Dragoste la prima vedere?… nu, mulţumesc!

            De-a lungul timpului nu de puţine ori am auzit oameni vorbind despre dragostea la prima vedere cu atâta înflăcărare, încât ai fi zis că li se întâmplă aşa ceva cel puţin o dată pe săptămână. La întrebarea dacă au întâlnit-o vreodată, răspunsul era  “Nu, dar eu cred în ea”. În concluzie, dragostea la prima vedere e ca Moş Crăciun: toată lumea vorbeşte despre ea, unii mai naivi cred că există, dar nimeni nu a văzut-o până acum.

         Dacă mă întrebaţi pe mine, dragostea este un proces de autosugestie. Am chiar şi un citat reprezentativ în privinţa asta: “Dragostea mea pentru el s-a născut, poate, din nevoia mea de a iubi” (Cella Serghi) – deci trebuie să existe o anumită disponibilitate din partea ta, o deschidere către celălalt, să existe dorinţa de a te îndrăgosti. Mai exact: X se afla într-un moment în viaţă când parcă îi lipseşte ceva, când simte nevoia să aibă pe cineva alături şi îşi doreşte o relaţie mai mult sau mai puţin serioasă; o întâlneşte pe Y la momentul potrivit şi vede că aceasta din urmă îndeplineşte – dacă nu toate, atunci mare parte din calităţile pe care el le cauta la o femeie: e cel puţin drăguţă, dacă nu frumoasă – checked, are simţul umorului – checked, îi merge mintea – checked, are părul verde cu şuviţe mov sau mai ştiu eu ce preferinţe are fiecare. Atunci X îşi zice “De ce nu?” şi încearcă să o cunoască, să vadă dacă se poate lega între ei ceva mai mult decât un schimb de fluide. La fel se întâmplă şi invers, dinspre Y şi X. Astfel, la prima vedere poate să fie atracţie fizică sau mentală, să ţi se pară foarte atrăgătoare cealaltă persoană, iar hormonii să înceapă să zburde, însă dragostea e un proces care cere timp, răbdare, interacţiune şi nu în ultimul rând cunoaştere a celuilalt. Atracţia sexuală NU e iubire!!! Iar dacă fetele, cel puţin, nu s-ar mai lăsa date pe spate de o pereche de ochi frumoşi şi de faptul că individul le spune exact ceea ce vor ele să audă, s-ar scuti singure de multe dureri de cap inutile. Aaah…şi nici n-ar mai spune mai târziu ca “Toţi sunt la fel” sau că “Iubirea e naşpa”. La 15-16 ani înţeleg să te arunci cu capul înainte şi să “suferi” din dragoste, să crezi că ţi-ai găsit alesul şi că iubeşti după ce v-aţi pupat o dată sau de două ori, însă dacă faci asta şi după o anumită vârstă… atunci doar tu eşti “naşpa” pentru că nu înveţi din greşeli.

         Revenind la subiect, poate să  mă contrazică oricine, însă mie mi se pare de domeniul fantasticului să spui că te-ai îndrăgostit de cineva la prima vedere. Da, asta sună bine cărţi şi în filme, când o vezi pe ea cum apare în slow motion în calea lui, iar el o priveşte fascinant în timp ce oamenii din jur dispar. Într-adevăr, e al naibii de romantic, dar unde în realitate e aia dragoste? Şi când vreodată se întâmplă asta în viaţa de zi cu zi? Ca să merg cu imaginaţia şi mai departe, cred că cei care te strigă pe strada “Hey, pisi”…se îndrăgostesc şi ei la prima vedere, nu?

         Şi ca o concluzie, că aici voiam să ajung, cred că am început să folosim cuvinte ca “iubire”, “dragoste” sau “te iubesc” cu prea multă uşurinţă. Le rostim atât de des şi oricui, încât nu prea mai au valoare. Am devenit superficiali, alergam după plăceri imediate şi ne lăsăm impresionaţi de exterior fără să ne punem măcar problema că poate în lumea asta mare există lucruri care nu-ţi sar în ochi, dar aşteaptă cuminţi să fie descoperite. Aruncăm cu “te iubesc”-uri în stânga şi-n dreapta, le împărţim la fel cum oferim prietenilor bomboane de ciocolată dintr-o cutie: “Vrei şi tu?”, iar singura problemă aici ar fi că, uneori, de la prea multe dulciuri ţi se mai şi apleacă…