sper ca Blogul asta sa aiba un efect terapeutic asupra ta si intr-un final sa gasesti dragostea adevarata. Atunci cand o vei gasit probabil ca nici nu ai sa mai scri pe acest pe Blog iar toate cele scrise de tine, recitindu-le o sa te faca sa zambesti. De ce? O sa vezi(simti) la acel moment.

    • Eva says:

      Condiţional optativ


      „Aş fi recunoascatoare vieţii pentru că l-am întâlnit şi le-aş mulţumi oamenilor care m-au făcut să plâng în drumul meu spre el…aş înţelege “De ce?” şi m-aş uita în urmă zâmbind. ”
      Nu-mi spui nimic nou, Daniel 😉

  23. questIon says:

    Doamne, ce aiureala sinistru de masochista! Nu ca ar fi rau scrisa…

  24. Alin says:

    Nu cred ca am mai vazut o persoana care sa-si descrie sentimentele atat de original cum o faci tu.Bravo!

  25. Dan Ghenea says:

    „Eu nu sunt la fel ca restul” e cea mai comuna fantasma. Dar, de fapt, de ce zic eu comuna, ar trebui sa zic universala. N-am intalnit pana acum nici un om care sa nu creada ca e altfel. Asta nu inseamna ca n-o sa gasesti oameni care sa accepte fericirea aceea comuna, cu fundita. Pentru ca suntem comuni in fericire si deosebiti in nefericire.

  26. Daiana says:

    Draga Eva, am citit toate articolele tale shi in foarte din multe din ele m-am regasit ..acesta fiind unul din preferatele mele) imi place mult cum scrii si temele pe care le abordezi..bravo ..nu foarte multi reusesc sa ma impresioneze, insa tu ai facut-o …continua sa scrii..cum s-ar spune ma hranesc cu posturile tale desprinse din viata 🙂

  27. Mi-a placut si mie toate postarile tale, am tinut sa le citesc pe toate, cu unele idei sunt de acord, cu altele nu prea,ceea ce si este un lucru normal deorece fiecare cunoastem adevarul propriu si nu putem sa-l negam pe al altora.
    Dar totusi nu pot intelege o nuanta… si as vrea sa mi-o explici si pt mine daca nu iti este greu…. in postarea „Fercire” monologul este sustinut de fostul tau iubit care te crede incapabila de a fi fericita sau mai exact ca nu ai nevoie de fericire deoarece va omori eul din tine… cred ca am inteles corect mesajul… mai apoi deja in postarea „Absurdul” ii dai raspuns tuturor reprosurilor, dar nu pot intelege de ce i le adresezi personajului care poarta manusi … de ce asa??? sau eu nu am inteles corect ceva????

    • Eva says:

      Tot el spune in postarea „Fericire” ca „n-am să fiu niciodată dragostea vieţii tale pentru că n-aş putea nicicând să te fac să suferi.” Iar in contextul asta eu ii spun sa lase manusile jos cu sensul de a nu ma mai menaja, ii cer sa traiasca iubirea de la cer la pamant, cu bune si cu rele. Stiu la ce personaj te-ai gandit tu, dar aici „a se purta cu manusi” este numai o expresie…

      • Merci mult ca ai gasit timp sa imi raspunzi la intrebarea mea.
        Vreau sa iti spun ca mi-a placut foarte mult creatia ta, intr-adevar meriti sa fii citita, ai un punct de vedere foarte deosebit, relatezi foarte bine, gindurile iti sunt foarte bine expuse, m-am regasit in multe din postarile tale, ai o capacitate deosebita de a ajunge la sufletul omului… Succes in continuare… Voi astepta si alte postari…

  28. Boiciuc says:

    „Şi o să mă faci să plec, căci prefer să plec decât să-mi fie milă de bărbatul pe care odată l-am iubit, m-ar deprima să văd ce am făcut din tine. Mă faci să plec ori de câte ori nu te mai recunosc. Te iubesc cel mai mult atunci când tu eşti tu, fără cea mai mică urmă de mine în tine. Atunci mă înnebuneşti de nu ştiu ce-i cu mine, când nu am niciun control asupra ta, te vreau când nu mă vrei, când nu pot să te am. Mi-e sete de tine când nu mai ai nevoie de mine, atunci când te reclădeşti şi eşti tu din nou, numai atunci pot să mă întorc la noi. În rest nu vreau să te văd, te urăsc când mă uit la tine şi mă văd pe mine.”

  29. Yabu says:

    Ciudat cum textul asta vine dupa unul cu mult mai optimist, cel concluziv de la sfarsitul lui 2012. As vrea sa cred ca pana la urma scrii pt tine (expermental) nu ca -desi nu e nimic rau in asta- iti place sa urmaresti reactiile cititorilor (pe care e bine ca-i ai) carora le-ai dat teme de meditatii sau doar le-ai incurcat rationametele; inerent oamenii vor sa arate cat de complecsi sunt comentandu-se intre ei.

    Bottom line (am preluat expresia, it fits everywhere) nu poti sa sa te dedici fara sa te implici sau sa ai pretentia ca altul sa se implice fara sa daruiasca. Si, exceptand cazurile patologice, nici NU ai cum sa-ti apartii tie sau altuia 100%, tocmai de asta the search goes on. Poti fi blazat, multumit cu tine insuti, dar asta nu inseamna ca nu te mai misca nimeni si nimic.

  30. Pingback: Resemnare (3) | Jurnalul Evei

  31. Carmen says:

    Wow ! Mi se pare a fi ,,absurd-perfect” care functioneaza ca un bumerang…,,Vreau să mă iubeşti şi să nu mă iubeşti în acelaşi timp”. Felicitari pentru exprimare !

  32. pNk ~ Last Lv. of Madness says:

    Asta e perfect corect pna la un punct in care absurdu nu e ce crezi tu cu adevarat cv e doar penibil sau chiar idiot .Ce spui tu sunt doar sentimente ciudate care nu sunt realizatate de rautatate adevarata cum crezi tu. Oricum daca vrei sa te simti prost cu adevarat pune-o pe persoana de care zici sa fie cu adevarat indiferenta sa vezi atunci ce frumusete. Ura nu se compara cu ignoranta:*

  33. Oana Ciortan says:

    extaz si agonie…durere si alinare…declin si apogeu…….ce poti sa vrei mai mult de atat…..epic!!!

  34. îţi reuşeşte să foloseşti cuvintele într-un mod sărbătoresc, dincolo de combinaţiile cotidiene, şi te felicit pentru asta. În ce priveşte emoţiile pe care le-ai transmis prin cuvintele scrise mai sus… – e un haos ordonat…, o clară confuzie şi, probabil, revolta unei femei care… vrea un nu ştiu ce şi visează la un nu ştiu cine care să o facă fericită… Dar ce e fericirea? Cuvintele scrise de tine sunt o încercare din nenumăratele încercări ale femeilor de a găsi răspunsul la această întrebare.

Lasă un răspuns către A. Anulează răspunsul