Eu DA…tu?

Imagine

            Scriam aici că îmi doresc ca lucrurile să fie mai simple între oameni şi că mi-ar plăcea să cunosc persoane care să-mi spună “Bună! Mă numesc X, îmi place ciocolata, culoarea albastru şi mă gândesc la tine în fiecare zi.” Am întâlnit ieri pe cineva care mi-a garantat că, de fapt, femeile nu îşi doresc asta şi că dacă ar întâlni un astfel de bărbat ar fugi mâncând pământul:)) În postarea aceea eu am simplificat la maxim, dar ideea era că după toate joculeţele pe care le-am învăţat pe de rost şi pe care le punem în aplicare cu fiecare relaţie nouă, ar fi frumos şi de bun simţ să ne dăm măştile jos şi să fim sinceri unii cu alţii. De fapt, cred că acolo este şi punctul de cotitură în toate cazurile: cei doi ori îşi dau mâna în semn de “mi-a părut bine, la revedere”, ori îşi dau mâna şi…pornesc la drum împreună. Ceea ce mă supără pe mine este că se întâmplă uneori o a treia variantă, cea mai nefericită de altfel: într-un joc în doi unul dintre ei se transformă într-un simplu pion. Este ţinut pe tabla de şah doar aşa, ca să fie, lăsat de izbelişte, în timp ce jucătorul unic poate să dispună când şi cum vrea de el.

           Eu am înţeles că e greu cu femeile… Vorbim uneori prea mult şi râdem prea tare, suntem nehotărâte, spunem “Nu”, dar de fapt vrem “Da”, spunem “Pleacă, lasă-mă!”, când de fapt vrem să fim luate în braţe, facem pe indiferentele, dar ne topim la primul zâmbet din partea lui. Dar nici bărbaţii nu sunt mai prejos: uita orice lucru care poate fi uitat  (mai ales aniversările), bârfesc la fel de mult ca noi – numai că nu recunosc, i-a emoţionat şi pe ei “A walk to remember” (dar încearcă să ascundă asta), spun că nu înţeleg femeile şi se dau indiferenţi când, de fapt, se întreabă în sinea lor ce anume vrea fiinţa de lângă ei. In cele din urmă nu suntem chiar atât de diferiţi şi cred că, indiferent de sex, ajungem cu toţii în punctul în care vrem să încetăm cu tachinările şi să luăm lucrurile mai în serios.

           Şi nu, nu doar femeile ajung în punctul ăsta, ci şi bărbaţii. Oricât de fustangii, insensibili şi duri ar părea, la un moment dat în viaţă şi într-un anumit climat sufletesc se vor îndrăgosti şi ei. E momentul în care gândurile lor se îndreaptă toate către o EA şi nu mai prezintă interes nimeni altcineva, când pofta de jocuri este înlocuită cu nevoia de siguranţă. Toti trecem prin asta şi e cu atât mai greu să vezi că celălalt încă se mai joacă şi te lasă să te consumi puţin câte puţin. Asta e momentul în care ai avea nevoie de sinceritate maximă din partea lui, chiar dacă în loc să-ţi spună că îi place ciocolata şi culoarea albastru, îţi spune că nu îţi vrea inima şi că nu aveţi niciun viitor împreună.

           Dar după un timp în care ai lăsat iar si iar de la tine, ajungi să te simţi pur şi simplu epuizat. Eşti ca o corabie cu ancora lăsată pe fundul apei, nu poţi să te mai mişti şi te sufocă toate gândurile pe care ţi le-ai făcut de unul singur. Tot ce ai nevoie să auzi este doar un DA…sau un NU. Şi după o aşa tortură la care te-ai supus de bunăvoie, ai accepta resemnat oricare din răspunsurile astea pentru că te-ar elibera de o povară deja mult prea mare.

P.S. Mi-a spus că-i place albastrul. Nu ştiu dacă se gândeşte la mine:)

Despre Eva
Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

20 Responses to Eu DA…tu?

  1. Georgiana says:

    Superb! Felicitari! Asteptam articole la fel de frumoase pe viitor! 🙂

  2. Razvan says:

    cred ca ce descri tu aici se numeste maturitate. ma bucur ca ai scris ca acele lucruri simple nu au intodeauna un rezultat la fel de simplu, tocmai ce aveam de gand sa fac ceva de genul asta:). dar tot o sa o fac..de ce nu

  3. mihaibdcu says:

    Wau!
    Acum aproximativ o oră mă trezisem cu gândul că mă aşteaptă cafeaua, câteva click-uri pe StumbleUpon, un haha aici, un hihi dincolo, vreo două mucuri de ţigară stinse, şi-apoi să dau startul unei noi zi.
    În schimb, am dat de jurnalul tău, ţi-am devorat toate postările… şi nu mă pot sătura!
    Mi-am petrecut dimineaţa asta, citind tot ce eu nu doream să scriu – tot ce nu era pe-acelaşi ritm cu starea mea de spirit mai bine spus.
    Şi-ai fost subtilă tare, captivându-mă… sau se joacă doar forţele cosmice cu mintea mea 😀 am rămas plăcut impresionat la post-urile “Prin ochii unui bărbat”, experienţa şi înţelepciunea se simt la unele persoane încă din primele cuvinte.
    Câteva minute mai târziu, m-am trezit cu o altă ţigară între degete, parcurgând discursul “Dimineţi(le)(-lor) cu tine”… dulci amintiri ale zilelor de cruntă iubire şoptită… pulsul inimii s-a schimbat în zâmbitoare-nostalgie.
    Şi-apoi o călătorie destul de moartă, la propriu şi la figurat, în trecut, printre multele şi marile întrebări şi neînţelegeri, legate de iubiri atât de nemuritoare, dar care nu avuseseră viaţă niciodată, de fapt, alături de post-ul “Când mult devine prea mult?” . “N-am să înţeleg niciodată” spuneai, dar ai trecut şi tu pe-acolo – povestea ta, în schimb, a avut un alt curs… ai înţeles fără să fie nevoie să-ţi dai seama de asta (şi de câte ori ni se mai întâmplă tuturor, să ŞTIM şi să ÎNŢELEGEM ceva, înainte de a putea măcar conştientiza… cea mai frumoasă formă de cunoaştere e tocmai asta, aş putea spune). Zâmbet-încruntat, îmi arată expresia feţei, căci cărările acestui post n-au fost tocmai plăcute.
    A urmat un post jucăuş, care, tocmai datorită titlului şi-a căpătat această stare – căci, fetele sunt fete, iar femeile sunt femei , şi diferenţa Este . “Ce vor fetele?” Ce vor şi băieţiiîn aceeaşi perioadă. Drăguţ subliniat, nostim analizat.
    … şi-o stare ceva mai sumbră la “Despre EA”… mai fascinantă a fost starea de tranziţie dintre ambele caractere – să joc şi rolul EI şi al LUI. Gust amărui-dulceag după a X-a ţigară şi cele două postări, căci a-ţi citi sufletul, iar şi iar, prin trăirile altei persoane… ei bine, e răscolitor.
    Hhmmm… dar m-am cam lungit pe-acilea şi cred că-I cazul să mă opresc. Îţi mulţumesc.
    (excuse my wall-of-text)

    P.S. Dacă există o EA, acolo, cu sufletul încărcat, cu o rezonanţă sclipitoare, vibrând a pasiune la fiecare cuvânt scris, iar dacă această EA este tocmai TU… de ce acum? Poate pe viitor o postare despre muzică, şi ritmul anume care te-a adus pe notele muzicale actuale?

    • Eva says:

      Multumesc pentru mesajul tau, mi-ai facut dimineata mai frumoasa! 🙂 De ce ACUM? Nu stiu…am mai scris si in trecut, dar dintr-un motiv sau altul m-am oprit din a mai face asta pentru o lunga perioada de timp. Cred ca a fost contextul de asa natura, astfel incat astazi scrisul a devenit pentru mine o eliberare a emotiilor. Ma simt mai bine cand scriu, e aceeasi senzatie ca atunci cand ti se iau greutati de pe suflet…iar apoi respiri in voie. Ba mai mult, am descoperit acum, dupa ce mi-am facut blogul, ca imi pot aduce zambete chiar si oameni necunoscuti prin simplul fapt ca ma inteleg si ma incurajeaza sa continui. Probabil o sa scriu si o postare despre intrebarea „DE CE? – de ce scriu si de ce acum”, dar deocamdata nu e momentul…

      Iti multumesc din nou si te mai astept pe la mine pe blog 🙂 Sa ai o zi frumoasa!

  4. Lilia says:

    sincer acum sunt in asa o relatie „nu-mi zice nici da nici nu, dar mi-a zis ca-i place albatru”…. totusi parerea mea si autoconvincerea ca totul e pina la un timp, este o limita, intr-o zo voi accepta realitatea si constient sa reusesc sa pun o piatra deasupra, fiindca nu e vina lui, sunt eu acea ca sunt lulea indragostita de el si mi-am facut iluzii pentru viitor, mi-am alimentat visul impreuna cu el, dar acest vis il am doar eu, el sta bine unde e, cum se zice pentru a dansa cia cia cia… trebuie sa fii in doi, dar daca o persoana astazi nu e determinata nici miine nu va fi…..

  5. Dorina says:

    Salut, Eva. Iti citesc de ceva vreme articolele… de putina vreme. Imi plac. Ma regasesc… si gasesc raspunsuri sau, mai bine zis, citesc ceea ce gandesc si eu, dar nu am curajul sa recunosc. Un caz similar e si cu textul de mai sus. E bine cand esti cu cineva… chiar daca nu stii daca si acel cineva se simte ca fiind cu tine, dar te gandesti ca oricum urasti sa te simti singura, deci „merge si asa” sau „cu timpul… poate”, ca „nu toti oamenii sunt la fel”, ca „dupa ce o sa-l cunosc mai bine, poate il inteleg”. Si te lasi dusa de perioada „descoperirii aproapelui” care te incita tocmai prin cunoasterea necunoscutului. Te simti placut surprinsa de partile lui bune, la care numaidecat faci trimitere atunci cand dai de defecte. Completezi perioadele de „nu se gandeste la mine” cu „in schimb ma gandesc eu la el”, DAR… totul dureaza pana in momentul cand iti dai seama ca nu e bine sa faci astfel de compromisuri. E jalnic momentul cand iti dai seama cat de clare erau toate, ca nu mai merge. Incerci sa te simti surprinsa ca sa indepartezi cumva clipa cand recunosti ca te-ai mintit. Ferice de cei care simt din primul minut al intalnirii ca inteleg in 100% pe cel de alaturi si mila celorlalti, care se pornesc orbi pe calea unui „poate merge”…

    • Eva says:

      M-a emoţionat comentariul tău. Ai surprins foarte bine felul în care ne minţim de multe ori şi ne agăţăm cu disperare de oameni. Cred că soluţia se afla în a te descoperi pe tine înseţi înainte de a-l descoperi pe celălalt… Când o să conştientizezi că eşti un om valoros şi că meriţi totul, nu doar jumătăţi de măsură, atunci nu o să te mai mulţumească „poate merge” şi o să-l cauţi pe „sigur”. 🙂

      • cherriesnsun says:

        Da, imi cunosc valoarea si Nu, nu ma multumesc cu jumatati de masura si cu ‘merge si asa’. Sunt singura, mereu am fost. Pentru ca nu am vrut sa las eu de la mine, ca sa nu ajung pion sau sa ajunga pion partenerul meu. Nu-mi place sa fiu singura, nu vreau sa fiu singura. Stiu ca relatiile bune trebuie cladite si muncit la ele, insa cred ca trebuie asteptat pentru cel mai bun material cu putinta pentru ele.

  6. Raluca says:

    Salut.
    Intr-adevar, trec si eu acum printr-o perioada de asteptare iar „nu stiu”-ul lui este mai dureros decat un NU tocmai prin faptul ca lasa loc de o farama de speranta. Si ma simt umilita ca trebuie sa astept un raspuns. Cu ocazia asta am inceput sa inteleg si eu, intr-un final, adevaratul sens al lui „never take someone for granted”.

  7. Andreea says:

    Mi-as dori din inima sa scrii o carte. Pentru bucuria sufletului meu.

  8. cosmina says:

    agapimeni m eva, ti am toate articolele si inainte sa mi dau cu parerea vreau sa ti spun ca sunt si eu rac si nu am mai mult de 22 d ani|,d aici cred k poti intelege ce simt si gandesc cand iti citesc postarile..)

  9. Desy says:

    Ultima perioada am petrecut-o „in umbra”…dar nu am incetat nici o clipa sa te urmaresc,atat pe blog,cat si pe pagina de facebook…Am inteles ca vrei sa iti schimbi stilul de a scrie intr-unul mai vesel…Oricum,eu iubesc postarile tale mai vechi…si asta pentru ca ai scris ceea ce eu nu am mai reusit;e ca si cum mi-ai fi impus sa imi depasesc propriile temeri,propriile barieri si sa merg inainte marturisind despre mine…Din nou,un articol super…din nou,Eva…un suflet pe care nu il cunosc,dar de care am prins un mare drag!!!…Continua si eu te voi sustine,asa,mai din „departare”!!!..Pupici!!!

  10. vali says:

    niste postari extraordinare si fiecare dintre noi se regaseste cel putin in una dintre ele,cit despre acesta,impresionant.intradevar fiecare persoana are punctul lui de sensibilitate oricit de dura s-ar arata la suprafata.mereu m-am intrebat si ma intreb,de ce atunci cind ne dam seama ca o relatie nu merge,nu avem puterea curajul sa-i punem punct,desi avem o multime de indicii.De ce atunci cind punem punct inca ne uitam inapoi si nu reusim sa pornim o alta „etapa” desi stim ca daca am fi continuat ceea ce era in trecut nu am fi fost fericiti.ORICUM FELICITARI EVA ,pentru postarile pe care ni le lasi

  11. maxx says:

    Asa este: ne place sa ne torturam singuri cu tot felul de ginduri. Culmea e ca le facem sa fie adevarate. Si…cine stie daca sint sau nu? Si poate vrei sa auzi „da” , iar daca auzi „da” ce faci?
    Ai dreptate cind ai spus de faptul ca unul din cei doi este pionul. Citeodata sintem pioni in propria viata.

  12. Lia says:

    Din pacate, asa se intampla: unul da si celalalt primeste; sau unul va da mereu mai mult decat celalalt. Este un drum lung pana la ideea de compromis si e nevoie de maturizare pentru asta. Iar acel Da sau Nu apare mereu in ultimul moment, atunci cand totul se duce de rapa si incerci sa mai salvezi ceva..e ca un dinte pe care incerci sa-l repari, la inceput e mai greu pana te obisnuiesti cu „anormalitatea”, apoi, cu timpul, totul este bine; insa la un moment dat, incepe din nou sa te doara lucrarea…in final decizi sa scoti dintele….cateodata ma intreb daca noi, femeile , ne indragostim de EI sau de fapt de cuvintele lor, care ne amplifica sentimentele?

  13. Laura says:

    Cand ma simt singura si din pacate se intampla destul de des in ultimul timp, cand am impresia ca eu sunt singura care trece printr-o situatie ca cea descrisa de tine, cand simt nevoia de ceva bun si frumos, care sa-mi atraga atentia, intru pe blogul tau si citesc un text….
    Asa cum unii oameni simt ca merita sa manance o pralina speciala, sa bea un vin special pentru a se simti mai bine, asa simt eu nevoia sa citesc din cand in cand textele tale…
    Nu obisnuiesc sa las comentarii in internet, citesc destul de mult, dar rar se intampla sa simt nevoia sa scriu ceva la tema sau persoana respectiva…
    Vreau doar sa spun doar un simplu MULTUMESC EVA!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: