Gânduri la sfârşit de an

         Am tras linie acum, la sfârşit de an, şi mi-a dat cu plus… S-au întâmplat multe în 2012, dar nu aş schimba nimic, aş vărsa fiecare lacrimă şi aş retrăi fiecare zâmbet din simplul motiv că îmi place unde mă aflu astăzi. Da, încă mai am multe întrebări care îşi aşteaptă răspunsul, dar în acelaşi timp simt că am evoluat în ultimele luni mai mult ca oricând. Pentru prima dată după o lungă perioadă pare că m-am regăsit pe mine însemi şi am un anumit echilibru în viaţa mea, mă simt mai puternică, mai sigură pe mine şi aştept cu inima deschisă să văd ce îmi aduce noul an. Am învăţat multe în 2012, dar cele mai importante lecţii au fost că…

–         Vârsta e doar un număr. Am făcut la un moment dat  greşeala de a judeca oamenii în funcţie de vârstă; dacă erau mai tineri ca mine, clar nu aveam ce discuta, iar dacă aveau ceva ani în plus, atunci cu siguranţă aş fi avut ce învăţa de la ei. Viaţa mi-a demonstrat că e o idee total greşită, iar dacă alegi să trăieşti dupa regula asta, atunci iţi refuzi singur şansa de a cunoaşte persoane extraordinare.

* Pentru curioşi…nu am mai mult de 25 de ani (pastrez secretul varstei exacte) şi nici nu am trecut prin foarte multe experienţe…nici nu am pretenţia că aş putea să învat pe cineva ceva; ştiu că nu ştiu nimic, sunt doar o fiinţă care gândeşte prea mult:)

–          “Hai că merge şi aşa” nu se aplică şi într-o relaţie. Dacă vezi de la început lucruri care nu-ţi plac, cel mai bine e să nu te implici; oamenii NU se schimbă, iar “nimicurile” pe care le treci cu vederea acum se vor transforma mai târziu în frustrări. NU merge şi aşa.

–         Dacă un băiat pe place, te caută:) Nu contează că e foarte ocupat, că ai prieten, că nu vă cunoaşteţi foarte bine, că nu are numărul tău (o să facă rost de el…DACĂ te place).

–        Atunci cand cuiva îi pasă cu adevarat de tine, „ultima încercare va fi mereu penultima”. Restul sunt doar scuze. Punct.

–        Oamenii te tratează aşa cum le permiţi tu să te trateze. Uneori să te pui pe tine pe primul plan nu înseamnă să fii egoist, ci să te respecţi pe tine înseţi. Abia atunci o vor face şi ceilalţi…

–         Trebuie să fii de două ori mai atent cu oamenii care îţi vorbesc frumos:) Asta e o lecţie pe care am învăţat-o pe propria piele… Mi-a fost greu, ştiţi şi voi cât îmi plac cuvintele, dar am ajuns acum să nu mai cred în ele. Vorbe frumoase îţi poate spune oricine, însă foarte puţini sunt cei chiar cred în ceea ce spun…şi, în fine, mai puţini sunt aceia ce vor face fapte care să le susţină afirmaţiile.

–         Cea mai sigură cale de a ţine pe cineva lângă tine este să…îi acorzi libertate. Cu cât vei încerca să legi pe cineva de tine, cu atât mai mult celălalt se va zbate ca să se elibereze. Eu cred în relaţiile de genul “Te iubesc, dar pot trăi şi fără tine” – nu trebuie să faci pe nimeni centrul universului, ci trebuie doar să-i faci loc în viaţa ta.

–         O lecţie pe care am învăţat-o chiar azi, în ultima zi din an, este că trecutul se numeşte “trecut” tocmai pentru că A TRECUT, iar dacă îl aduci în prezent nu te alegi decât cu nişte amintiri neplăcute. Câteodată nu pot să ţin în frâu racul din mine, aşa că o ia de capul lui înapoi, spre amintiri, şi aduce în cleşti lucruri care mai bine ar fi rămas în urmă. Cred că trăieşte în interiorul meu un mic masochist. Şi mai cred că memoria este cel mai mare duşman al meu; la fel cum un melc îşi care casa în spinare, eu aduc după mine trecutul şi mi-e teamă că într-o zi o să mă sufoc sub greutatea lui… Şi cu ocazia asta am mai învăţat ceva:

–         Distanţele cele mai mari nu sunt cele geografice. Distanţa dintre doi oameni nu se măsoară dintr-un loc la altul, ci de la o inimă la alta. Distanţa nu se măsoară în kilometri, ci în nopţile când adormi cu gândul la cineva şi dimineţile în care ţi-ai dori să fie lângă tine; nu se măsoară în paşi, în minute de mers pe jos şi nici în ore de zburat cu avionul, ci în momentele de “mă gândesc la tine”, în “aş vrea să fii aici”, în “mi-e dor de tine”… De multe ori suntem unii la alţii la distanţă de un “te iubesc”, “îmi pare rău” sau “iartă-mă”. Alte ori, însă, doar tu eşti AICI, iar celălalt este ACOLO. Eu nu mai ştiu unde sunt…ştiu doar că mi-e dor să-i fie cuiva dor de mine.

–         În final, cea mai importantă lecţie este că din orice experienţă câştigi, chiar dacă uneori pierzi. Se întâmplă uneori să suferim atât de mult, încât nu mai vedem decât durere în faţa ochilor. Eşti ca într-o maşină cu geamurile aburite în care nu reuşeşti decât să observi conturul lucrurilor din afară; ai putea să deschizi portiera şi să ieşi, dar începi să te obişnuieşti cu tristeţea, care parcă nu mai e o companie atât de neplăcută acum.  Când te aduni şi îţi faci curaj să porneşti ştergătoarele, îţi dai seama că vedeai lucrurile deformate…că afară e o lume care te aşteaptă şi că nu poţi şterge trecutul, dar poţi învăţa din el. Ca şi după cea mai urâtă cădere ai şansa de a te înălţa mai bun, mai frumos şi mai înţelept decât ai fost vreodată, că totul stă în mintea ta şi nu în voinţa altora. Cred că ajungi să fii cu adevărat conştient de tine atunci când te uiţi în urmă şi poţi înţelege experienţele mai puţin plăcute şi rostul lor şi mai ales atunci când îţi accepţi trecutul, înveţi din el, dar nu îl laşi să îţi dicteze prezentul.

Cam astea sunt lecţiile pe care le iau cu mine în 2013. E un bagaj mare, ştiu că am multe lucruri în el, dar spre deosebire de alte “relicve”, acestea mă vor ajuta să merg mai departe şi să fiu o…”Eva” mai bună. Vă doresc petrecere frumoasă diseară şi un An Nou în care să fiţi fericiţi cum ştiţi voi mai bine. Şi să ne vedem cu bine…pe blog! Pupici

P.S. Sunt curioasă, tu ce iei cu tine în noul an?